Timp sideral

Ce-albastru este acuma cerul
şi ce lumină se ascunde-n zare;
astazi, ascult doar gerul
şi frunzele ce cad peste cărare.
Se-ngână rămăşiţele de toamnă
cu jocul iernii, zgribulit
şi eu privesc către o damă,
ce pasu-i este tot grăbit.
Mă resemnez în aşteptare
la timpuri cu minuni sub vâsc
şi luminiţe pâlpâind în depărtare
pe sub o lună ca un disc.
Visez cu ochii larg deschişi
prin orizontul lumilor închise,
căci aliaţii sunt închişi
în umbra uşilor deschise.
Eu nu mai sper că s-or întoarce,
că sunt plecat de lângă ei,
în viaţa care veşnic toarce
un rotocol plin de idei.
Cărarea vieţii se răsfrânge
peste al frunţii, veşnic, nimb,
iar ochiul limpede îmi plânge
şi alinarea e în timp.

poezie de Liviu Crinel Reti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!