Portretele
Pe masa mea am trei portrete,
Ce le privesc ades, când scriu.
Imagini, care-mi spun discrete
Ce-am fost, ce sunt și ce-o să fiu.
Întâiul, rupt și plin de pete,
Lipit de mult pe mucava,
M-arată un copil cu plete
Așa precum am fost cândva.
Al doilea - ce mai podoabă!
Batjocorit și el de fum,
M-arată trist, cu fața slabă,
Bătrân, așa cum sunt acum.
Iar cel din urmă e un craniu
Răpit odihnei din sicriu.
O hârcă, ce-mi arată straniu
Portretul meu: cum o să fiu...
poezie clasică de Radu D. Rosetti
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre portrete
- poezii despre tristețe
- poezii despre păr
- poezii despre odihnă
- poezii despre moarte
- poezii despre imagine
- poezii despre fum
- poezii despre copilărie
- poezii despre bătrânețe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.