+un +copil +si +un +batran

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua scrisoare cu destinatar necunoscut

undeva la ora asta se moare spune poetul
îndrăgostiţii împart sentimentul în doi
undeva la ora asta se naşte un copil
pe care Dumnezeu îl va legăna
pe o aşchie de lumină

toate lucrurile astea există
însă tristeţea pe care o împart la unul
sfredeleşte în mine
ca un vierme
cu rana sub piele
îmi strâng genunchii la piept
şi strig
ecoul se izbeşte de pereţi
aud un oftat
ridic ochii şi privesc atent
în cameră e cald
aerul se dizolvă
sub perdeaua
nemişcată de o vreme

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odin şi Poetul

Ei cer să cânt... durerea mea adâncă
S-o lustruiesc în rime şi-n cadenţe
Dulci ca lumina lunei primăvara
Într-o grădină din Italia.
Să fac cu poezia mea cea dulce
Damele să suspine; ce frumoase
Pot fi pentru oricine. Pentru mine
Nu. Şi juni nătângi cu ţigarete-n gură;
Frizaţi, cu sticla-n ochi, cu cioc sub dinţi,
Să reciteze versuri de-ale mele
Spre-a coperi cu-espresia adâncă
Unei simţiri adevărate - nişte mofturi.
Mai bine-aş smulge sufletul din mine,
Aş stoarce cu o mână crudă, rece
Tot focul sânt din el, ca în scânteie
Să se risipe, pân' ce va-njosi
Să animeze pe deşerţi şi răi.
O, şi de-aţi plânge chiar, dacă durerea
Adevărată şi neprefăcută
V-ar topi ochii şi a mea cântare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi

A fi nu e totuna cu a exista.
A fi este mai mult decât a exista.
A fi este ceva desăvârşit.
A fi e faptul împlinit.
A fi este dorinţa realizată.
A fi este natura întrupată.
A fi e scorul minţii.
A fi e rodul muncii.
A fi e tot ce noi simţim.
A fi e tot ce construim.
A fi e viaţa oglindită.
A fi e timpul convertit în faptă.
A fi e absolutul.
Dincolo de a fi e nimic,
E vidul.

A fi om este mai mult decât
A fiinţa ca om.
A fi om înseamnă empatie şi dăruire.
A fi om înseamnă iubire.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (27 noiembrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretele

Pe masa mea am trei portrete,
Ce le privesc ades, când scriu.
Imagini, care-mi spun discrete
Ce-am fost, ce sunt şi ce-o să fiu.

Întâiul, rupt şi plin de pete,
Lipit de mult pe mucava,
M-arată un copil cu plete
Aşa precum am fost cândva.

Al doilea - ce mai podoabă!
Batjocorit şi el de fum,
M-arată trist, cu faţa slabă,
Bătrân, aşa cum sunt acum.

Iar cel din urmă e un craniu
Răpit odihnei din sicriu.
O hârcă, ce-mi arată straniu
Portretul meu: cum o să fiu...

poezie clasică de Radu D. Rosetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pudoare

Frumoasă eşti, de-ai rămânea copil
Să mă înveţi cum timpul se amână,
Să ne jucăm tăcuţi într-un azil -
Bătrân mă simt, abia de-o săptămână.

Şi te sărut pe tâmplă şi pe mână,
Şi mă priveşti, de parcă-ncetişor
Se roagă apa rece din fântână,
Să-mi dai pudoarea ultimului zbor.

Eu te-am găsit naivă pe câmpii,
Te-am adunat la ghemul vieţii mele,
Când Moş Crăciun împarte jucării,
La doi nebuni cu ochii în podele.

poezie de Gheorghe Pruncuţ
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deveni bătrân, indiferent cât de mult vei trăi. Nu înceta să te minunezi ca un copil curios în faţa marelui mister în care ne-am născut.

citat celebru din Albert Einstein
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoii

I
... că trece aceasta ca fumul de pre pământ.
Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat,
cu pânză se înfăşură, cu pământ se acopere.

Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici,
Între făclii de ceară, arzând în sfeşnici mari,
E-ntinsă-n haine albe, cu faţa spre altar,
Logodnica lui Arald, stăpân peste avari;
Încet, adânc răsună cântările de clerici.

Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă
Şi păru-i de-aur curge din raclă la pământ,
CĂzuţi în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist şi sfânt
Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sunt,
Iar faţa ei frumoasă ca varul este albă.

Şi lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege,
Scânteie desperarea în ochii-i crunţi de sânge,
Şi încâlcit e părul lui negru... gura-şi strânge;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!