impuls

Combinaţii lirice

ciupesc lira toamnei să cânte frumos
mustul de afine cu sete mare sorb
spre codrul poeziei privesc languros
în desiş de cuvinte se-ascunde un corb.

Doamne mă închin la picioarele tale
mâini de raze mă mângâie duios
printre munţi răsună corul de vestale
timpul îmi e prielnic, melodios.

simt bucuria un imbold un impuls
al inimii cu freamătul în sânge
captează iubire cu fiecare puls
orice durere cu cântec o stinge.

ugerul de nori ploile l-au muls
puterea dragostei în slovă se distinge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

scriu un poem la porţile nopţii
poate fi şi banal
numai descătuşarea să urce liberă
ca iedera pe ziduri
ca-ntr-un dans vegetal
şi-n zănatice jocuri de iele
spre toată lucrarea
din acelaşi trunchi
de-am fi să urcăm
până la stele...
dar tremur odată cu frunzele
şi sentimente făcute mănunchi..
nici nu mă mai văd de atâta verde
şi de atâta iubire
într-un singur impuls
de aceea mă-nalţ la porţile nopţii
eu să-ţi fiu iederă
iar tu...
poemul din care
m-am smuls...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Insomnii, Poezii de suflet (18 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă inimă, dragă suflet....

Am fost tăcută,
nu te-am certat niciodată.
Spiritul tău pătrat, gol, respins
de fiecare impuls, fiecare erupţie,
dar în această seară, cerul de toamnă
răsfoieşte un soare sfâşietor.
Lasă-mi vocea să-şi dea demisia,
pentru a trăda secretele noastre.
Dragă inimă fără dulceaţă,
dragă suflet insensibil şi încăpăţânat,
în această zi, mărturisesc,
tristeţea şi supărarea mea,
şi de câte ori am vrut să mor?
Aici, în inimă, parcă e o rană de cuţit,
un sentiment care este acolo.
E dureros, e undeva, în inimă...

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe de dimineaţă

Azi vreau să-ţi văd privirea veselă
ş-apoi un zâmbet încântător,
să poţi traversa spaţiul cu el
cu o bătaie lină de inimă,
ca o minune unde revigorarea,
aduce speranţa unui prieten trist,
pentru a-i regenera gândul
şi uite aşa se împletesc
nişte cuvinte crocante,
ce în dimineaţă vindecă inima.
Razele soarelui amplifică
această putere şi impuls pentru inimă,
ca şi aripile unui fluture,
care se tem de vântul puternic,
dar dacă sufletul este frumos,
întotdeauna va fi o stea
protejată de Dumnezeu
şi astfel el ne va ghida mereu calea.

poezie de Eugenia Calancea (19 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ovăz sălbatic

În fiecare zi văd prin fereastră
porumbeii de pe ulucii acoperişului vecin – bărbătuşii,
prinşi în mareele dorinţei, sunt nişte giroscoape dansatoare.

Săptămâna trecută a sosit o străină printre ei – albă ca neaua,
o porumbiţă îmbufnată, din cele cu coada evantai,
un fel de May West în mişcarea femeilor cooperatiste, Women Guild.
Ce ocheade, ce gângurit, ce
piruete nebune, ce impuls de răsucit mustăţi
pentru a ucide inimi!

Celelalte porumbiţe – nu trebuie să fii una din ele
pentru a şti
exact ce gândesc – pretindeau
că, de fapt, ea nu era acolo
şi continuau cu îndemnare să facă ceea ce fac
porumbiţele când tricotează.

poezie de Norman MacCaig, din "Omul aflat în poziţia mea", 1 din Din "Omul aflat în poziţia mea", 1969, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reîntâlnire

Probabil că jenate,
într-o bună zi,
un piculeţ, de-a lor pornire,
singurătăţile ne vor călăuzi
către o ultimă-ntâlnire.

Probabil, fâstâciţi, atunci, ne vom opri
spunându-ne în mare grabă cum ne este...
făr-a spera, absurzi,
să fim convingători –
admiţând c-adevărul ne cam prisoseşte.

Probabil, numai ne vom saluta,
dintr-un impuls nefericit,
iară apoi
ne vom îndepărta
de-a binelea în infinit.

Probabil, ne vom mulţumi
să ne ferim privirile

[...] Citeşte tot

poezie de Florian Ruse
Adăugat de ruseflorian
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iederă să fii

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp grăbit

Grăbit o ia timpul la vale
Minutele trec parcă-s scoase din minţi
Se strâng şi aleargă pe cale,
Iar noi le privim resemnaţi şi cuminţi.

Nici orele nu au răbdare,
Căci vin şi se duc într-un ritm infernal,
Degeaba le ceri îndurare
Te poartă cu ele ca valul spre mal.

Iar zilele zboară zorite,
O filă, doar una mai e-n calendar,
Migrează spre zări infinite,
Aflate departe de-al lumii hotar.

Şi anii - sălbatică turmă -
Mânaţi de acelaşi impuls neînţeles
Dispar undeva fără urmă
Am vrea să-i oprim, însă n-avem de-ales.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (9 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!