culorile toamnei

În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în braţe frunze din hogaşe,
Iar ramurile pomilor, golaşe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-şi numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu şi-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătuşând şi ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crizanteme

Ciorchinii toamnei îmi încing casa
ca în poeziile lui Tao Yuanming.
Mă tot învârt în jurul gardului,
în vreme ce soarele alunecă-ncetişor spre apus.

Nu-i vorba că aş îndrăgi crizentemele
mai mult decât pe celelalte flori,
dar sunt singurele care înfloresc
după ce încep să bată vânturile toamnei.

poezie de Yuan Chen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele...

Gândurile mele cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele,
auzindu-se o rază a Lunii cum
străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente de clipe urcă miezul nopţii
în căutara altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

poezie de Camelia Opriţa din Universul Iubirii
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa în roşu şi alb

Te-ai ascuns în plapuma
nepăsării generale,
dar gerul a fost cumplit.

Cel mai mult a durut
imaginea focului
de pe retina gândului îngheţat.

În suflet îţi clocoteau
culorile şemineului
la care se încălzea omenirea.

Când s-a desprimăvărat,
ne-ai pictat sufletele
în culorile iernii.

Atâta alb era în sufletul tău,
că obrajii ni s-au roşit
instantaneu!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul toamnei

mă rostogolesc prin câmpul de lavandă
hainele se îmbibă cu parfumul suav
n-am mai trăit frumoasă sarabandă
timpul este receptiv, cucernic, brav.

soarele e blând şi orele au gust
sorb elixirul toamnei ca tot omul
visul se îndulceşte cu un pahar de must
prind rădăcini peste veacuri ca pomul.

vântul împrăştie arome peste dealuri
şi cântece vesteşte din grup de ceteraşi
se umple lumea mea cu terne idealuri
pe drumuri de iubire se fericesc nuntaşi.

râuri de împlinire curg valuri după valuri
azi scriu poemul toamnei pentru înaintaşi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pagină rustică

răsună talăngi, trec vacile pe drum
mânate spre păşunea cu iarbă mireană
zarea e umbrită de nori mari de fum
dar sufletul cuprinde starea de nirvană.

soarele luminează gânduri de fericire
în vetrele din sat plăcintele se coc
dovleci crescuţi de glie au pură strălucire
şi toti gospodarii-s hărăziţi cu noroc.

în culorile toamnei colorez sentimente
pe alocuri sufletul e galben arămiu
în pagina rustică condeiez momente
căci timpul mă îndeamnă să rămân candriu.

satul cu troiţe e colţ de rai sublim
şi oameni-s prieteni cu care mă anim.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa toamnei, vis de jale

Ceaţa toamnei, vis de jale,
Peste munţi şi văi s-abate.
Vântul scutură copacii,
Seci fantome dezbrăcate.

Singuratic, trist, veghează
Un copac nescuturat -
Vârful lui cel verde pare
Că-i de lacrime udat.

Pustiirea din natură
Este inima-mi cernită,
Iar copacul verde, dragă,
E icoana ta leită.

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culorile, clătinându-se, lovesc clipele

Gândurile mele
cad în pacea amurgului;
culorile, clătinându-se, lovesc clipele, auzindu-se o rază a Lunii
cum străpunge întunericul, şi din nou tăcere.

Gânduri independente
de clipe urcă miezul nopţii în căutarea altui adevăr decât cel care a fost azi
pentru că vreau să mă sprijin de cuvintele tale
care sunt viaţa însăşi.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 146 - Aprilie 2021
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerile îmi povestesc

Peste mine ninge cu frunze,
Frunzele toamnei mele arămii,
O toamnă care nu îşi cere scuze,
Împac o linişte cu ea, de amintiri.

Tăcerile îmi povestesc trecutul,
Apasă peste trunchiul oblojit,
Mă ofilesc culorile, puţin albastrul,
Seninului frumos înmărmurit.

Ce mi-a rămas? Doar paşii ce mă poartă...
Aleile la fel sunt pline cu noroi
Şi bălţile cu apa tulburată,
De alţii ce-au trecut, singuri prin ploi.

Îi plâng, cu nostalgia omului încărunţit,
Cu noaptea preţuită peste rime,
Pe albe foi de timp îngălbenit,
Vorbesc cu scrisul despre tine... şi de mine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul toamnei

S-a întors toamna de unde
Nouă luni a petrecut,
Însă ceva grav ascunde:
Nu-i cea de anul trecut.

Asta e c-un an mai mică,
Şi mai tânără apare,
Mai frumoasă, vasăzică...
Sau eu sunt c-un an mai mare,

Mai bătrân şi mai urât,
Ostenit de poezie...
Sper că nu voi fi pârât,
De voi, toamnei, că nu ştie.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!