monumental

Laudă ciobănescului Collie

Era o căţea micuţă, curată şi fluidă –
Chiar şi conversaţia cu ea se păstra la minimum:
Te întâmpina cu plecăciuni, nu cu lătrături entuziaste.

Fii ei se înălţau monumental desupra ei,
Dar făceau ceea ce ea le cerea. Cu timpul, fiecare a încărunţit,
Până acolo încât păreau bunicii propriei lor mame.

Odată, pe când recupera o oaie răzleţită, pe o zi ploioasă,
Am remarcat că nu se udase. Pollóchan a spus " Ah,
E nevoie de un strop foarte precis pentru a o atinge pe Lassie."

Pe feribot se comporta pe ca un adevărat lup de mare.
Lua foc ceva? – ea era prima de partea cealaltă.
Se scurgea prin garduri ca o fluturare de vânt negru.

Deodată, a ajuns bătrână şi bolnavă şi infirmă...
Mi-a fost milă de Pollóchan când a luat-o în braţe la plimbare
Şi i-a pus apoi ţeava puştii în spatele capului.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iliada pe dos

Un cal pentr-un poem, o Iliadă,
În scoicile mirositoare –pace fadă,
Cal de bătaie eu ofer, îţi dau,
Preferă tu ce crezi, un mic bau-bau.
Singurătăţile se tot hrănesc cu frică,
din efemer vom face o şeptică,
pe coapsele miresei se prăvale
misterul pasiunilor carnale,
că de din vale de Rovine scrie
poetul într-o sferă aurie,
tu nu ştii ce înseamnă not to be,
astfel ne înţelegem, jucării
suntem în mâinile Demiurgului,
cenuşă în scrumiera Lui.
Cuţitul cu plăsea de trandafir
l-am pregătit când n-am să mă mai mir,
cum te iubeam cândva, te nisipeam
şi-n valuri iar te adunam,
ţara tristeţii este-n fiecare,
unii se duc departe de hotare,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zero... sau... Începutul sfârşitului

E punctu-ntre minus şi plus infinit
Cum moartea ce naşte pe noul venit,
E lipsa valorii ce-afirmă geloşii...
Iisus la atei şi păgâni credincioşii.

Ocean sau izvor pentru sursa de apă
Cum gând neînceput în final ce ne scapă.
Big Bang nu e zero, e punctul de-a fi
Un timp dintr-un spaţiu trecut ce nu ştii.

Căci lumea ce-avem din zero nu-ncepe
Cum codrii deodat' ce vor fi, au fost stepe.
Amoru-i produs sau dă el serenade...?!?
Ce nou născut are şi e din gonade...?

E golul din suflet la mortul ce pleacă
Să lase acces ca născutul să treacă,
E firul de praf din nisipul de dune
Sau stânca din ceruri, venită Genune.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iederă sfâşiată

1

Nu cumva-i ignoranţa în care se adâncesc stafiile în burg?
Şi ca o pulbere de veacuri renaşte iedera-n Zenit?
Ori poate lumea-ntr-o mănuşă pluteşte-ntr-un cosciug,
Precum un cub din sticlă ce-n văpaie dispare-n infinit.

Un amator mă simt rătăcitor printre brunele concepţii,
Un meteor abstract în care nimicul se preschimbă,
Nu în atentat ci-ntr-un orificiu spre lagunele injecţii
Dintr-un ospiciu ce-şi schimbă forma-ntr-o oglindă.

Într-un sanctuar sfârşit se-aşază tabloul magistral,
Ce fiinţă sinistră, ce iederă banală, în fundal un zepelin..
Într-un cub priveam de la fereastră cu ochiul abisal,
Prin perdea, un câmp cu scoici şi monstrul Adelin...

Eram pătruns ca-ntr-un regres.. cum mă privea,
Aveam chipul jucăuş de nea şi albastrul să încapă,
Prin sufletul ce se pierdea priveam tot prin perdea,

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de a iubi

E uimitor cât de bogat se simte omul atunci când iubeşte! Aşa, pur şi simplu,
fără avantaje sau interese... ca şi când vrei să fugi cu cineva de-o furtună venită primăvara
neanunţată adăpostindu-vă sub un pom plin de flori, simţind pe pielea-nfocată cum apa de
ploaie alunecă pe sub îmbrăcămintea udată răscolind simţurile încinse aţâţând îndrăzneţii
fiori... iar, vara... să vreţi să înotaţi singuri în râu înfierbântaţi de arşiţă, însetaţi de-o sete de
voi înşivă, emoţionaţi şi bronzaţi... porniţi înspre toamnă, să întâmpinaţi, toamna firii, firesc,
seduşi de culori şi-un timp pictat cu nelinişti când vreţi să faceţi împreună dulceaţă, în nopţi
şi zile adoptând stări ce în minţi dobândesc importanţă vorbind despre binele celorlalţi, viu,
în descrieri, c-un realizat viitor, până când... în iarnă... doar voi rămaşi unul cu altul, să vreţi
să petreceţi serile interminabil de lungi amândoi, focul din vatră descoperindu-vă în el focul
sacru ce v-a adunat vieţile-ntr-o singură viaţă... a voastră... ca-ntr-o singură soartă cu dulce
şi cu pelin, anii construind un destin c-un drum propriu alături parcurs, cu-mpliniri celebrate
festiv, la serbare strălucind sprinten şi preţios în chihlimbarul turnat în pahare de vin, astfel
încât, în libertatea de a iubi să conştientizaţi că... iubirea o ai oricând experimentând în felul
vostru trăind cele patru anotimpuri, cu cele mai bune lucruri care vin totdeauna luând omul
pe neaşteptate... o zi şi o noapte întotdeauna lipite prin răsărituri şi înserări care le-nşiruie-n
interior conţinutul precum în om se-nşiruie o salbă oxigenată de întâmplări ce le zugrăveşte
adâncul... şi sufletul, şi conştiinţa şi inimile, mereu aprobate de focul solemn al dragostei în
care ard speranţele... ard nădejdile... ard vrerile şi dorinţele, şi... ard şi lacrimile, ostoind căi
şi cărări pe care calcă talpa desculţă ca pe sticlă spartă şi pe pietre-ascuţite... într-o rutină,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!