Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

+flori +de +mac

Toate rezultatele despre +flori +de +mac, pagina 3

Îți las zălog un mac

Te regăsesc ades în necuvântul serii,
În zâmbete de nuferi ce se-oglindesc pe lac,
Vâltorile de gânduri din portul nerăbdării
Ți le trimit prin fluturi ce-n zboruri își desfac,

Mov aripi de saten să-ți mângâie durerea,
Cu praf de acuarelă pe buze să-ți picteze,
O lacrimă de-alean să-ți tulbure privirea,
Cu flori turcoaz de stele un vis să-ți contureze.

În adieri de șoapte poți desluși chemări,
Minute-mpotmolite de timp pietrificat,
Un înger adormit în cuib de neuitări
Și-un suflet ce în taină cu dor l-ai sigilat.

Am să te-ating o clipă cât minte să mă ții,
Voi fi un amănunt în zodie de vânt,
Dar visul este vis. N-am cum să vin, să-mi fii,
Zălog îți las un mac în fiece cuvânt!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Avatar

Când merii obosiți de floare
Vor ninge somnul meu cuminte,
Voi bate-n porțile de liniști
Al cerului cu nimb fierbinte,

Și-n avatarul unei clipe
Un flutur alb o să mă fac,
Să mă tot legene secara
Incendiat cu flori de mac.

poezie de din Ipostaze (2017)
Adăugat de constantin_georgescu_pifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viața noastră-i grea.
Ploi la fruntea țării cad
Și furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alții cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniți își reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n țară au rămas,
Cei ce cred în țara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond și des
Și coborând pe rază țara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis și de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăție
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăți o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Și mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A țărilor lungi frâuri puternic le ținea.
Și tările-nflorite și-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mișca.
Dar nu se miră lumea de brațu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă și dreaptă-nțelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-și ridică boltirea temerară,

[...] Citește tot

poezie celebră de (1872)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Ioana Gărgălie

N-aș fi știut...

De n-ai fi fost în viața mea, iubite,
N-aș fi știut ce-i zborul spre înalt,
N-aș fi știut ce-s marile ispite
Și nici noian de fluturi în asalt...

N-aș fi știut că-n ochi adânci ca marea
Se-aprind scântei pe iriși de azur,
Că ai furat din cer senin culoarea
Când m-ai cuprins cu brațul împrejur

N-aș fi știut cât foc aveai pe buze
De n-ai fi pus, pe-a" mele, flori de mac
Ce semăna cu freamătul de frunze
Când vântul viscolește prin copac

N-aș fi știut nici dorul ce înseamnă
De nu m-ar duce pașii în pustiu
Când vocea dinăuntru mă îndeamnă
Să te găsesc... Dar unde ești... nu știu...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

E ora cinci dimineața

E ora cinci dimineața
Și aerul e curat.
Lumea îmi pare un paradis
Plin cu flori de mac.

E ora cinci dimineața
Și soarele a răsărit.
Eu mă spăl pe față
Și mă simt fericit!

E ora cinci dimineața
Și aud cum cântă o ciocârlie.
Inima îmi tresaltă în piept de atâta bucurie,
O, ce dulce melodie.

Iarba e cu rouă și soarele e pe cer.
Se naște o zi nouă
Și eu iubesc și sper.

poezie de (26 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Flori de roșu mac
în holda aurie-
luna lui cuptor.
*
Verdele de mai-
zumzetul albinelor
pe flori de cireș.
*
Sub lună scântei-
albă imensitate
încremenită

haiku de (2022)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paștele fără cozonac e ca primăvara fără liliac și spanac, precum un câmp în miez de vară fără flori de mac, precum toamna fără aroma plăcintei calde de dovleac, precum o deasă pădure fără zmeură și mure.

aforism de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

O cioară în zbor
pe deasupra ogrăzii-
căzând o nucă.
*
Final de vară-
forfotă de viață
în cuib de barză.
*
Roșii flori de mac
îm holda aurie-
secerătorii.
*
Sub licăr stelar
seninătatea nopții-

haiku de (2022)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Trandafir heruvim

Trandafiri albi pătați
Cu sāruturi de mac, tac..
Lângă intunecat catafalc
Asteaptā la cer să fie luați

Toteme diabolic insângerate
Ii calcă si sfarmā, supărate
Răsar si mai multe flori sfinte
Pe cer se inalță ca un fluture

Alb și nepătat, trandafirul
De heruvimi asteptat..

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook