luminite

Luminiţele somnului tău

Am mers prin munţi şi avalanşe de zăpadă
Am zâmbit si am primit asemenea sufletului meu răguşit
Si nu am vrut sa fiu un impas in ritmul tau
Am vrut doar simple lumini din iubire
Şi multă dragoste desprinsă de pasiune
Am risipit lumina să te prindă şi te va scaldă în caldură
O căldură pe care o voi broda cu mii de luminiţe
Din care să împletesc somnul tău
Să strig la nori să te conducă...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile de iubire

Am mers prin munţi şi avalanşe de zăpadă
Am zâmbit şi am primit asemenea sufletului meu răguşit
Şi nu am vrut să fiu un impas în ritmul tău
Am vrut doar simple lumini din iubire
Şi poate dragoste desprinsă din pasiune oarbă
Am risipit lumina să te cuprindă şi te voi scaldă în căldură
O căldură pe care o voi broda cu mii de luminiţe
Din care să împletesc somnul tău
Să strig la nori să te conducă...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lătrau chimic, electromagnetic…

vorbesc
încă de pe când aveam opt luni
vorbesc şi-n somn
peste un pic, adun ca pe cireşe în sân
pietre, cioburi colorate de sticlă
patruzeci de ani

când am să tac, tăcerea mea
vă va spune mai mult
ca orice cuvânt
de dincolo-ul oarecum comun
Pantomimă, vântul pe frunte voastră
va lipi
şoapte, foiţe subţiri metalice, tunet
luminiţe şi săruturi… inima mea
firimituri
furnici cuminţi

atunci
o steluţă departe

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

sau

totul a pornit ca un strănut
ca o privire… spre închipuire

am lăsat inima pe foaie şi un vânt din senin
mi-a închis caietul –
luminiţe iradiau spre înafară din profil
din momentul acela n-am avut linişte
iar drumul înaintea mea doar praguri, praguri
cu dreapta strânsă – un pumn de litere
le-am azvârlit spre est şi înapoi…
precum semănătorul
am tras apoi cu dinţii, cu mâinile-amândouă
de caiet să-l deschid, să prindă măcar
o literă, să încolţească în ţărâna lui albă
o poezie
sau inima mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu

Visul meu împleteşte
Cununi ce nu pier,
Stele-albastre,
Miresme de ierburi şi cer;
Valul cald mângâind
Pescăruşul în zbor,
Gânduri vii,
Paşi ce-adesea mă dor.
Visul meu s-a născut
Din genune şi foc,
Din cădesri şi urcuş,
Dintr-un fluier de soc;
Din lumina filtrată
Prin voal de argint,
Din vârtejuri de ape
Ţâşnind don pământ.
Visul meu împleteşte
Cununi ce nu pier,
Luminiţe ivite
Din tainic ungher;

[...] Citeşte tot

poezie de Florina Emilia Pîncotan (25 mai 2018)
Adăugat de Florina Emilia Pîncotan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Ce singură-am rămas fără de tine
Iar zaţul din cafea uscat pe cană
Îmi aminteşte cât ne-a fost de bine
Şi-mi pustieşte sufletul c-o rană.

Cât cenuşiu aruncă vântu-n nouri...
Vin sărbătorile! De-ai şti cât doare
Absenţa ta adusă de ecouri,
Care se sting în cuiburi de ninsoare.

Şi pomul de Crăciun stingher în casă
Cu luminiţe ca pe cer în noapte
Şi-atâtea bunătăţi puse pe masă
De care nu se-atinge nimeni, că nu poate.

În iarna asta, cu viscolul ei surd
Vai! De tristeţe inima-mi îngheaţă
Nimic nu e firesc, totu-i absurd.
Vom mai avea Crăciun şi-n altă viaţă?

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

sunt pustiul născut într-un urlet
mă doare lumina şi fug
mă ascund în privire
se scufundă stele în mare
mai tresar luminiţe în zare
susură toamna prin arbori, îţi cheamă ecoul
şuieră frunze prin arbori
o umbră se stinge tăcută
o linie ne desparte de toate
ating cu mâna întunericul în prima zidire
ducând urmele lumii în mine
sunt far, sunt privire în văzduhul de ceaţă
adap în palme speranţele moarte
şi plec, departe, departe
se aude în tălpi ecoul ultimului gând
aprind în tăcere ruguri în taina vegherii
desculţ păşesc către poartă
mă împiedic de paşii rămaşi
un fulger se sparge în noapte
arzând aripi de înger în ploaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp sideral

Ce-albastru este acuma cerul
şi ce lumină se ascunde-n zare;
astazi, ascult doar gerul
şi frunzele ce cad peste cărare.
Se-ngână rămăşiţele de toamnă
cu jocul iernii, zgribulit
şi eu privesc către o damă,
ce pasu-i este tot grăbit.
Mă resemnez în aşteptare
la timpuri cu minuni sub vâsc
şi luminiţe pâlpâind în depărtare
pe sub o lună ca un disc.
Visez cu ochii larg deschişi
prin orizontul lumilor închise,
căci aliaţii sunt închişi
în umbra uşilor deschise.
Eu nu mai sper că s-or întoarce,
că sunt plecat de lângă ei,
în viaţa care veşnic toarce
un rotocol plin de idei.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem la lampă

Globurile de anul trecut au rămas neatinse
Pe la pădure brazii sunt mai înalţi mai frumoşi
Cerul îi îmbracă în luminiţe aşa cum
Eu îmi iau vestonul
Cu butoni
De
Argint
Şi ies pe afară pe sub fulgi până unde începe de fapt Dumnezeu
Pe unde se clatină
Ca un brad
Despuiat
Plin de oase
Şi stele pe piept şi altele printre degete
Care plânge în cer înconitinuu şi se face om ca să păşească şi se face din nou Dumnezeu
Doar ca să te ajungă
Cine oare bate la uşă? Cine mână cu globul în mână şi cu degetele îngheţate
în uşi?
Şi cine nu îi deschide?
De sub zăpadă parcă îi văd ochii înlăcrimaţi şi Îl plâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în largul mării

Noaptea, când marea mă leagănă
Şi când licărul stelei palide
Se aşează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile şi de toată dragostea,
Stau în linişte şi pur şi simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece şi tăcută, cu o mie de luminiţe.

Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Şi, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristeţea mea o tristeţe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simţi oare în iubirea mea, în suferinţa mea,
Doar o adiere, doar un ecou?

Şi marea mă priveşte binevoitoare, tăcută
Şi zâmbeşte: nu.
Şi niciun salut, şi niciun răspuns nu se ivesc de undeva.

poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!