nevinovati

Femeia din hamac

Păsările se hârjonesc pe ramurile acestui poem
sub care îşi pune femeia hamacul la umbră.
În vara noastră aerul arde pe margini,
insectele sosesc în excursii de grup
şi femeia se apără zâmbind la frunze.
Cu plăcerea cuprinsă în trupul ei cafeniu
şi insolenţa multor cuvinte în care credea
fruntea ei cu nervuri florale se încreţeşte de patimă
sânii somnoroşi cad nevinovaţi afară,
sărută marginea aspră de pânză verde
şi se retrag.
Pe când păsările ciugulesc silabe din cuvinte
femeia pleacă din leagănul serii
în poemul nescris al nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

IluziiI (cr)ude

Simt că te simţi cam vinovată
Faţă de mine, draga mea,
La vorbă şi la chip schimbată...
Şi simt că simţi că n-ai mai vrea...

Te rog să nu mai stai plouată,
Spunându-mi că sunt vinovat,
Dezbracă-te de mine toată
Şi pune-mi ochii la uscat...

Lăsându-mă să mă înfrupt
Din ochii tăi înlăcrimaţi,
Îmbracă-mă pe dedesupt
Apoi, să nu-i mai văd plouaţi...

Căci ochii sunt nevinovaţi
De tot ce între noi s-a rupt,
Şi mor încet, evaporaţi
Sub cerul dizolvat şi supt...

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (20 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ZIUA MINUNATA

A fost ziua minunată
A întâlnirii noastre,
Erai foarte încântată
Pluteam amândoi prin astre.

Priveam la tine încântat
Şi totodată cu aminte,
Te-am cuprins şi sărutat
Am rămas în contemplare.

Eram singuri pe Pământ
În jurul nostru un pustiu,
Plecasem pe tărâmul sfânt
Ne-am trezit într-un târziu.

Am revenit la realitate
Cu gândul la altă amintire,
Care era foarte departe
Care ne-a dus la fericire.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar

Şi vouă vi se mai întâmplă
să nu mai fiţi deloc frumoşi?...
Să vă uitaţi, privirea tâmpă,
în oglindă... Vă găsiţi scârboşi?!

Şi cum se face, tot atunci
nimic nu merge, e împotrivă!?
Nu poţi ce vrei, nu poţi s-ajungi,
eşti fără de control, eschivă!?!

Şi pe deasupra nervi te lasă,
te-ai răzbuna p-orice, oricine;
pe cei nevinovaţi de-acasă...
Nici tu nu ştii... De unde vine?!?

Şi acelaşi eşti, exterior;
poate puţin modificat
printre detalii de decor...
Mai răvăşit; un bos... umflat!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Mă uit la nişte pui din coşul de nuiele
Şi-i văd plăpânzi, nevinovaţi, pe toţi cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toţi puf, motani ce dorm îngrămădiţi un' peste altu'.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colţ de ochi fugar
Şi cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci ştiu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau şi admir şi-s protector...
Deci sunt destinul eu şi întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia Racului

Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic,
să merg constant înapoi.
Te-aş întâlni printre amintiri
şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul,
te-aş târî cu mine înapoi,
să ne iubim tineri şi nevinovaţi,
după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe,
spre copilărie,
ne-am juca inocenţi
până ce, obosiţi de joc şi de inocenţă,
am dispărea într-un mit.
Dar nu sunt un rac autentic,
în zadar mă tot laud cu zodia mea,
sunt condamnat să merg înainte
şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac
toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic,
cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşile mustăciosului

Trei păpuşi călare
Pe un măgar fiecare
Cu prorocul în faţă
Sunt legate cu aţă

Si urlând din vuvuzea
Strigă tuturor "băi"păzea
Vine Măria sa Moroi
Ce vă aruncă cu noroi

Şi să nu încercaţi
De el să vă legaţi
Căci el este-nvierea
Şi hotiei nemurirea

E apus şi răsărit
De "ei" baronii slăvit
In banii mereu scăldat
E viitorul minunat

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea primului păcat: Căderea

Caderea lumii in pacat
Nu lui Adam s-a datorat
Nici Evei. Sarpele-i nevinovat.

Nedreapta izgonire din Rai...
Tu, Doamne, Adam daca erai
La fel porunca o-ncalcai.

Cu-aceeasi Eva linga tine
Instinctul-care legile divine
Nu le-asculta-de la sine

In aventura te-ar fi-mpins.
Si-atunci, de poftele trupesti invins
Nu mai lasai sa fie scris

In Biblie, povestea Primului pacat,
Cind Tu din gelozie ai judecat
Si-n veci la Moarte-ai condamnat

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiuni

nopţile acelea nesfârşite în care oamenii uită să adoarmă
îşi lasă peticul de memorie personală în subsidiar
uită de drame / de obligaţiile strict personale
parcă nu mai contează nici măcar fericirile proprii
inima se lăţeşte / cu o lovitură de baros discret pocneşte
oasele pieptului / toate mecanismele-acestea ridicole
pentru care nicio instanţă nu mai garantează
termene de valabilitate / termene de murire
ei şi-au ţesut direct peste hematii câteva focoase
şi-au înşelat seceta cu oceanul din spatele urii
acum când orice locuinţă concretă se face nevăzută
ei mai vii / mai nefricoşi / mai adevăraţi respiră în explozii
nevinovaţi trimit cosmosului sentimentul big bang-ului

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frîmântă mâinile de aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
cel dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!