implacabil

Între... timp

Între... timp, adică atunci când nu mai e deloc,
sau nu e afectat a ceea ce era predestinat uitării,
nu se-ntâmplă nimic -şi-i foarte natural- nu-i ioc;
e vid de corp, de "este", vreo himeră-gând... E relaş căutării.

Şi în tot acest răstimp care nu-i timp în sine,
totuşi se trece... Restul stă prins inert, nepregătit,
"a l'improviso"-n pleonasmul de surpriză intervine
cu scuza de rigoare, că totul s-a schimbat... tacit.

Parcă-i un iniţiator de rău ascuns, vrut pe furiş,
transmis atât de calculat să fie implacabil "prea târziu",
tot petrecut între jaloane inventate într-un păienjeniş
din care din cocon se metamorfozează sabia Damocles pentru... ageamiu.

Deci e-o justificare când inexistentul ciob, spărtura de refuz, e strassul de-un... geamgiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendă

Tăcută, cum se crede că este-o oglindă,
Realitatea plonjează-n tăcere pe-alături...

Nu-s încă pregătit pentru pocăinţă;
Nici pentru regrete. Pentru că molia
Nu se mlădie mai mult decât alambicul
Implorând flacăra. Şi tremurânde
Printre fulgii albi de ninsoare
Săruturile sunt...
Singurele care merită atenţie.

De învăţat –
Acest decolteu şi-această ardere,
Dar numai de cel care
Se dăruie pe sine însuşi iarăşi.

Bis şi bis
(Amintire fumegândă,
Eidolon sângerând!) şi iarăşi bis.
Până când logica strălucitoare este atinsă –

[...] Citeşte tot

poezie de Harold Hart Crane, 1899 - 1932, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun merit

Ce idiot sunt, îmi pierd timpul
Măsurat, delimitat
De condamnat ce sunt, absintul,
Un incapabil, un ratat.

Mă complac în inexplicabil,
În nul în loc d-intens;
Accept nerod un implacabil
Pierdut în inerţia-n sens.

Am doar o piesă de jucat
Şi sunt un prost actor,
Nici textul nu l-am învăţat...
Dau vina pe-altul, pe-autor...

... Dar poate nu-s eu cel de vină,
Un limitat născut...
Încă n-am învăţat nimic! Ruină
Mă complac, prost cum sunt crescut.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implacabilul veac...

Iubite,
Va fugi veacul acesta implacabil cu noi,
Descumpănitor, îşi linge rănile lumeşti,
Plângând, ne înmormântăm sentimentele
Şi visele moarte în faşă, răstignite în doi,
Ni s-au amestecat sensurile vieţii datoare,
Ni s-au clătinat principiile, sensul lui doi
Câteva relicve de lumină ne-au recompus pe noi,
Doi nebuni frumoşi ademeniţi de lanţurile dragostei,
Cu partea ei de iluzie, de podoabă, de părelnic
Am reînvăţat zborul opintit, durerile aproapelui,
Cântecul cărnii jinduitoare, formele iubirii
Frăgezimea irişilor înnebuniţi de splendoare
Limba ta înflorită de cuvinte şerpuitoare
Crescându-ne aripile, ne lovise muţenia pe amândoi
Lucrurile din jurul nostru, iubite, cu noi umblau
Adâncurile invizibile ale sufletelor dănţuiau
Ochii tăi de înger-paznic mă adulmecau
Sporind mereu în stări de suflet schimbătoare
Şi veacul acesta fugea, fugea cu noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pericolul prostiei

E inuman să te tot lupţi cu prostul,
-Imunul la gândire, raţiune-
Veşnic în "contemplaţiune"
De propria-i universală loţiune;
Soluţia ce-o vede numai el... agnostul.

Cuvintele la el n-au importanţă,
Oricum nu se cunosc, nu se respectă;
Orice-i propui ideea e infectă
Şi ştiinţa-i o creaţie defectă;
Răspunsu-i dos de palmă-n... aroganţă.

O viaţă am trăit cu crez în vorbe
De-a ticlui-n retur de înţeles,
Dar plan sfârşea adesea în regres;
Extaz privit cu lipsă d-interes,
Iar sfatul devenea un... "nas în ciorbe".

O zi mi s-a deschis profundul craniu
Şi explicaţia-i pur puerilă;

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bowling life

M-am spart în bule de şampanie
erupte pe pista de joc dintr-un mix de mojar,
într-o sărbătoare fără participanţi,
printre palmele de trăgători, cu pantaloni bufanţi,
ce degetele mi-au băgat în găuri pentru simţ şi har...
Rostogolindu-mă printre popi mici, dornici de-a mea spovedanie.

Mă izbesc cu plăcerea de-a fi remarcat,
dar trec prin rărişul de şanse ratate
fără ca nimeni să-mi sesiseze finul perlant...
Mă-ntorc pe banda rulantă, cu răspuns dezolant,
pentru a fi pedepsit într-un joc pe-aruncate...
Dus cu capul, ce-i bila cu găuri... Făr-a fi exersat.

Am scăpat, fericit rebut, ramplasabil,
nu mai sunt manipulat, ah sunt liber
şi alerg- tot împins rostogol, aut din pistă-
cu o fericire lăuntrică -care-ncet, încet, nu există-
căci la un capăt abstract m-am oprit, vid-stingher...
Nu mai văd, sunt o bilă cu ochii crăpaţi, cu destin implacabil...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Căpitane, Căpitanul meu!

O, Căpitane, Căpitanul meu! călătoria noastră plina de primejdii s-a terminat,
Rănile din lupta cu talazurile se văd pe carena navei, premiul a fost câştigat,
Portul e-aici, se-aud clopotele, mulţimea exultă cu privirea la prova-n tangaj
Înaintând implacabil, la nava întunecată, plină de curaj;
Dar, o, inimă! inimă! inimă!
Pete roşii de sânge se văd la bord,
Pe puntea unde Căpitanul zace,
Rece deja şi mort.

O, Căpitane, Căpitanul meu! Ascultă clopotele, admiră nava de la prova la dunetă,
Ridică-te – pentru tine flutură drapelul, pentru tine şuieră vântu-n giruetă,
Pentru tine sunt panglicele, ghirlandele de flori, pentru tine vin oamenii pe chei,
Pentru tine sunt uralele, pentru tine strigă femeile Hooray!
Aici, Căpitane! Tatăl meu drag!
Pun acest braţ sub capul tău, un cald suport!
Ştiu, doar visez că tu pe punte zaci
Rece deja şi mort.

Căpitanul meu nu îmi răspunde, buzele-i sunt pale, ochii nu mai privesc în sus;
Tatăl meu nu-mi simte braţul, nu mai are voinţă şi nici puls;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Walt Whitman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e scumpă amintirea acelui ev

Mi-e scumpă amintirea acelui ev — şi-l sui! —
Când Phoebus, zeul soare, mai aurea statui.
Atunci, fără de grijă, în toată-a lor minune,
Bărbatul şi femeia iubeau fără-a supune,
Îndrăgostit şi cerul, şi-i săruta din slavă
Iar stirpea creştea falnic, nu se ştia bolnavă.
Sublimă în rodire, Cybela, ca o vară,
Ai Terrei fii, mulţime, nu-i socotea povară,
Şi admirând lupoaica şi dăruirea sa,
La ţâţele-i preapline natura invita.
Sta omul în puterea deplinei tinereţi,
Stăpân pe viaţa-i toată, pe-acele frumuseţi
De roade pârguite, la trup catifelate,
Cu carnea de lumină, voindu-se muşcate.
Acum Poetul nostru visează fără rost
Cea tainică grandoare; prin locuri unde-a fost
Doar goliciunea-şi plimbă, de suflet, omenirea;
El simte-un val de scârbă întunecându-i firea
Văzând tabloul simplu şi fără de scăpare
De stârpituri cătându-şi veşmintele sumare!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire (1991), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!