rari

Tu taci

Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele şi farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniţi, din spitale,
Şi nu răspunzi durerii nicăieri.

În care loc, cu pila ta de faur,
Ţi-ascuţi tu fierăstrăul de cristal?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.

Poate că noaptea mai ales, de tac
Şi plopii rari şi pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Şi de poveri, şi de tictac.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu o uşoară nostalgie

Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.

Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca nişte lacuri
de câmpie,
şi noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.
Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vechi tango

Un vechi tango şi dansu-ncepe lin
Cu paşii rari şi trupurile-aproape
Privirile duioase de sub pleoape
Au frumuseţea cerului senin.

Mi-e sufletul de încântare plin
Şi-ncearcă din visare să se-adape
Un vechi tango alunecă pe clape
La un pian ce cântă în suspin.

E adevărat sau numai o părere,
Doar clipele frumoase sunt tot rare?
Aleargă-n timp secunde efemere.

În universul cu a lui mişcare
Cu acel tangou cu dulcea-i mângâiere
Plin de tandreţe şi de-nfiorare.

poezie de Petre Gigea-Gorun din Lumini de amurg
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duminica de ieri

Aprind ţigara şi te-aştept să vii
Pe-o bancă de pe stradă, la amiază:
Secundele acestea argintii
Se scutură ca verbele-ntr-o frază.

Foşnesc şoptit - vecini cu vântul - plopii
Şi degetele-mi vântul le resfiră...
E-o linişte de umbră când te-apropii,
Şi mâna mea vibrează, şi e liră.

Ni-s paşii mici şi rari, porniţi spre gară
Peronul despărţirii să-l refuze:
În părul tău mai e un rest de vară,
Dar - vineţie - toamna-ţi stă pe buze.

Se-mbracă-n demnitate regiunea:
Duminica de ieri şi-a scos coroana.
Săruturile tac. Zi tristă lunea.
Rămas-bun, ochi. Rămas-bun, târg. Rămâne rana.

poezie clasică de Romulus Vulpescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua de la Betleem

Pe timp friguros, în locuri mai mult cu arşiţa date
decât cu frigul, cu reliefuri late decât înalte
născut a fost Pruncul în grotă, lumea pentru-a salva.
Ningea cum doar în pustiu iarna poate ninsoarea a da.
Lui totu-i părea uriaş: sânul Mamei, galbenul abur fugar
Din nările boilor, acei trei crai Baltazar, Gaspar,
Melchior cu darul lui fiecare încoace adus.
El era doar un punct. Şi punct era Steaua de sus.
Atentă, fără clipire dintre nourii rari şi mărunţi
La Pruncul din iesle din depărtarea de peste munţi
Şi-a Universului parte ce nu poate fi calculată
În peşteră Steaua căta. Şi era Ea privirea de Tată.

poezie de Iosif Aleksandrovici Brodsk (24 mai 1987)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă tăcută

Mă rog luminii să coboare
Umblând peste pădure ca o boare. –
Brazilor adormiţi mă plec să le sărut
Bărbile lungi – frunzişului căzut
Paşii mei rari îi povestesc în şoapte
Spaimele cerbilor de miazănoapte.
Mă rog peregrinului, tristului vânt,
Să uite dacă sunt sau nu mai sunt,
Să poarte printre lacuri mai departe
Viaţa de pasăre a frunzelor moarte –
Mă rog pădurarilor să lase
Deschise uşile colibelor joase,
Cărărilor mă rog să mă caute poate
Când noaptea va fi dusă jumătate,
Şi-ntr-un-târziu mă rog Craiului Nou
Să-mi sape cavoul în timp, în ecou,
Când raza lui halucinantă, rece,
Pierdută prin văzduh mă va petrece.
Pe urmă n-am să mă mai rog nimănui –
Va creşte pe arbori muşchiul verzui,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Ţara nimănui...

În Ţara lui Papură Vodă,
Hoţia este la modă,
Şi îşi face de cap pe drum,
Că n-are niciun stăpân,
Parcă cu toţi sunt nebuni.

Foaie verde de dai, nai,
Adevăru-le cum stai,
Cu seminţele pe plai?
Nu prea mai eşti necesar,
Într-o hoardă de tătari,
Căci minciuna are rang mare,
De Regină stătătoare.

Adevăr desculţ pe plai
Şi înţepat de spinii urii,
În nimicuri de doi bani,
Te scalzi, fără să laşi urme
Şi strigi printre dinţii rari:
Vai, de viaţa ta române!

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1988, Imperiul hotărî în secret pentru o intervenţie indirectă în Jormania. Întru aceasta a fost utilizată o armă mai de temut decât chiar armele bacteriologice şi meteorologice: arma zoologică, deja experimentată, ca şi celelalte două, în Borbishtan. Redutabila Bedeker (BDKR, poliţia secretă a Imperiului) era Sigură, de astă dată, că arma zoologică va repurta un mare triumf în Jormania, deşi în Borbisthan rezultatele fuseseră destul de slabe (aproximativ 200.000 de victime), aceasta datorându-se condiţiilor geografice şi demografice diferite din cele două ţări. În Borbisthan, partizanii omorâseră, în şase ani, mai multe milioane de zorabi (numele internaţional al purtătorilor armei zoologice), dar ei erau trăgători de elită mereu la pândă şi, dacă altele le lipseau, muniţii aveau suficiente. Din acest motiv, zorabii deveniseră din ce în ce mai rari în Borbisthan, iar supravieţuitorii se transformaseră din nou în pisici obişnuite.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem prebalcanic

La apus de Bucureşti
frumoasă mai eşti
întinsă câmpie,
cu plopi rari
cu grâu mult
şi cu dughie,
iar la şapte seara cu marele foc al asfinţitului.

Frumoasă mai eşti
şi mult te iubesc.

Între hotarele tale mereu mă trezesc
în ovăz şi trifoi
până la Ciorogârla,
în orz şi porumb
până la Tântava.

Şi mai departe până întâlnesc Argeşul şi-l salut.

O, întinsă câmpie

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia

M-agăţ cu disperare de unii oameni mari
Şi-ncerc pe cât posibil să-ndepărtez prostia,
Dar, vai, pe zi ce trece, aceştia-s tot mai rari,
Şi simt cum mă încearcă, în gânduri, nebunia.

La ce mai este bună o viaţă printre vii?
La cine să m-aştept să-mi preţuiască mintea?
Trăim ca nişte păsări, orbind în colivii,
Şi-n cântecul de jale, ne ignorăm sorgintea.

M-agăţ cu disperare de cărţi şi le citesc,
Sperând ca dintre pagini să strige fericirea,
Şi parcă-n cărţi îmi vine de-a pururi să trăiesc,
Dar inima îmi spune c-acolo nu-i iubirea.

Tu spune-mi, Preamărite, ce este de făcut
Când inima şi mintea se contrazic întruna?
Arată-mi, tu, răspunsul, că-n tine am crezut
Aşa cum cred în Soare, când mă adoarme Luna.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Infectat cu iubire (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!