manzul

Miez de stea

Cad tencuieli din cerul plin de stele
Pe răsăritul meu de dealuri şi vâlcele,
Unde florile s-ascund la tine-n sân
De când iubirii veşnic mă supun.

Cuvintele-s rostite în geamul singuratic
Pe unde iese-n lume mânzul meu sălbatic,
Aleargă-n gândul lui fierbinte şi dulceag
Ca fulgerul pe-o dâră de amintiri în prag.

Tu îl aştepţi s-alerge sub aşternut de lună,
Să cânte ne-ncetat la a iubirii strună
Până cenuşile din tencuieli cereşti
Se transformă în stele şi poveşti.

Mă cheamă netezirea zvâcnirilor dorite,
Sângele pulsează în curcubeie sfinte,
Îmi pui iubirii aromă în cafea,
O sorbim fierbinte în propriu-i miez de stea.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

se caţără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrenţuite
un glas şoptit cere.
linişte, vă rog!
se naşte ceva care poate deveni
cândva
poezie

râd şi-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greşit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul îşi face de cap
pe zidurile de apărare ale fiinţei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiţi pe jocul frunzelor

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucefal

Aleargă mânzul nostru, ba zvârle, se cabrează,
Goneşte nebuneşte şi sare peste tot,
Cât timp stăpânu-nvaţă cu însuşi Aristot,
Dar când la dânsu-l cheamă, pe loc îngenunchează.

Un animal din soare, o splendidă făptură,
Născut sub zodii faste, ca un trimis divin,
Crescut în Macedonia pentru măreţ destin,
Ne-nduplecat primeşte, un singur frâu în gură.

Încremenea cu teama de umbra-i pământească,
Dar ne-nfricat se-arată în aspre bătălii,
Unde un rege mândru-l va duce prin câmpii-n
Adâncurile Persiei, voind s-o cucerească.

Când Marele-Alexandru pe Bucefal îl pierde,
În crâncene războaie, el, un mormânt-oraş
Poruncă iute-aruncă să-i facă de sălaş,
Tovarăşului care nu-i chip să-l mai desmierde.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi nelinişti amurgul!

Nu-mi mai scormoni prin toamne, lasă-mi frunzele să cadă,
Nu-mi nelinişti amurgul strâns în pumni, pe la răscruci!
Caii tăi îmi dau târcoale, când cu tine-n cavalcadă
Tropotesc prin pacea nopţii, alergând prin vis, năuci.

Şi mă ispiteşti, iubite, să-mi las anii pe bordură,
Să-i ia selul înspre mare, în şuvoi învolburat,
Când din şaua tinereţii, îmi aluneci înspre gură
Şi cu un sărut mă tulburi şi mă umpli de păcat.

Şi ce dulce-mi e secunda dimineţilor vrăjite,
Când îmi pui oglinda-n faţă, să mă văd, cum nu mai sunt!
Numai tu mă duci în raiuri, să mă nasc din nou, iubite
Şi să mai gustăm o dată legendarul amănunt.

Dacă tot îmi vii prin toamne, să-mi tai lanţuri şi lăcate,
Adu-mi mânzul alb din iarna-n care m-ai lăsat să mor,
Să pot evada din anii pe care îi car în spate,
Şi cu murgii şi cu roibii, să încerc, din nou, să zbor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva maxime ale lui Hafiz

I
Dacă seara-n serai Tânărul cade-n contemplare lângă-un havuz,
Se testează căutându-şi pacea, numărând hurmuz după hurmuz?
Dacă Ea-i plăcută privirii, ce-ar putea Tânărul spune oare?
"Iată,-i bucuria ochiului, daţi-mi astăzi mie-această floare!"

II
Într-adevăr, după ce moare, kafirul* e scutit de-a iadului osândă
Dacă se-mprumută de la muslimi cu şaizeci la sută pe-an dobândă.

III
Nu punem cataplasme fierbinţi când avem bursati*? Inima afectată,
Când eşti respins de-o fată,-i vindecată fiind respins de altă fată.

IV
Loialitatea prietenilor, iubirea soţiei şi, la pian, noi refrene –
Câte dintre cele trei vor mai fi lângă tine la sfârşitul verii indiene*?

V
Cine-s conducătorii Indiei – în faţa cui genunchii la pământ să pun?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetatea Neamţului

Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care Neamţul se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.

E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
Cine credeţi că sunt eu
Ca să ştiu atâtea fleacuri!
Cui va şti, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală?
Aş! Rămâi cu mâna goală.

Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lângă comandantul pieţii,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!