Cât ne mai ţine Dumnezeu

Dacă aş dormi pe o piatră,
aş iubi piatra ca şi cum aş
fura un copil orfan şi l-aş
alăpta lângă foc.

Dora, prefă-te piatră! Pe
mesele săracilor. Acolo
îngerii nu au sare de
pus pe răni.
Se vor răsturna mesele
peste câini, vor tremura caii
păscându-ţi carnea
împietrită pe firul de iarbă.

Dacă aş pleca într-o
noapte, aş iubi întunericul
ca şi când aş rupe ultima
pâine în două: jumătate
copilului, jumătate dată de
pomană pentru mama
moartă de o mie de ani.

Când se vor sfârşi ploile,
voi iubi muntele ca un porumbel
nemaiîntors pe corabie.

Prefă-te piatră, Dora, vei
zbura cu oase cu tot.
Cu pământ.

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!