marturisi

De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.

Sfântul Pavel în Epistola către romani a Sfântului Apostol Pavel
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul este forma cea mai intensă a amintirii, iar atunci când oamenii spun "ce bine miroşi" e un fel de a mărturisi "mă simt minunat în preajma ta". În mitologia clasică prezenţa zeilor era dezvăluită prin intermediul mirosului. Ce altceva este parfumul decât rotocoalele de fum înălţându-se spre cer pentru a cuceri Paradisul?

citat din Octavian Coifan (5 martie 2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflex 110

E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla...

poezie celebră de George Ţărnea din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive) (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E prea puţin ce pot mărturisi" Ce poezie! Uite-o şi pe Ilonca mea (fuguţa, fuguţa) ...! Căci nu poţi să [...] | Citeşte tot comentariul

patriotism

Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta.

definiţie celebră de Corneliu Coposu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi mesenii într-o glăsuire găsiră cu cale că pe nedrept a fost fata gonită din casa părintească. Atunci tatăl fetei mărturisi că n-a ştiut să preţuiască duhul fetei sale şi şi-a cerut iertăciune. Fata, şi ea, i-a sărutat mâna şi şi-a cerut şi dânsa iertăciune dacă fapta ei l-a supărat. Şi se puseră pe o veselie şi pe o petrecere de se duse vestea în lume. Tatăl fetei se veselea, nu se veselea, dar socrul ştiu că se veselea şi se mândrea că a dobândit o aşa noră, şi de viţă bună, şi înţeleaptă şi harnică.

Petre Ispirescu în Sarea în bucate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus iubit

Isus iubit, a noastră tinereţe
sub Crucea Ta ca jertfă Ţi-am adus;
din strălucirea Sfintei Tale feţe
Tu-mbrac-o-n slava zărilor de sus.
E singurul dar ce-Ţi putem aduce
în schimbu-atîtor veci de frumuseţi
ce ne-ai gătit prin Jertfa de pe Cruce
în cerul nesfîrşitei tinereţi.

Condu-ne Tu pe drumuri de lumină
spre culmi cereşti de har să năzuim
şi-aprinde-n noi dorinţa Ta divină
din slăvi în slăvi spre Tine să păşim.

În ochi ne dă lumina fericirii,
în piept puteri de jertfă să ne-adui,
în duh şi-n glas chemările iubirii
şi-apoi în lumea urii să ne pui; –

Te vom mărturisi la-ntreaga lume

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până azi, nu am făcut, nici gândit lucruri pe care nu le-aş putea mărturisi, n-am jignit nici legi sociale, nici naturale. L-am mâniat, desigur, pe Dumnezeu – dacă e – prin faptul că n-am ştiut să înţeleg semnul ce-mi făcea prin toate necazurile şi greutăţile ce întâmpinam. Acum ştiu şi simt că de tot ce ţi se-ntâmplă eşti responsabil şi regret din toată conştiinţa că am putut meschiniza prin furii banale, indignări forţate de formule cărturăreşti, prin dureri factice, fiindcă mi le inoculam cu gândul că aşa se cuvine să suferi când eşti înşelată, minţită, decepţionată etc.! Ce rău îmi pare că am trăit aşa cei mai buni ani ai vieţii mele, în care puteam fi numai lumină şi înţelegere îngăduitoare, în care trebuia să radiez în jurul meu viaţă autentică.

Alice Voinescu în Jurnal (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iuda Rosenthal: Iar după această faptă teribilă, se trezeşte chinuit de un adânc sentiment de vină. Licăriri ale trecutului său religios pe care îl respinsese, sunt brusc trezite la viaţă. Aude vocea tatălui. Are impresia că Dumnezeu îi urmăreşte fiecare mişcare şi dintr-odată universul nu mai e un simplu vid, ci e moral, iar el tocmai l-a tulburat. Intră în panică. E pe punctul unei căderi nervoase, la doar un pas de a mărturisi totul poliţiei. Însă, într-o dimineaţă se trezeşte, soarele străluceşte, familia e cu el şi, în mod misterios, toată această spaimă se ridică precum o ceaţă. Pleacă împreună în vacanţă în Europa, lunile trec şi îşi dă seama că nimeni nu l-a pedepsit. Ba dimpotrivă, prosperă. Crima va fi oricum pusă pe seama cuiva care mai are câteva la activ, aşa că – ce naiba? Ce mai contează una în plus?

replică din filmul artistic Delicte şi fărădelegi, scenariu de Woody Allen (13 octombrie 1989)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe popoare au făcut haz de propria lor condiţie: auto-ironia nu lipseşte la niciun popor chinuit şi oprimat. Este cu toate acestea rar ca auto-cunoaşterea să meargă mână în mână cu auto-dispreţul, aşa cum se întâmplă excesiv de des cu românii. Am fi prea nedrepţi cu urgisirea noastră de am vedea în acest fenomen numai deficienţă, când el constituie o notă originală de o ciudată semnificaţie. Nu este popor care să-şi priceapă mai bine insuficienţele şi care să simtă o mai rară voluptate de a şi le mărturisi la fiecare ocazie. Este o auto-denigrare colectivă, "un scuipat în sân" general, o amarnică luciditate a soartei noastre, care se nasc la unii automat şi fără conflicte, pentru ca la alţii - la cei puţini - să devină sfâşieri. "A fi român", să nu fie oare o evidenţă plăcută? Este sigur că poporul românesc are o distanţă de el însuşi, care indică o particularitate unică.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi încet, încet, ajunse acasă. Când îl văzu alde mă-sa şi auzi peste câte prăpăstii a dat, muri şi învie de bucurie că-l mai văzu o dată în carne şi oase. Îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o uşurare. Să înnebunească zmeul de ciudă! Văzu el că nu poate altfel să răpuie pe voinic, decât prin viclenie. Căta deci vreme cu prilej ca să-şi puie în lucrare cugetul său cel nelegiuit. Într-o zi când voinicul se întorsese de la vânat şi era ostenit peste măsură, se culcă în grădină la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dânsul şi-l făcu bucăţi, bucăţi, cu paloşul pe care îl purta totdauna ascuns la dânsul. Şi ca să nu bage de seamă mă-sa, puse toate bucăţelele în dăsagi, le aşeză pe cal şi, dând câteva bice calului, îl dete pe poartă afară.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!