Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Petre Ispirescu

Și încet, încet, ajunse acasă. Când îl văzu alde mă-sa și auzi peste câte prăpăstii a dat, muri și învie de bucurie că-l mai văzu o dată în carne și oase. Îi dete de mâncă purcelul; dară ea mărturisi că nu vede nici o ușurare. Să înnebunească zmeul de ciudă! Văzu el că nu poate altfel să răpuie pe voinic, decât prin viclenie. Căta deci vreme cu prilej ca să-și puie în lucrare cugetul său cel nelegiuit. Într-o zi când voinicul se întorsese de la vânat și era ostenit peste măsură, se culcă în grădină la umbra unor trandafiri. Zmeul dete peste dânsul și-l făcu bucăți, bucăți, cu paloșul pe care îl purta totdauna ascuns la dânsul. Și ca să nu bage de seamă mă-sa, puse toate bucățelele în dăsagi, le așeză pe cal și, dând câteva bice calului, îl dete pe poartă afară.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Citate similare

Petre Ispirescu

Atunci îi spuse cine era dușmanul care voise să-l răpuie. Și ca să se încredințeze de adevărul celor spuse de dânsa, îi dete putere să se facă porumbel și să se ducă vază cum zmeul chinuiește și pe mă-sa. Voinicul se făcu porumbel și ajunse într-un suflet la casele unde ședea mumă-sa. Când colo, ce vază? Se frecă la ochi ca să se încredințeze de sunt aievea cele ce i se înfățișa, sau năluciri. Zmeul, carele cu șoșele, cu momele nu putuse da în cap pe muma voinicului și a se planisi lui, acum o pusese la chinuri. O legase cu o frânghie de mătase roșie, o ținea nemâncată și cu ochii în soare. El voia să o omoare tocmai când voinicul ajunse în chip de porumbel. Se dete de trei ori peste cap, cum îl învățase zâna, și se făcu om cu sabia goală în mână. Și cât ai zice mei, făcu mici fărâme pe necuratul de zmeu, bala dracului. Scăpă pe mumă-sa de la chinuri, și, viind zâna, îi dete de bău nițică apă vie. Cum bău, văzu că se însuflețește și se simte voioasă ca un om plin de sănătate. Apoi voinicul se însoți cu zâna, și trăiră câte trei un trai plin de fericire și de îngăduință până la adânci bătrânețe.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Cum auzi măiastra aste vorbe, îi puse gând rău. Se luă deci pe lângă dânsul cu șoptele cu momele, viclenindu-l ca să-i afle puterea. Flăcăiandrul se pierdea de dorul ei când o văzu dezmierdându-l cu niște cuvinte mai dulci decât mierea. Se înșelă și îi spuse. Atunci ea îi dete ceva de bău, iar el dete dintr-însul afară inima găinei. Ea o luă, apoi îi dete pe bete din ostrov. Când se dezmetici el și se văzu pirpiricosac, golănel și gonit, cugetă: "Daca nu ți-oi face-o eu, apoi știi că nici dracul nu ți-o mai face".

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata întrebă pe cal, pe care din amândoi scape; iară calul îi zise scape pe cel ce-i făgăduise -i dea pe Galben-de-soare, este un cal mai harnic decât dânsul, fiindu-i frate mai tânăr. Atunci unde se repezi fata la zmeul cellalt cu paloșul, și dintr-o lovitură îl făcu în două bucăți! Zmeul, daca se văzu scăpat, îmbrățișă pe mântuitorul său și-i mulțumi, apoi merseră acasă la dânsul ca să dea lui Făt-Frumos pe Galben-de-soare, după cum se făgăduise. Muma zmeului nu mai putea de bucurie când văzu pe fiu-său teafăr și nu mai știa ce facă ca să mulțumească lui Făt-Frumos -i scăpase copilul de la moarte. Fata împăratului arătă dorința ce are de a se odihni de osteneala drumului ce făcuse. Îi dară o cămară și o lăsară singură. Ea, prefăcându-se că voiește îngrijească de cal, îl întrebă daca are i se întâmple ceva; și calul îi spuse ce are facă.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Calul fusese al zânei. Ea îl dedese în dar voinicului când fu a se duce la mărul roșu. El acum, dacă se văzu gonit, alergă drept la stăpână-sa. Ea, cum îl văzu viind fără stăpânu-său, pricepu trebuie fie vreo drăcie la mijloc. Se dete jos, și ce văzu se spăimântă. Luă deci desagii, îi aduse în casă la ea și luă bucățică cu bucățică, os cu os, și le așeză una lângă alta, fiecare la locșorul lor. După aceea turnă apă moartă peste dânsele. Ele se închegă, lipindu-se una de alta; pielea se făcu la piftia, întrupându-se. Îl stropi și cu apă vie și se însufleți; dară mut și surd. Atunci îi dete să mănânce un măr de care adusese el și îi veni grai. Luă și purcelul scroafei de pe sub pământ și îl făcu să-i guițe la urechi și îi veni auz.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Când se întoarse acasă, dete iarăși pe la zâna. Ea, ca și de la rând, îl rugă să se dea nițel odihnei; și în acel timp îi schimbă apa, puindu-i alta în locul celei ce adusese el. Sculându-se după somn, luă borcanele cu apă și veni acasă. Atâta îi fuse -sii, ca să-l vază. Nu știa ce mai făcea de bucurie. Îl săruta și p-o parte și pe alta. Apoi după ce bău din apa ce-i aduse, ei îi păru că mai prinse nițel suflet. Vorbă fie! Ea nu băga de seamă, vezi, bucuria pentru vederea fiului său o face fie oarecum mai sprintenă. Zmeul se da de ceasul morții când îl văzu că s-a întors cu isprava făcută. El (își) bătuse capul mult și bine dea în cap pe fata împăratului, în lipsa fiului său, dară toate mrejele lui rămăseseră de râs; căci ea nu dete în clapca în care o împingea spurcatul. Ea nu-și putea da seamă de ce tot umblă el pe lângă dânsa cu șoșele, cu momele. Nici visa despre ce avea de gând procletul de zmeu. Pasămite zmeului îi era frică să se ia la luptă pe față cu voinicul. Ci voia să-l piarză prin viclenie, și apoi să-și bată joc și de mă-sa, ca să-și izbândească pentru moartea fraților săi. Dară nu-i ajută Dumnezeu.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Încălecă și porni. După ce ajunse, luă lapte de pasere de preste râul Iordanului și în câteva zile se întoarse acasă, cam tot odată cu cumnații săi. Aceștia merseră la împăratul, îi aduseră lapte de al lor, cu care dete pe la ochi împăratul și rămase ca întâi, orb ca toți orbii. Nu-i folosi nimic. Merse și argatul și-i aduse și el lapte, dară adevărat lapte de pasere de preste râul Iordanului. Împăratul nu prea voia dea pe la ochi. După stăruința împărătesei și a sfetnicilor, se înduplecă și se unse. Cum puse la ochi lapte de acesta, băgă de seamă că vede ca prin sită. Mai dete o dată, văzu ca prin ciur; când se unse și a treia oară, văzu luminat ca toți oamenii. Împăratul iertă pe argat de fapta lui de mai-nainte. Ginerele său cel mic, daca văzu așa, rugă și el pe împăratul vie să le vază locuința. Împăratul se înduplecă și merse. Când ajunse acolo, ce -i vază ochii? Ce nu era în palaturile lui era în locuința ginerelui său cel mai mic.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Scroafa făcu ce făcu, se zvârcoli prin ăl noroi și se tărbăci de nu o mai cunoșteai, scroafă e, ori ce dracu e. Scăpă din nomol și se luă după voinic. Într-o clipă îl ajunse. Când văzu zorul, voinicul aruncă pieptenele. Și unde se făcu un zid nalt, nalt, d-a curmezișul drumului ei, de nu fu cu putință să-l sară. Atunci scroafa se puse cu colții săi și sparse zidul, făcând o gaură numai cât putea ea să treacă. Și să te ții după dânsul. Daca văzu voinicul că scroafa iară s-a apropiat, aruncă și peria. Deodată se făcu o pădure naltă și deasă, de nu se putea strecura nici pui de pasăre. Cum văzu una ca asta, scroafa se puse și roase, și roase la copaci, până ce-și făcu drum, și după dânsul! până ce, când fu a-l ajunge, voinicul intrase în curte la zâna. Aceasta ieși numaidecât.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata împăratului, dacă văzu că tată-său îi dete voie, se gândi mai întâi pe care din boierii mai bătrâni ia de povățuitor. Și până una-alta, ea își aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinerețe și de calul său. Se duse deci la grajd ca să-și aleagă și ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toți caii din grajduri, și de nici unul nu i se prindeau ochii, deși erau armăsarii și caii cei mai buni din toată împărăția. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcând pe coaste. Cum îl văzu, se uita la el cu milă și parcă nu se îndura să se depărteze de dânsul.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

După ce dete câteva târcoale prin grădină cu roabele după dânsa, veni și la stuful de trandafir rupă câteva flori. Când lupul, care era ascuns în crâng, odată se repezi, o luă în brațe și pe ici ți-a fost drumul. Iară roabele, de spaimă, se împrăștiară ca puii de potârniche. Într-un suflet alergă lupul și o dete leșinată în brațele lui Făt-Frumos. Acesta, cum o văzu, se pierdu cu firea; dară lupul îi aduse aminte e voinic, și-și veni în sine. Mulți împărați voise să o fure dară se răpuseră. Făt-Frumos prinsese milă de ea, și nu-i mai venea a o da altuia. Zâna Crăiasă se deșteptă din leșin și se văzu în brațele lui Făt-Frumos.

în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când se întoarse la prăvălie, găsi pe toți morți bușteni. Pasămite ei, în lipsa lui, căutară în burduful său, și dete peste capul scorpiei. Câți o văzură, toți muriră. Daca văzu așa, îi păru rău; dară n-avu ce face. Ieși pe poartă afară și plecă. Pe drum se întâlni cu un ucenic carele nu fusese acolo când umblase călfile în burduful lui George. Acesta, cum îl văzu, se duse la dânsul să-și ia ziua bună.

în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Lacrimile Lacramioarei" de Virgil Chiriac este disponibilă pentru comandă online la numai 15.00 lei.
Petre Ispirescu

A doua zi spuse lui Făt-Frumos, și el nu crezu. Fata, prefăcându-se mâhnită că nu știe în ce îi stă puterea, păți însă ca și rândul trecut, apoi zmeul îi spuse încă o minciună. Daca văzu și văzu că fiul de împărat nu crede, vezi știa el ce știa, ea se făcu bolnavă. Când veni zmeul a treia zi de la vânat, găsi pe fată în pat. Zmeul trase fetei și de astă dată o calcavură de auzi câinii în Giurgiu. Atunci ea se prefăcu așa de bolnavă, încât zmeul crezu că o să dea mâna cu moartea.

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Dacă văzu că așa merge treaba, își făcu o căscioară, își mai îndulci și el traiul și-și dete copiii la dascăl ca să învețe carte. Într-una din zile, ducându-se mai de dimineață să-și ia merticul, dete peste pasărea ale cui ouă le lua el. Sta pe cuib. Așa frumusețe de pasăre nu mai văzuse, nici mai auzise. Îndată îi trăsni prin cap ar fi bine să o ducă acasă la dânsul. O și luă binișor și cu mare bucurie aduse la bordeiul lui pe stăpâna ouălor. Apoi, ducându-se în târg, porunci o colivie foarte frumoasă și foarte mare, în care colivie își așeză găina și o îngrijea ca pe copiii lui. Cu chipul acesta scăpă și de drumul de toate zilele prin pădure și de suitul în copaci.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

În peșteră trăiau niște oameni uriași carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânșii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul și-l legară. După aceea așezară și un cazan pe foc cu apă și se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe de peștera aceea, toți ieșiră, și lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiașul, îi puse gând rău. Unchiașul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune și-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, și apoi fără -i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică și-i făcu vânt în cazan. Luă focul după care venise, o apucă la sănătoasa, și scăpă cu față curată. Ajungând la Zorilă, îi dete drumul. După aceea o tuli la fugă și fugi până ce ajunse la Miazănoapte, o dezlegă și pe dânsa, și apoi se duse și la Murgilă pe care îl trimise să-și vază de treabă. Când ajunse la tovarășii săi, ei tot mai dormeau. Nu începuse, vezi, încă a se arăta albul zilei, atât de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul, și așa avu timp destul colinde după focul care îi trebuia.

în Balaurul cel cu șapte capete
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Umblând din cămară în cămară, dete peste armele zmeilor și se minună. Mă-sa îi spuse văzuse în casa tatălui său asemenea arme, și îi arătă cum se întrebuințează. Îi prinse bine, căci văzu că îi merge mai lesne la vânat. Acum începu a săgeta la căprioare și la ciute, căci până acum vâna numai păsărele cu lațul, și îi era cu greu. Ajunsese ca el să fie tare și mare în pădure. Nu era cine -i stea împotrivă. De multe ori nu venea cu zilele p-acasă. Într-una din zile, zmeul ieși din pivniță și veni milogindu-se la muma voinicului ca să-și facă pomană cu el să-l priimească la curtea ei, căci zicea el că pribegește nu știu de cât timp orbăcăind prin acel bunget de pădure. Spuse un nenorocit carele se rătăcise, umblând după vânat, și da laudă Domnului că l-a învrednicit a mai da peste ființe de oameni.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Și după ce-i tăie uscăturile și îi luă omizile, culese trei merișoare ca cele din rai și se întoarse înapoi. Ajungând în pădure, dete pe la zâna. Aceasta cum îl văzu, îl priimii cu bucurie, îl puse într-o cămară să se odihnească nițel, și până una, alta, îi schimbă merele și îi puse altele în locul lor. Când se sculă voinicul, se grăbi a se întoarce la mă-sa cu slujba făcută. Luă deci merele și porni. În vremea aceasta, procletul de zmeu se lingușea pe lângă mama băiatului și, cu ispite și cu marghiolii, umbla să o dea în cap să se planisească lui. Ea, biet, nu știa unde bate diavolul de zmeu. Nu cunoștea la sufletul ei ce sunt ispitele și cursele dragostei, și prin urmare nu da nas spurcatului să se întinză. Ea știa una și bună: se topea de dor după fiul său, după părinții ei și după țara în care se născuse. Când o căutai, era cu ochii scăldați în lacrămi. Cum văzu pe fiu-său, săltă de bucurie. I se păru a înviora olecuță. Mâncă din merișoarele ce-i aduse, și i se păru bune. După ce mai trecu, ea căzu iarăși în piroteala de mai-nainte.

în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Luând mărul, omul nu se mai gândea dară decât la bucuria ce o să simță el și nevasta când s-or vedea împresurați de copii. Și cu gândurile astea ajunse acasă și dete mărul neveste-sei, ca să-l mănânce, fără -i mai spuie altceva. Ea priimi mărul cu bucurie. Și după ce plecă bărbatul în trebile sale, se așeză pe pragul ușei, curăți mărul și-l mâncă. Iepșoara ieșise și ea din grajd, și veni la stăpână-sa, că era învățată la traista cu grăunțe. Negăsind nimic de ronțăit, luă și ea cojile de măr, pe care le lepădase stăpână-sa și le mâncă cu multă poftă, ca pe niște trufandale. Nu trecu mult și atât stăpâna, cât și iepșoara se simțiră a fi luat în pântece. Și după nouă luni femeia născu un copilaș de drăguleț; iar iepșuna un mânzuleț gingaș. Îndoită fu bucuria omului când se văzu și cu copil, și cu mânz. Și fiindcă acesta se născuse odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Țugulea luă chimirașul; dară când ridică ochii și voi s-o întrebe cine era ea, de are milă de dânsul, ia pe zâna de unde nu e! Parcă intrase în pământ. Iară el o dată se deșteptă. Se pomeni cu chimirașul în mână. Se încinse cu el, se dete de trei ori peste cap, gândind să se facă o pasăre, și îndată se făcu. Se dete iară de trei ori peste cap și se făcu om la loc. Cât p-aci să se piarză de bucurie, dară se stăpâni. Încinse chimirul pe piele ca să nu se vază și se feri d-a spune fraților ceva. Pasămite, zâna aceea era ursitoarea lui cea bună. După ce se făcu ziuă, se întoarseră cu frații lui la bordeiul lor, și aduseră mulțime de vânat. Peste câteva zile plecară iară. Dând caii la pășune, frații cei mari ziseră lui Țugulea păzească el caii, căci dânșii sunt obosiți. Cum se culcară și adormiră. Țugulea priponii caii, apoi, dându-se de trei ori peste cap, se făcu o albină și pleca înspre miazănoapte încotro ședea Zmeoaica pământului. După ce ajunse acolo, zbârn! în sus, zbârn! în jos, intră în casa zmeoaicei și ascultă ce vorbea cu zmeii, ginerii săi, și cu zmeoaicele, fetele sale.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Prâslea simțise de mai-nainte frații săi îi poartă sâmbetele și, când se mai lăsă frânghia ca să-l ridice și pe el, dânsul legă o piatră și puse căciula deasupra ei, ca să-i cerce; iară frații dacă văzură căciula, socotind este fratele loc cel mic, slăbiră vârtejile și dete drumul frânghiei, care se lăsă în jos cu mare iuțeală, ceea ce făcu pe frați crează Prâslea s-a prăpădit. Luară, deci, fetele, le duseră la împăratul, îi spuseră cu prefăcută mâhnire fratele lor s-a prăpădit, și se cununară cu fetele, după cum rânduise Prâslea. Iară cea mică nu voia cu nici un chip să se mărite, nici să ia pe altul. Prâslea, care ședea doparte, văzu piatra care căzuse cu zgomot, mulțumi lui Dumnezeu i-a scăpat zilele și se gândea ce facă ca să iasă afară. Pre când se gândea și se plângea dânsul, auzi un țipăt și o văietare care îi împlu inima de jale; se uită împregiur și văzu un balaur care se încolăcise pe un copaci și se urca mănânce niște pui de zgripsor. Scoase paloșul Prâslea, se repezi la balaur și numaidecât îl făcu în bucățele. Puii, cum văzură, îi mulțumiră.

în Prâslea cel voinic și merele de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Merse, merse, prin câmpii cu inima plină de foc pentru măiastra lui, trecu prin păduri, și nu se putea împăca cu gândul n-o să-și mai poată vedea odorul. În cele din urmă, căzu de obidă și de mâhnire. Stând el așa și zbătându-se cu gândurile, băgă de seamă că p-acolo p-aproape curgea o apă. Se duse să se scalde ca să se mai răcorească. Tot scăldându-se, văzu de ceea parte a râului niște smochini. Își aduse aminte că nu mâncase de două zile și se duse facă o gustărică cu nițele smochine. Mâncă ce mâncă, dară începu a simți din ce în ce se schimbă. Unde din om ce era, se pomeni deodată măgar. Altă nevoie acum. Cum să se întoarcă în cetate? Pe lângă celelalte toate, acum are fie și prigonit. Umblând în sus și în jos pe marginea pădurei, îi era frică intre înăuntru pădurei, ca să nu-l apuce vro fiară sălbatecă; se temea iară iasă mai la lumină, ca să nu-l prinză vrun om, să-l puie la vro muncă ce n-ar putea-o duce. Ce facă? Se căina și se văicărea, de-i plângeai de milă. Toată ziua umblă rătăcind cu inima cât un purice de frică. Flămânzi iară. Căutând câte ceva de mâncare, dete peste niște roșcove. Se apucă mănânce, căci era lihnit de foame. Cât p-aci era să moară de bucurie când văzu că încet, încet, se schimbă și se făcu iară om. Stătu în loc și se cruci și el de astă minune.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Se duse, se duse, până ce dete de o pădure, în care întâlni pe Murgilă, și pe care îl opri pe loc, ca să mai întârzie noaptea. Merse după aceea mai departe și dete peste Miazănoapte, și trebui să o lege și pe dânsa ca să nu dea peste Murgilă. Ce facă, cum dreagă ca să izbutească? O rugă -i ajute a lua un copaci în spinare, care, zicea el, îl tăiase de la rădăcină; o învăță el să se puie cu spatele împingă, pe când el tot cu spatele la copaci de ceealaltă parte va trage cu mâinile, ca să-i pice în spinare și să-l ia să se ducă la treaba lui. Miazănoapte, de milă și de rugăciunea ce-i făcu, se puse cu spatele la copaciul care i-l arătă viteazul și, pe când împingea, el o legă de copaci cobză, și porni înainte, n-avea vreme de pierdut. Nu făcu multă cale și întâlni pe Zorilă, dară lui Zorilă nu prea îi da meșii a sta mult de vorbă, căci, zicea el, se duce după Miazănoapte, pe care o luase în goană. Făcu ce făcu și-l puse și pe dânsul la bună rânduială, ca și pe ceilalți doi, dar cu mai mare bătaie de cap. Apoi plecă înainte și se duse până ce ajunse la o peșteră mare, în care zărise focul.

în Balaurul cel cu șapte capete
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook