priva

Iubeşte animalele: Dumnezeu le-a dat gândire rudimentară şi bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărţui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenţiei lui Dumnezeu. Omule, nu te mândri cu superioritatea faţă de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreţia ta, pângăreşti pământul prin existenţa ta şi îţi laşi urmele prostiei după tine - aceasta, e adevarată pentru aproape fiecare dintre noi!

citat celebru din Dostoievski
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, mediul cu care au de-a face opiniile publice este refractat în multe feluri: de cenzura şi confidenţialitatea impusă la nivelul sursei, de bariere fizice şi sociale la celălalt capăt, de atenţia limitată, de sărăcia limbii, de distragerea atenţiei, de constelaţii inconştiente de sentimente, de uzură, violenţă, monotonie. Aceste limitări asupra accesului nostru la acel mediu se combină cu obscuritatea şi complexitatea faptelor în sine pentru a deforma claritatea şi corectitudinea percepţiei, a înlocui idei funcţionale cu ficţiuni înşelătoare şi a ne priva de un control adecvat asupra celor care, în mod conştient, se străduiesc să ne inducă în eroare.

Walter Lippmann în Opinia publică
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fugi de disconfortul de a sta în picioare, la cozi, apelând la servicii de asistenţă, ca să primesc un căruţ, aş trişa şi ar fi nedrept. E ca şi cum aş priva pe altcineva de bucuria de a-şi suporta mai uşor necazul. Şi apoi, mi s-a dat vindecarea cerută. Am primit vindecarea pentru care atât de mult timp m-am rugat, am luptat şi pe care am aşteptat-o. Îmi amintesc şi de numărul limitat de căruţuri în aeroport. De parcă societatea ar striga: "Trebuie să existe un număr limitat de oameni nefericiţi, pentru că există şi o limită pentru răbdarea noastră! Deşi vi se cuvin serviciile de asistenţă, şi bunăvoinţa noastră are o măsură!" Cea mai mare atenţie de care m-am putut bucura – pentru că în rest mi se oferea indiferenţă – era să incomodez. Pe câte cineva. Măcar şi aşa, tot e mai bine: nu te simţi invizibil şi inexistent. Îţi ajunge, deja, că te simţi inutil...

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!