O iederă să fii

Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând,
când reci curenţii serii vin în pantă
din cerul rezemat pe-un singur gând.
Să-ţi fi ştiut căldura, lângă coastă,
de frunze tremurând şi lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe două ramuri luna sprijinind.
Şi foşnetul oraşului, mai altul şi mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stâlpii tăcerii-naintând, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o rădăcină,
mi-ar fi plăcut un anotimp sever,
când ultimele gheţuri se dezbină
în ele însele. Şi nu au loc şi pier.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Colindă de inimă
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aş nemuri în Poezie

Un singur val de-aduce marea,
Când ţărmul graniţă îmi este
Între iubire şi-aşteptarea
Unirii noastre-n lumi celeste,

Mi-ar fi de-ajuns, să pot culege,
Din stropii lui, sclipiri solare,
Să fac inele, să te lege
De inima care mă doare,

Atunci când tu, călcând nisipuri,
Calci sufletu-mi întins pe ele,
Privind mereu la alte chipuri,
În timp ce chipul meu e-n stele...

Un singur val de mi-ar aduce
Sărutul, ce-l aştept să-mi fie
Ca Învierea de pe Cruce,
Te-aş nemuri în Poezie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomnii

scriu un poem la porţile nopţii
poate fi şi banal
numai descătuşarea să urce liberă
ca iedera pe ziduri
ca-ntr-un dans vegetal
şi-n zănatice jocuri de iele
spre toată lucrarea
din acelaşi trunchi
de-am fi să urcăm
până la stele...
dar tremur odată cu frunzele
şi sentimente făcute mănunchi..
nici nu mă mai văd de atâta verde
şi de atâta iubire
într-un singur impuls
de aceea mă-nalţ la porţile nopţii
eu să-ţi fiu iederă
iar tu...
poemul din care
m-am smuls...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Insomnii, Poezii de suflet (18 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te las

Te las... să-ţi fie dor de mine
Să vezi când dimineata vine
Că-i întuneric şi e gol
În casă singur dai ocol

Nu ai ştiut ca sa te bucuri
De ochii mei ca flori de nuferi
De limpezimea apei reci
Şi de umbritele poteci

Din râsul meu nevinovat
Nu ai ştiut sa faci palat
Şi candelabru de lumina
Din bucuria mea deplină

Te las... să-ţi fie dor de mine
S-aud în urma mea suspine
Şi dacă nu va fi asa...
Nu- i locul meu în viaţa ta.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degustătorul de antichităţi

mi-ar fi plăcut să fiu un cavaler
al antichităţii,
un fel de sol al păcii
dacă nu,
între zei şi titani,

Afrodita încă mai seduce muritorii,

mi-ar fi plăcut
să o salvez pe Elena de iluzia unei insule,
de misogini,
să o salvez de ea însăşi,
să o scot din legendele lumii
pe calul Troian,

a creat un precedent în mişcarea de
emanicipare a amazoanelor,

chiar şi îndrăzneţul Odiseu
trăia în matriarhat fără s-o ştie,
magica Circe şi răpitoarea nimfă Calypso
l-au jucat pe degete,
când s-a legat singur de catarg
era perfect conştient că sirenele
te duc la pierzanie,
aşa că s-a întors sub papucul
frumoasei Penelopa.

încă se mai vede cetatea ascunsă sub
molozul istoriei,
navele aheilor încă o mai ţintesc din adâncuri,

mărul amar al discordiei e mereu prezent
în biblii, iliade şi alte cancan-uri
şi rămâne de fiecare dată în gâtul
degustătorului
de antichităţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă toamna mi-ar vorbi

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune că e firesc să laşi frunzele să cadă
copacii nu se străduiesc să-şi înece umbrele
ele îşi schimbă forma o dată cu dansul soarelui

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să nu mai aştept ploaia
căci va veni oricum, seceta nu ţine o viaţă de om

dacă toamna mi-ar vorbi
mi-ar spune să îmbrăţişez anotimpurile
ele se întorc dar noi nu
mi-ar spune să mă aşez în colţul meu de lume
să respir şi să privesc doar atât

r e s p i r

p r i v e s c

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

E plăcut să fii singur,
nu trebuie să zâmbeşti sau să te faci plăcut;
e o uşurare să priveşti abătut pe fereastră pânzele ploii
şi să laşi câteva lacrimi să se scurgă pe obraji.

poezie de Stephenie Meyer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGUR CÂND EŞTI...

Te-ai întrebat, tu, oare
de ce iubirea doare?
Nu cred că ai simţit,
dorul mare, nesfârşit,
departe de cel iubit!
Ştii, tu, cum e sa fii
departe, să-ţi simţi inima
cum plezneşte în coarde,
sperând că mai există
a ta iubire şi nu a rămas
doar o simplă amintire?
Ştii tu cum e, când
trezindu-te în noapte,
să te simţi singur,
printre stele şi şoapte,
şi să-ţi doreşti o altă inimă
lângă tine să bată, nu să stai
de veghe, noapte de noapte?
Singur când eşti
îţi doreşti să scapi
de singurătate, să ai aripi,
să pleci oriunde, doar
să nu mai simţi apăsarea
tristeţii, în nopţile reci,
când cu un suflet drag,
ai vrea să le petreci,
Şi nu cred că ştii
cât este de greu să speri,
să tot speri, azi, mâine, mereu!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi fii mereu

Mi-ai lăsat pe-o foaie totul
Ce ai mai avut de spus;
Cum mai semănam cu mortul
Din lume încă nedus!

Rânduri strâmbe scrise-n grabă
De a nu privi în ochi,
Nu explică şi nu-ntreabă,
Nu descântă de deochi.

Mâna-mi tremur-a osândă,
Cad grămadă în genunchi;
Mă simt rană sângerândă,
Rădăcină fără trunchi.

Ai scris "Te-am iubit, dar poate
nu e timpul nostru-acum."
Ce visări asasinate,
Vâlvătaie fără fum!

De mi-ar fi să mor îndată,
Să renasc sau să învii,
Să-mi zâmbeşti nevinovată
Şi să-mi fii mereu, să-mi fii...

Stins e soarele-n fereastră,
Stau grămadă surd şi mut,
S-a topit iubirea noastră,
Poate-o stea a mai căzut.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (14 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, Dan se trezise, dintr-o dată, din unul singur, în doi; ba chiar trei, cu motanul său. Şi se simţea oarecum responsabil de tot ceea ce i se întâmpla Elvirei. Ea nu-i cerea nimic, însă el simţea că ar avea datoria de a o proteja. Şi nu dorea să dea greş. Avea de gând să reuşească, să-şi îndeplinească această nouă misiune. În plus, parcă era mai bine astfel. De ce să continue să fie mereu singur? Părea plăcut să aibă încă un suflet lângă el. Mai ales când sufletul respectiv putea fi asociat cu un chip drăgălaş ca al Elvirei.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul somnului

Plăcut e somnul lângă o apă ce curge,
lângă apa care vede totul, dar amintiri nu are.
Plăcut e somnul în care
uiţi de tine ca de-un cuvânt.
Somnul e umbra pe care
viitorul nostru mormânt
peste noi o aruncă, în spaţiul mut.
Plăcut e somnul, plăcut.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul să nu mănânce singur un lucru plăcut, să nu vegheze singur când ceilalţi dorm, să nu pornească singur la drum şi să nu chibzuiască singur la ceea ce trebuie să facă.

Vasile Andru în Înţelepciune indiană (2005)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul întâiului mai

În gând, am sărutul dintâi
Şi-n braţe te strâng ca atunci
Când vreau o privire s-arunci
Spre cel ce a vrut să-i rămâi.

Probabil pe buze mai ai
Uimirea din primul sărut
Ori zâmbetul ce mi-a părut
Chemarea-n tărâmuri de Rai.

Să-ţi gust din uimire un strop,
Mi-ar fi ca intrarea-ntr-un vis
Cu noi sub ninsori de cais
Şi-n jur inorogi în galop.

Să-ţi fur şi din zâmbet un pic,
Mi-ar fi pentru suflet balsam
Şi miez în credinţa că am
Preaplinul din vastul nimic.

Te-alinţi şi în braţe-mi rămâi
Ca-n timpul aceluiaşi mai
Din care şi astăzi mai ai
Un gând cu sărutul dintâi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul roz

Înger din visările-mi rebele,
Cum ai reuşit, cum ai ajuns
Tu, din universul nepătruns,
În furtuna gândurilor mele?

Le-ai văzut, în cerul plin de stele,
Nopţile, dorindu-l şi zburând?
Spune-mi, recunoaşte, înger blând:
Ţi-au plăcut, erai chiar tu în ele.

Ai venit, plutind pe aripi roze,
C-un surâs pe buzele-ţi fiebinţi,
Cu lumină-n ochii tăi cuminţi
Şi-un parfum plăcut de tuberoze.

Te-am primit în braţele-mi deschise
Şi te-am strâns, cu drag, la pieptul meu,
Ca şi când noi doi - un singur eu,
Am fi fost în raiul dintre vise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din frunză rost

Sunt frunze care cresc cu dor
Din verde îşi pictează-naltul
Şi se înalţă în albastrul
La rând şi cer şi roş covor,

Sunt frunze care cresc tăcând
Şoptind iubirea-n adiere
Când luna trece în tăcere
Şi răsăritu-i este gând,

Sunt frunze verzi când greu omătul
Stă să adoarmă foşnetul,
Semeţ îndură frunza vântul
Căci rostul ei e verde-n Domnul.

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

tu eşti visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
ştiu tot ce nu ştii despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
şi-mi caut în viaţă un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
şi mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiţi de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr
şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,
te strig disperată prin codri şi vreme
şi nu-mi răspunde nimeni
şi nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau
şi eu le stingeam cu lacrime ninse
şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu
şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu
şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo şapte inele,
să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii
cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp
şi cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singur

Obârşiile-izvoare
mă mai leagă. Nu sunt singur.
Mi-a crescut pe câmp o floare,
unde sunt, să nu fiu singur.

Jaruri sfinte, nor fierbinte,
trec pe cer, să nu ard singur.
Inimi bat, se spun cuvinte,
pe pământ să nu cânt singur.

Umbra-alături ia fiinţă,
unde merg, să nu merg singur.
Neguri vin din nefiinţă –
mărturii că nu sunt singur.

Vulturi din robie scapă
şi se-nalţă; nu lupt singur.
Cade în abis o apă,
în adânc să nu cad singur.

Focuri sunt şi e credinţă.
Acest gând cât mai palpită
schimbă moartea-n biruinţă:
nu sunt singur, nu sunt singur.

poezie celebră de Lucian Blaga din Vârsta de fier
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uriaşa

Pe vremea când Natura, cu vlaga ei poznaşă
Năştea mereu ciudate făpturi şi monştri noi
mi-ar fi plăcut alături de-o fată uriaşă
să stau ca-n preajma unei regine un cotoi.

mi-ar fi plăcut pe-ncetul s-o văd schimbându-şi firea
pietrosu-i trup în jocuri cumplite înflorând
să bănuiesc din ceaţa ce-i tulbura privirea
văpăile ascunse ce-n sufletu-i s-aprind;

în voie să cutreier magnificele-i forme,
să urc încet pe coama picioarelor enorme
şi, vara, când trudită de soarele păgân

se-ntinde pe câmpie cu mâinile la frunte
să dorm domol la umbra vânjosului ei sân
cum doarme-un sat în pace la poalele-unui munte.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!