misterios

Ape şi foc

Tu ai surâsul mamei tale,
Misterios, puţin ironic;
De când mi-ai răsărit în cale,
Mă simt mecanic, electronic,

Mă simt un lucru manual,
De mâna ta când sunt atins,
Mă simt pe ape dus de val
Şi-n trupul tău de foc, împins.

poezie de Marius Robu (27 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudat mai zâmbeşte

mortul ăsta, femeie
te sfidează şi de dincolo
de tărâmul rupt din rai
de o evă pătimaşă ispitită
într-un paradis plictisitor
acum râde tăcut şi excesiv
de misterios
ţi-a lăsat o lume pe care el
nu a înţeles-o de când a fost
aruncat aici în pielea goală
a plecat fără să ia nimic
nici nu-ţi doreşti să duci ceva
cu tine pentru că te împovărezi
inutil în lumea aia nouă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Midnight

E noapte, negrul misterios
Se-aşterne, iar lumina lunii
Cade peste crengi furios
Şi vântul suflă-anevoios

Doar paşii ei sunt urma vieţii
În noaptea asta mult prea derutantă
De la misterele multiple ale ceţii,
Şi de la bufniţele ce tot zboară.

E miezul nopţii, da e ora asta
Când noaptea e mai noapte ca orice
Doar luna plină, parcă ne-nconjoară
Ca mama cea mai iubitoare.

poezie de Vasile Gribincea
Adăugat de Vasile Gribincea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg cu diavoli

O, pepenii iluminau cerul când se coceau,
Cu urmele dinţilor de iepuri în ei,
Stelele moi le muşcau, le sângerau,
Cu purpurii averse de ulei.

Lăsau amurg femeile cu struguri negri pe braţ,
Cu gesturile mâinii închizând ore şi coşuri.
Apoi, se ridicau de pe pământ,
Cu pepenii frumoşi şi aţâţaţi,
Bostănăriile ticsite de mirosuri,
Şi seara se-nchidea întunecând.

Noi ne făceam diavoli la mal de apă,
Mânjindu-ne pe trupul gol,
Misterios şi-n grabă,
Cu acel iad al apei, de nămol.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e mai...!

Ce e mai frumos sub soare
Decât mintea sclipitoare
Şi natura-ncântătoare?
Ce e mai frumos de lună
Decât stelele-mpreună
Ce misterios minună...

Ce e mai frumos în viaţă
Decât dragostea măreaţă
Cu fineţe şi dulceaţă?
Ce e mai... decât frumosul,
Decât timpul preţiosul
Cu vigoarea şi folosul...

Ce e mai... veţi spune multe,
Poate rele sau inculte,
Ori deşertăciuni adulte;
Ce e mai... ne stă în fire
De la prima zămislire,
Fişce cu-a lui iubire!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (13 mai 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vor găti

Cuvintele sunt moi în după-amiaza aceasta
şi gesturile…
mă las lent în genunchi, dacă m-aş ridica
tulbur arama
iată, ating cu fruntea brâul unduind între orizont
şi pervazul ferestrei – furişându-se înăuntru
mă va găsi înserarea la pândă
aştept parfumul misterios al nopţii
cuvintele vor căpăta consistenţă
îmi vor găti emoţia unui nou mesaj
ce vi-l ţine deocamdată ca-ntr-o cochilie
inima mea…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conserva

omule care tragi
cu urechea a
vidă lipeşte-o de cărămidă
de moalele zidului meu
cum se atinge peştele congelat
de reşou - în ecou
vei recunoaşte o tuse naturală cu sub
înţeles care-ţi scapă:
un deget pe gât
numai os
(?!)
până în pânzele care
înoată în desfătare frumos
desfăşurate a giulgiu din cap
în picioare - cutremurate
de zăngănitul misterios al mistriei
ce scobeşte în rosturi
ca un meşter fasole
cu sentimentele încordate
în conserva stricată

[...] Citeşte tot

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi

Un nor de-aş fi, venind cu ploaia
Dornic în noapte-a te iubi,
Luceafăr luminând odaia,
Te-aştept... cu zorile de zi.

Izvor de-aş fi, s-aduc sărutul
Sfinţit pe buzele de foc,
Şoapta fierbinte şi cuvântul,
Te-aştept... la margini de soroc.

Vultur de-aş fi, plutind pe vise
În zbor înalt... misterios,
Când orizonturi sunt deschise,
Te-aştept... cu tot ce-i mai frumos.

Soare de-aş fi sau codru verde,
Polen de floare... şi parfum
Care în vânt nebun se pierde,
Te-aştept... hai să pornim la drum.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă

Sunt arbore mărunt, misterios,
Şi nu mă mir că-s doborât
În peisagiu îmi zic unii că-s urât,
Se schimbă-n timp ideea de frumos

Retează-mă, toporule, dintr-una
Cum la Bourboni făcut-a ghilotina.
Călăii execută, nu ştiu mila
Şi conformistă-aplaudă tribuna.

Răbdători, sculptaţi esenţa rară
În ea se-ascund mesage incifrate
Nu-s oarecine, cum cred neofiţii

Nu aruncaţi aiurea vorbe de ocară
Peste materia cu forme-adevărate...
Contează că mă neagă neciopliţii?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pedant

Pe cerul ancestral
La răsărit de eden
În punctul de extensie
Se întrezărea muza

Prin cortina străvezie
Revărsând cu emfază
Testul de paternitate
Freamăt ancestral

Tocmai predispus la rai
Ca vector emergent
Suspect de misterios
Poemul în devenire

Pedant şi paradisiac
Între logic şi endemic
Înger zvelt cu aură
Strălucire ce fascinează

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (22 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!