dospit

Suavă clipire

insinuată în carcasa incoloră susţinută de oase
începe să crească în ceţoase întoarceri
şi creşte şi creşte
ca un aluat dospit
peste albia de lapte
ce împrumută pielea de prunc nesăţios
mirosului dulceag al visării
în nevăzutele margini
crispate de nepriceperi
luate la strâns şi frământate
cu zâmbet
într-o suavă clipire
speranţa
cât de adevărată pare
surâzătoare
între degetele derutatei lumi sugrumate de indiferenţă
de parcă ar vrea să trezească
îndulcit
în amorţite priviri
pe orice s-ar întâmpla şi nimic mai mult

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile copilăriei

Ieri am reîntâlnit
ploile de la noi.
Mi-a fost dor de ele,
de aerul lor
plin de miresme,
aducător de gânduri pure.
Ploilor de la noi,
desculţ şi gol
le adulmecam venirea.
Citeam nămolul lor,
cu flori de tălpi
din cârduri de picioare.
Chiteam atent,
ştiam dintr-o suflare
pe purtători
şi sensul de mişcare.
Ador sclipiri de cer,
cu tunet trosnitor
şi pompieri cereşti
stingând naturi

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de gând te-adun

Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ţi-am spus,
Clepsidrele aşteaptă impulsul remuşcării;
Azi m-a ucis amurgul şi-un vis a mai apus
Şi muşcă fericirea din buzele răbdării.

M-aş dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Şi-n coajă de tristeţe te plămădesc, iubire.

Şi lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul şi ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Şi valsul fără tine mi-e greu... Şi mi-e uşor

Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streşini, cu toamnele plângând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul din susuri

vin caii în galop
cei mai frumoşi
toţi caii sunt frumoşi
vulturii mă aruncă la miazăzi
acolo unde poate este cabana mea de iarnă
mă întreb
singurul drum spre ceea ce nu am aflat că sunt
arată-mi tu un Dumnezeu
Dumnezeule eu ţie îţi fac rugă
eu ţie mă dezleg de mine
ca să te cuprind
Doamne cum să te cuprind?
povestea mea începe de sus
când îmi arăţi un cer un soare
iar eu mă bucur
uite cât sunt de asemuită ţie
coastă din ce oi fi tu mă ştii
mirarea nu-şi mai încape sensul
nasc în fiecare zi câte ceva
de exemplu azi am născut un fir de iarbă

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele femei

Unele femei ştiu cum să-şi ţină mâinile.
Unele femei ştiu cum să stea în faţa pragului.
Unele dintre ele ştiu măsura unui om, dimensiunea
promisiunilor, valoarea zâmbetelor lui cu mult înainte
ca el să le-atingă poarta. Unele ştiu să asculte
şi să zâmbească-înapoi, că primul lucru
pe care trebuie să-l facă dimineaţa sau ultimul seara
este să pună la dospit pâinea.

Unele femei ştiu să-şi ţină genunchii strânşi,
porţile închise. Le place să stea ancorate, să nu fie
niciodată luate de maree. Perdelele lor se mişcă întotdeauna,
iar vârful limbii lor e ascuţit. Unele dintre ele
nu înnebunesc, unele dintre ele nu se usucă. Unele
cântă imnul Pâinea Raiului, pâine care, de altfel, o coc la fel de bine,
iar unele-şi găsesc prietene ca păsările atrase de miere.

[...] Citeşte tot

poezie de Yvette Christiansë, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură-ntrebare

Secatu-mi-a privirea de când tot cată-n zări
Şi buzele-s crăpate rostind fără-ncetare,
Din ziuă până-n noapte, aceleaşi dulci chemări
Ce se topesc cu toate-ntr-o singură-ntrebare.

Pe unde-ţi umblă paşii, prin care galaxii,
Răspunsuri căutând, drumul de-ai rătăcit,
Tu, cavaler al nopţii cu plete sidefii
Când dragostea-ai la mine, de ce n-ai mai venit?

Ţi-ai aşezat iubirea în suflet feciorelnic,
Precum o pâine apoi lăsat-o-ai la dospit
Plecând uitat-ai glasul ce te-adora sfielnic
Şi-n tine-ntrezărea speranţa la-mplinit!

Ascultă orologiul, bătaia-i pe sfârşite
Căci timpul şi-a gătat clipele pentru noi
Găseşte drumu-odată cu palmele-ofilite
Şi-aprinde iar lumina în ochi ce clipesc goi.

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de poveşti, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanţa dorului de soare, de la distanţa norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din piviniţa în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârşit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!

poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio!

M-ai trezit, ca pe un verde, primăvara,
ochiul a mirare-mi sprijinişi de cer,
ţipai şoapta ierbii, înfrunzind vioara,
colţii ei de lapte să-mi topească ger.

Altoindu-mi vise cu a verii ceară,
mi-ai sădit vioara-n sângele buluc,
visele-ai rodit fuscei pentru scară,
a urca în miez, ca un ram de nuc.

A regret umplut-ai autumnale strune
cu frunze de dor şi plâns de cocori,
alăptând vioara din palme cu brume,
tâmpla mi-ai plecat spre albe ninsori...

Muruieşte-mi fruntea-n vifore-abisale,
geruieşte-mi poale, spre a mă ologi,
tălpile îngheaţă-mi, braţe, rupe, goale,
sufletul viorii, rog, nu-l amorţi...

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profetul

Am fost prorooc, pe drumul din pustie,
Când zilele mureau, nemângâiate...
Am fost prooroc, izvor de apă vie,
Toţi m-au băut, de friguri şi de sete.
Un vaier surd din veacuri depărtate
Venea la mine-n noapte, să mă cheme,
Şi mă găsea cu buze-nfrigurate,
Din plânsul vostru împletind blesteme.

Hoţi, flămânzi de păine şi de soare,
În carnea mea eu v-am dospit fiorul,
Şi despicând a vremilor vîltoare,
Prin graiul meu vorbea Mântuitorul.

Însângerat v-am răscolit cărare
Cu inima, cu pumnul şi cu dinţii,
M-am îmbrăcat în neguri şi pierzare,
Ca să vă dau limanul biruinţii.

Când valul meu s-a revărsat pe uliţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!