necinste proverbe

Paşii timpului

Paşii timpului puşi în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neştiut
şi ţin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.

Cocorii pun farmecul în vorbire
şi au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să laşi în urmă un muzeu.

Paşii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc paşii candorilor.

Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci laşi statui fără testamente
şi paşii adorm spre eternitate.

poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acei care disperează de destinul de a se fi născut români, judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematică, îndoială, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o conceptie cu totul familiară. Pentru un tânăr intelectual credinta şi îndoiala au valoare filosofică, deschid căile meditaţiei prin "probleme"; pentru un ţăran român, nu există îndoială, el crede firesc ("asa cum curg apele, sau cresc florile"), fără "probleme" (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat în legătură).

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proverbe

Unu
(Roma, în pat, moţăind,
în noaptea dintre 27 şi 28 iunie 1966)
Se-ncepe prin a cânta
Şi se cântă pentru-a sfârşi.

Doi
E născut spre a cânta
Acela care din iubire moare.

Născut e pentru a iubi
Acela care de cântare moare.

Trei
Cel născut spre a cânta
Chiar şi murind cântă.

Patru
Cel ce se naşte spre a iubi
Tot de iubire va muri.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Giuseppe Ungaretti (1966)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunare cu râvnă

Adunam cuvinte şi expresii bizare
In tolba reveriei eminamente vie
Acolo pe meleaguri concludente
Se gângurea un destoinic pretext
Sub forma unui formular contemplativ
Şi acolo se hrăneau cititorii de baştină
Adunam aforisme în plus la proverbe
Şi cu ele se de delectau înţelepţii
Adunam desăvârşirea în cuplete
Dar răsăritul straşnic cu străluciri
Determina mersul în cercuri gregare
De atunci planele si stele şi particule
Ne dau rotocoale in tumultul inerţiei
Şi adunam fără oprire şi fără răstimp
Secvenţele colaborau adesea pe margini
Şi în centru sau pe ritmuri lingvistice
Luam şiruri fără sfârşit şi fără de început
Şi le însumam din imagini răstălmăcite
Şi compuneam infinitul din fragmente
La rândul meu fără tăgadă de expresie

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (29 iulie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

”Sub forma unui formular contemplativ Şi acolo se hrăneau cititorii de baştină Adunam aforisme în plus la proverbe Şi cu [...] | Citeşte tot comentariul

Unii oameni se înşală socotind că se pricep să înţeleagă toate treburile omeneşti şi nu mai au nevoie să cugete şi să chibzuiască asupra lor. Mie însă mi se pare că zeii le-au dat oamenilor posibilitatea să gospodărească totul şi să hotărască în toate pe temeiul cunoaşterii. De aceea trebuie să avem grijă ca mintea omenească să fie condusă mereu spre o asemenea cunoaştere, încât să desluşească folosul de pagubă şi cinstea de necinste. Dar înainte de toate, omul trebuie să se cunoască pe sine. După aceea abia îşi va da seama dacă e capabil de cutare ori cutare muncă, de împlinirea unei misiuni ce i-a fost încredinţată, sau a oricărei alte activităţi ce urmează să-i fie încredinţată. Introspecţia e la fel de necesară ca privitul în jurul tău. În el însuşi trebuie să asculte omul cu atenţie, ca să audă acea voce lăuntrică, prin intermediul căreia se face auzită puterea divină care avertizează în faţa unei primejdii în care, altfel, s-ar arunca orbeşte. La mine, acea voce nu constituie o superioritate a mea, un dar al meu. Superioritatea mea constă numai în faptul că am urechea ascuţită şi mă pricep să ascult...

citat celebru din Socrate
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

I

O altă auroră în sufletu-mi luceşte,
Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, şi-n ochii mei zâmbeşte
Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.

Veacurile, viaţa-mi ca nopţi se strecurară,
Ş-încovoiat pe groapa-mi, o văz că s-a deschis
Ş-îmi face loc printr-însa să trec preste hotară -
E poarta veciniciei!... şi mă deştept din vis!

Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,
Braţele-mi răzemate toiagul meu apasă;
Iar sufletu-mi se-ntoarce şi cată înapoi...

O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?...
Dar aţi trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte să vă întreb pe voi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

I

O altă auroră în sufletu-mi luceşte,
Rază necunoscută d-a altor lumi ziori;
Ochii mi se deschide, şi-n ochii mei zâmbeşte
Ziua zilelor noastre, vecii netrecători.

Veacurile, viaţa-mi ca nopţi se strecurară,
Ş-încovoiat pe groapa-mi, o văz că s-a deschis
Ş-îmi face loc printr-însa să trec preste hotară -
E poarta veciniciei!... şi mă deştept din vis!

Fruntea-mi albită toată către pământ se lasă,
Braţele-mi răzemate toiagul meu apasă;
Iar sufletu-mi se-ntoarce şi cată înapoi...

O, zile! sau ce nume vouă vi se cuvine?...
Dar aţi trecut! ce trece mai mult el nu mai vine.
Era mai dinainte să vă întreb pe voi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!