nemarginirea

Să ne cunoaştem deci puterile, suntem ceva şi nu suntem nimic. Deşi suntem ceva, nu vedem bine primele principii care se nasc din nimic; şi fiindcă nu suntem nimic nu putem vedea nemărginirea.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tândală: De ce, de câte ori priveşti cerul, Păcală, eşti trist?
Păcală: Ce bucurie poate să-mi aducă nemărginirea?
Tândală: Dar dacă s-ar ascunde în ochii dragostei?
Păcală: Păi, atunci s-ar schimba culoarea sufletului!

replici din Braşovisme de Costel Zăgan (1 aprilie 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără limite

Discutam la o agapă
Infinitul mult cu firea
Cine poate să-l încapă?
Numai ea nemărginirea

Întrebă şi o vecină
Unde intră vastitatea?
Cine poate s-o conţină?
Sigur doar imensitatea

Discuţia se aprinde
Zise un moş că după dânsul
Universul nu-l cuprinde
Decât însuşi necuprinsul.

poezie de David Boia (9 martie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poetul...

Lumea toată-i trecătoare.
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde;­
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mărei infinit.

Numai poetul,
Ca pasări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde pasări ca el
Se-ntrec în cântări.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1868)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil

Când eram copil cuminte,
Gândul bun îmi da povaţă,
Să-mi adun la drum fierbinte,
Toată dragostea de viaţă.

Năzuind la vreme calmă,
Drum de soare, vis de foc,
Adunam avântu-n palmă
Şi fântâna cu noroc.

Mi-aprindeam de zbor menirea,
Sorii care-mi ard în fire
Şi-mi strângeam nemărginirea,
Într-o slovă de iubire.

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Gheorghe Ion Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noua mea carte - prima care se adresează exclusiv copiilor - se cheamă "Caii albi din oraşul Bucureşti" şi va apare, aşa cum mi-am dorit, în zilele cu felii de lună, cum îmi place mie să zic, se rup şi se fărâmă şi se aştern pe geamuri, pe arbori şi pe munţi, şi când Dunărea îngheaţă, şi sănii, ca vestitori din altă lume, îşi sună clopoţeii prin nemărginirea câmpiei.

Fănuş Neagu în revista Cutezătorii, 30 noiembrie 1967. Anul I, Despre cartea "Caii albi din oraşul Bucureşti"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiaj sublim

De pe o planetă pitică
Căutăm nemărginirea
Mutare făcută cu jind
Cu scop providenţial
Călăuză predestinată
Contemplaţia cerească
Povăţuitor pe traseu
Sfântul îngerul păzitor
Luminaţi de focuri sacre
Vom cutreiera eternul
Admirând stele sublime
Devansând stări negative
Peste limite potenţiale
Virtual accesibile
Seduşi de iubiri celeşti
Cu triumful înaripat
Viabil în suflete tandre
Unduind în zbori diafane
Tonifiant şi incitant

poezie de David Boia (7 octombrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

În după-amiaza clară şi amplă, cât plictisul,
când lănciile verii toride-s sfărâmate,
fantasmă-nchipuită de umbre-mi era visul,
cu miile pe şesul întins aridicate.

Amurgul plin de glorii, oglindă purpurie
era, cristal de flăcări, aruncând visarea
gravă-n nemărginirea antică din câmpie...

Iar eu, sonoră graba pasului uşure
simţeam, şi mai departe simţeam, răsfrânt în zarea
însângerată, vesel cântecul zorilor pure.

poezie clasică de Antonio Machado din Valori eterne ale poeziei hispane (1991), traducere de Darie Novăceanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să joc!

O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat!
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniţă - încătuşat.
Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -
şi-aprins în valuri de lumină
să joc
străfulgerat de-avânturi nemaipomenite
ca să răsufle liber Dumnezeu în mine,
să nu cârtească:
"Sunt rob în temniţă!"

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!