rasturna

Ursul şi vulpea (fabulă)

"Ce bine au să meargă trebile în pădure
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna
Şi noi vom guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure
Că nu s-a pomenit
Un timp mai fericit."
- "Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?"
Îl întrebă.
- "În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îl sugruma."
- "Dar voi ce-o să le faceţi?"
- "Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm."
Cutare sau cutare,
Care se cred în stare

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ar fi dacă?

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş descânta o ploaie?
Ţi-ai răsturna şi tu noroiul
În lutul ud
Până s-ar confunda:
Acelaşi pământ,
Aceeaşi formă.
S-ar lustrui păcatele
De vină...

Ce-ar fi dacă
Ţi-aş doini o ploaie?
Ţi-ai vinde şi tu sufletul
În notele calde
Până s-ar cuprinde:
Aceeaşi nuanţă
Acelaşi sunet.
S-ar curăţa simţirile
De umbră...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Chişcari (12 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ne mai ţine Dumnezeu

Dacă aş dormi pe o piatră,
aş iubi piatra ca şi cum aş
fura un copil orfan şi l-aş
alăpta lângă foc.

Dora, prefă-te piatră! Pe
mesele săracilor. Acolo
îngerii nu au sare de
pus pe răni.
Se vor răsturna mesele
peste câini, vor tremura caii
păscându-ţi carnea
împietrită pe firul de iarbă.

Dacă aş pleca într-o
noapte, aş iubi întunericul
ca şi când aş rupe ultima
pâine în două: jumătate
copilului, jumătate dată de
pomană pentru mama

[...] Citeşte tot

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea va răsturna lumea (Fiului meu Andrei-Victor)

Sparg tăcerea pietrelor cu dalta
să-mi cioplesc din munţi durerea
dracului aş da şi lumea asta
care-mi fură zi de zi puterea

Îmi cioplesc din munţi durerea
merg şi merg şi calc prăpăstii
mult mai dulce decât viaţa-i fierea
şi mai bun prieten e un roi de viespii

Merg şi merg şi calc prăpăstii
dracului aş da şi lumea asta
pentr-un milion de chestii
sparg tăcerea pietrelor cu dalta

Şi-mi cioplesc din munţi puterea
să mă nasc odată cu durerea

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De un fel de nerostire

întotdeauna începutul e cel mai greu în toate.
ca să poţi continua povestea - oricare ar fi ea -
îţi trebuie un punct de sprijin să poţi răsturna pământul...

de un fel de nerostire ai nevoie câteodată
pentru a spune primele impresii despre viaţă
şi apoi să trăieşti clipa tresărind...

uneori mă aşez între lume şi gânduri
aşteptând emoţia creatoare de inspiraţie
ca să pot zbura cu aripile crescute înăuntrul meu.

câteva absenţe de sine sunt necesare
ca visurile să devină realitate
pentru că numai cu inima poţi vedea limpede
chiar dacă uneori ea e orbită de dragoste

în rest, e de ajuns să trăieşti între ani
să te copilăreşti în voie, ori de câte ori vrei,
să ştii că meriţi totul fără să ceri nimic,

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sulfinică

Un motan, zis Sulfinică,
Cu o blană frumuşică
Mai mult albă, puţin gri,
Tare nostim poate fi!

Ziua-ntreagă se răsfaţă
Şi pe toate se cocoaţă!
Noaptea, unde doarme, oare?
La stăpână, la picioare...

Toarce lângă dumneaei
Şi visează şoricei.
Dimineaţa, Sulfinică
Mângâiat e pe burtică.

El blăniţa-şicurăţeşte
Doar cu limba, pisiceşte.
Ieri băiatul--un regal--
I-a adus un papagal,

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (12 februarie 2013)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săpături

La Parc se auzi cum că pădurea
E cârmuită oarecum aiurea,
Că pe augusta Leului retină
S-a instalat o pată de rutină.
Ştirea n-a rămas fără ecou,
Ci, pentru-a instala un spirit nou,
O linie mai dreaptă şi mai clară,
Pe Cârtiţă adjunct o instalară.

Cei doi se aliară de minune,
Promiseră pădurii lucruri bune...
E drept, mai retezară din suişuri,
Mai stinseră ceva din luminişuri
Şi sărbători parcă erau mai dese
Şi şefii se pupau pe la succese...
Până-ntr-o zi, când scaunul cel mare
Se răsturnă aşa de brusc şi tare,
Că bietul Leu, şi neatent săracul
Se duse până-n văii de-a berbeleacul
Se mai târî cu gând să ias-afară,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Fulga (1999)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra iubirii

Am scris povestea noastră cu lacrimi mari, de sânge,
Mi-am încuiat durerea în stâncă de granit,
Ecoul ei ar face şi-un surdo-mut a plânge,
Trezind reverberaţii până spre infinit!

Am fost, întru vecie, condamnaţi la iubire:
Pereche-nepereche, în absurd univers,
Suflete împletite întru nemărginire,
Ce croiesc împreună amintiri de neşters!

Te-ai cuibărit domol, ca fetusul în pântec,
În gândul meu vetust, cu iz de crizanteme,
Aştepţi o alinare şi, ca de leagăn, cântec,
Ce să-ţi adoarmă grija ce-mi porţi din vreme-n vreme.

Destinul meu ironic mi te-a adus în cale,
Tu mi-eşti cel mai străin, tot tu, cel mai aproape,
Mereu tânji-voi să m-arunc în braţele tale,
Din lacrimile mele, inima-ţi să se-adape!

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea şi vinul

Într-o discuţie recentă cu vecinul
Un tip vârstnic destul de înţelept,
Îl întrebam, cum ne domină vinul?
Si mi-a schiţat traseul lui ca efect.

De omul bea vin, la primul pahar,
Mintea îl îndeamnă să se oprească,
Si-i spune că dânsul nu are habar,
Ce poate în curând să pătimească.

Când omul încă îşi mai face plinul
Neştiind că astfel se joacă cu focul,
Spunem că mintea se ceartă cu vinul,
Care, o împinge dorind să-i ia locul.

De la al treilea pahar cu vin, în sus,
Loc, mintea la om deja nu mai are,
Vinul de acum are cuvântul de spus
Si nu-l deosebeşti pe om între fiare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Bălăşanu (27 decembrie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea

O căsuţă parcă pierdută în răscrucea celor patru vânturi stătea prizonieră
între două puncte cardinale legate între ele
cu linia dreaptă a destinului din mintea mea.
Chiar acolo, cândva, Dumnezeu,
odihnea pe o bancă îmbibată cu amintiri.
În fiecare dimineaţă îşi răsturna soarele peste case,
garduri, până pe caldarâmul încins de tălpile copiilor ce alergau
mângâiaţi fiecare–n parte de razele soarelui.
În bucuria lor, liniştea pomilor se transforma într–o fântână de apă vie,
hrănind universul, până şi verdele ierbii de pe marginea drumului ce se pierdea în amintire.
Acolo, lângă acea casă, pe bancă, mai văd şi acum câteodată o umbră sculptată
sub foşnetul pomilor. Se mistuia de focul dorului defilând singură dincolo de lacrimi,
dincolo de gânduri, dincolo de ultimul cuvânt ce seamană blând nemurirea din amintiri.

Toate izvorăsc din acea casă, din acea bancă, şi tot acolo se intorc.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!