Fatidic

În februarie 1948, conducătorul comunist Klement Gottwald apărea în balconul unui palat baroc din Praga pentru a le ţine un discurs sutelor de mii de cetăţeni adunaţi în Piata Oraşului Vechi. Era momentul unei mari cotituri în istoria Cehiei. Un moment fatidic, cum nu întîlnim decît unul sau două într-un mileniu. Gottwald apărea flancat de tovarăşii săi, în imediata-i apropiere aflându-se Clementis. Ningea, se lăsase frigul şi Gottwald avea capul descoperit. Grijuliu, Clementis şi-a scos căciula de blană şi a pus-o pe capul lui Gottwald. Secţia de propagandă a reprodus în sute de mii de exemplare fotografia balconului din care Gottwald, cu căciula de blană pe cap, înconjurat de tovarăşii săi, se adresează poporului. Pe acest balcon a început istoria Cehiei comuniste. Orice copil cunoştea această fotografie pe care o vedea în manualele şcolare, pe afişe sau în muzee. Patru ani mai tîrziu, Clementis a fost acuzat de trădare şi spânzurat. Secţia de propagandă l-a şters imediat din istorie şi, bineînţeles, din toate fotografiile. De atunci, Gottwald apare singur pe balcon. Acolo unde odinioară se afla Clementis, nu se mai vede decît zidul golaş al palatului baroc. Din Clementis n-a mai rămas decât căciula de blană pe capul lui Gottwald.

Milan Kundera în Cartea râsului şi a uitării
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Află ce iubeşti şi lasă iubirea aia să te ucidă

Noi toţi vom muri, absolut toţi. Ce circ!
Numai asta ar trebui să fie de-ajuns
pentru a fi iubire între noi, dar nu-i.
Suntem terorizaţi şi turtiţi de trivialităţi.
Ne mâncăm în noi înşine pentru nimicuri.

Da, toţi vom muri. Tu şi eu. Tu şi eu şi toţi ceilalţi.
Într-o zi va sosi, implacabil,
acel fatidic moment care ne va alunga de pe pământ.

CÂND vom muri nu e nici măcar cea mai importantă întrebare,
mai ales că odată mort nu vei mai fi pe aici încât să conteze
sau să te îngrijorezi de ceea ce-ai făcut sau n-ai făcut.

Nu, interesantă e întrebarea CUM vei muri.
De cancer? Infarct? Bubă neagră? Înecat cu un covrig?

Eu? Trag nădejde că nu mi se va deschide paraşuta.
Sau poate o prăbuşire cu avionul.
OK, nici chiar aşa, dar uneori când sunt în avion

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!