impropriu

Sucuri sau extracte vegetale numite impropriu lapte şi folosite pentru consumul uman: lapte de alune, lapte de castane, lapte de cânepă, lapte de cereale, lapte de cocos, lapte de migdale, lapte de orez, lapte de ovăz, lapte de quinoa, lapte de soia. În UE, printr-o decizie din 2010, denumirea de "lapte" este autorizată comercial doar pentru lapte de cocos şi lapte de migdale.

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire, Lapte (24 octombrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Ai un Aer propriu ‒ tot atât de valabil şi cu antonimul "impropriu" cu tot ‒, dar n-ai mai stat de vorbă cu el (cu "Moş-Aer") de multă vreme, "riscându-se închiderea-i" într-o eprubetă inutilă din "cosmic-divinul" laborator...» ‒ 10 martie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 20).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic», Timişoara, Editura Wa, ‒ capitolul «"Aforism-brazde" printre înmugurite stihuri despre elementul Aer» (10 martie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea noastră de expresie trebuie să ţină cont de buna-cuviinţă. Atunci când vin unii tineri cu limbaj licenţios, nu mă refer la cei din publicistică fiincă nu îşi fac loc. Dar, vin tineri cu nuvele, poeme unde folosesc un limbaj licenţios. Întotdeauna îi sfătuiesc că sunt prea tineri ca să folosească acest vocabular. Argumentul lor este unul impropriu. Ei spun că noi trebuie să folosim toate cuvintele limbii. E corect, dar le foloseşti unde ai pretenţia să fii citit de mama, de sora ta sau de fratele tău.

Nicolae Dabija în ziarul Everyday Journalism, interviu (17 decembrie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua când

afară plânge
un copil nu-şi găseşte bucuria
fenomen văratic
ploaia încearcă un bungee jumping
peste sufletul lui
câteva rufe se dau în vânt
după mine
vara asta ar face bine să treacă
pe la un logoped
să vorbească mai verde în faţă

mi-au căzut bretelele
umerii se arată brief
tu nicăieri
soarele parchează pe genele mele
un greier fără repertoriu
mă convinge de inerţie
nimic tandru
acelaşi sens impropriu

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, ca urmare a unei tulburări oarecare, survenită în clipa pronunţării unui cuvânt dat, cineva emite la repezeală o vocală lungă, el nu pregetă să alungească vocala scurtă care urmează imediat după aceea, săvârşind astfel un nou lapsus destinat să-l compenseze pe primul. La fel se petrec lucrurile atunci când cineva pronunţă într-un mod impropriu sau neglijent o vocală dublă; el caută să se corecteze pronunţând vocala dublă care urmează într-un fel menit să reamintească pronunţarea exactă a celei dintâi: s-ar spune că persoana respectivă ţine să demonstreze auditoriului său că cunoaşte limba maternă şi nu se dezinteresează de pronunţarea corectă. Cea de-a doua deformare, care poate fi numită compensatoare, are ca scop tocmai să atragă atenţia auditoriului asupra celei dintâi şi de a-i dovedi că vorbitorul însuşi a luat aminte la greşeala sa.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

În pietrele cu care se hrăneşte timpul,
Stă înfierat trecutul, condamnat
La neuitare.

Sub fiecare piatră nemişcată,
Măcar o picătură
Dintr-o disperare,
Leagă cu sânge,
Amintirea celei ce,
Înc-o mai plânge.

Scârţâie piatra ca o duşumea,
De vremurile care au trecut
Fugind pe ea,
Zăvorul zace tras,
Spre nicăieriul
Dintru acel fără de ţel rămas
Şi baricade, da, cumplite baricade
Încovoiate stau
Pe drumul de parade...

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

În pietrele cu care se hrăneşte timpul,
Stă înfierat trecutul, condamnat
La neuitare.

Sub fiecare piatră nemişcată,
Măcar o picătură
Dintr-o disperare,
Leagă cu sânge,
Amintirea celei ce,
Înc-o mai plânge.

Scârţâie piatra ca o duşumea,
De vremurile care au trecut
Fugind pe ea,
Zăvorul zace tras,
Spre nicăieriul
Dintru acel fără de ţel rămas
Şi baricade, da, cumplite baricade
Încovoiate stau
Pe drumul de parade...

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

[...] Citeşte tot

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsată singură

iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuţii pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând
mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivniţa
şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore
în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!