Serioase/triste despre intrecut, pagina 2
Căutătorul
Ai socotit că soarele mai arde
Abia vreo cincisprezece miliarde
De ani... Numai atât? De azi pe mâne?
Și-atunci, cu veșnicia cum rămâne?
Nu asta te oprește să cugeți mai departe!
Doar știi că timpul n-are moarte.
Un calcul scurt, de două sau trei linii
Și-ai întrecut viteza banală a luminii.
Ca-n mii și mii de repezi răsfrângeri de oglinzi
Ți-e mintea străbătută de căutări rebele.
Ai spune că și mâna în sus când o întinzi
Ți se lungește brațul pân-la stele.
Ai dat cu tifla ticăloasei sorți,
De-amenințarea ei nu-ți pasă,
Și-n timp ce spargi absurde porți
Nici o sfială nu te mai apasă.
Și când din lungi peregrinări
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Philippide din Monolog în Babilon (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre viteză
- poezii despre stele
- poezii despre prezent
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre calcule
Revistă de front
motto:
Peste tot miroase a război,
Strănutăm de-atâta praf de pușcă,
Dormitează conștiința într-o cușcă
Și pe umeri o purtăm tot noi.
Ziua bună, veri soldați,
Cum o să ajungeți voi
În postura de eroi,
Fără tați adevărați?!
Nu curajul vă lipsește
Și nici solda după grad,
Când scad apele la vad,
Nu te duci să mai prinzi pește;
În zadar priviți cu teamă
La revistele de front,
Că virtutea-i un afront
Ca Hamlet, orfan de mamă!
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vară
- poezii despre trecut
- poezii despre tată
- poezii despre război
- poezii despre pești
- poezii despre pace
- poezii despre noapte
- poezii despre muzee
Se înduplecară și cele două, intrară cu toatele în casă; luară pe babă de păr ș-o izbiră cu capul de pereți până i-l dogiră. Apoi cea mai tânără, fiind mai șugubață decât cele două, trântește baba în mijlocul casei ș-o frământă cu picioarele, ș-o ghigosește ca pe dânsa; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul și i-o presură cu sare și cu piper, așa că limba îndată se umflă, și biata soacră nu mai putu zice nici cârc! și, slabă și stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, așezară baba într-un așternut curat, ca să-și mai aducă aminte de când era mireasă; și după aceasta începură a scoate din lada babei valuri de pânză, a-și da ghiont una alteia și a vorbi despre stârlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi și câte alte năzdrăvănii înfiorătoare, încât numai aceste erau de ajuns, ba și de întrecut, s-o vâre în groapă pe biata babă. Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit! Pe când se petreceau aceste, iaca s-aud scârțâind niște care: bărbații veneau. Nevestele lor le ies întru întâmpinare și, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gâtul bărbaților și încep a-i lua cu vorba și a-i dezmierda care de care mai măgulitor.
Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre tinerețe, citate despre moarte, citate despre bărbați, citate despre vorbire, citate despre visare, citate despre superlative, citate despre strigoi, citate despre soție, citate despre soacre sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
A șaptea elegie
Să nu mai fie nici o chemare; nu chemare, glas matur
să fie firea strigătului tău; și-ntr-adevăr,
ai fi gata să strigi limpede cum strigă pasărea
când primăvara-n urcuș o înalță, aproape uitând
că ea e-o vietate-ngrijorată, nu numai o inimă singură
pe care-o aruncă-n azur, în intimitatea cerurilor.
Ca și pasărea ești gata și tu să chemi
în așa fel ca, încă nevăzută,
prietena să te găsească, prietena în care-un răspuns
se trezește cu-ncetul, se-nviorează când îl asculți
arzătoare-nsoțind simțirea ta îndrăzneață.
Și trebuie să-nțeleagă primăvara că pretutindeni răsună
o Bunavestire. La început
o-ntrebătoare trezire pe care o-nconjură-n depărtări cu tăcere
o zi limpede ce încuviințează.
Pe urmă treptele-n sus, trepte de strigăt în sus, spre visatul
templu al viitorului ; pe urmă trilul, țâșnire
pe care-n havuzul impetuos îl ajunge din urmă
revărsarea-ntr-un joc promițător. Și-n fața lui vara.
[...] Citește tot
poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cunoaștere, poezii despre viață, poezii despre oraș, poezii despre iubire sau poezii despre forță