mocnit

Lumina

la casa mea uşa deschid
păşesc agale, sovaind....
in jurul meu in plină noapte
aud doar vocea ta in şoapte

e atât de cald si-atat de bine
simt liniştea care revine
după un an ce a-mpietrit
o lacrimă la foc mocnit

e casa mea, ce dor mi-a fost
pierdută-n lume fără rost...
An Nou vreau să-mi aduci in dar
lumină-n inima de jar!

poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-adun în urna cinerară

Cu fiecare zi ce trece
M-adun în urna cinerară
Sunt un tăciune care arde
Sortit de la-nceput să piară.

Chiar dacă ard mocnit, cândva
Arderea va fi completă
Şi în scrum mă voi transforma...
Amintire desuetă!

Acum, că-s ars pe sferturi trei
Cu fiecare zi ce trece
M-apropii mult de ziua când
Voi sta tăcut sub piatra rece.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Rugăciune-n scut de dor,
Mai sculptezi nemărginirea
Sufletelor care dor,
Izbăvind nimicnicia.

Doină, care arzi mocnit
Peste oamenii-tranşee,
Cânt firav, calm priponit
Într-un suflet de femeie.

Rămăşiţă de-acatist,
Zaci în mădulare zvelte,
Cântec viu, cu zbor închis,
Îngerii să te îndrepte.

Şi de-o fi să adăstăm,
Înc-o dat' în raiul vieţii,
Haideţi, doine să-intonăm
În lumina dimineţii!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Rugăciune-n scut de dor,
Mai sculpezi nemărginirea
Sufletelor care dor,
Izbăvind nimicnicia.

Doină, care arzi mocnit
Peste oameni în nuclee,
Cânt firav, calm adormit,
Într-un suflet de femeie.

Rămăşiţă de-acatist,
Zaci în mădulare zvelte,
Cântec viu, cu zbor închis,
Îngerii să te îndrepte.

Şi de-o fi să adăstăm
Înc-o dat' la raiul vieţii,
Haideţi doine să intonăm,
În lumina dimineţii!

poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec într-o aripă

bat în geam degetele cui
aducând din cer lumină?!
ochii tăi sunt ai nimănui
răscoliţi mereu de vină.

lemnul alb arde-n foc mocnit,
sângele în vene suie,
nu mai e noaptea de granit,
lacrima curge căpruie.

sar scântei, umbre se topesc,
zorile frâng zarea-n două.
alte flori pomii risipesc
peste boabele de rouă.

pasărea-n lumină zboară
ca un zvon de primăvară!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cand pleoapele ti le-nchizi

Cand pleoapele ti le-nchizi si-ascunzi focul carbunilor aprinsii
Invie lacrima albastra din sufletul ranit
Apoi incet, incet se stinge in ochii tai - focul mocnit,
Cand pleoapele ti le-nchizi si ascunzi focul carbunilor aprinsii
Adoarme de nimeni nestiuta durerea-ti zbuciumata
Si incepi sa visezi - de parca nu a fost niciodata
Cand pleoapele ti le-nchizi...

poezie de Corina Berthier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trimite-mi nişte veşti despre mine

cât încă mă mai pot găsi
în drumul spre întuneric şi neant
cu inima ca o pitică albă
care încă mai poate arde ceva iubire
fără mari explozii
mocnit chiar
precum o baladă rock
între două trupuri îndrăgostite

dă-mi doamne inima de pe urmă
ca pe o înţelegere blajină a lumii
sau doar ca pe o risipire interioară
dintr-o existenţă veşnic viitoare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi prea trist

Să n-ai în tine apă şi să doară,
Nervurile din frunze în dogoare,
Să n-ai o clorofilă de culoare,
Chitarei care cântă-n subţioară,

Să n-ai destul răsuflet, să n-ai boare,
Metaforele să le vezi că zboară,
Să n-ai un ochi curat de căprioară,
Să te îmbeţi cu-o tulbure licoare,

Ar fi prea trist, să n-ai atâtea rime,
Să prinzi izvorul ce-a mocnit sub frunte,
Să mergi pe stele galbene de crime,
Când ai un suflet gata să le-nfrunte!

Ar fi prea trist, ca versurile prime,
Să n-aibă aer cu ozon de munte!...

sonet de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Eu nu sunt decât o presimţire
A destrămărilor ce vor veni
Un implus
Între on şi off...

Eu nu sunt decât tăcerea
Care îmboldeşte cuvintele.

Eu nu sunt decât dorul care bântuie carnea
Şi carnea care subjugă dorul...

Eu nu sunt decât un zbucium, un gând care arde mocnit.
Cândva, cenuşa mea va fecunda şi alte arderi.

Eu nu sunt decât închipuirea din tinereţe a mamei mele.
Năzuinţa ei cea mai puternică.
Un freamăt.

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!