hamac

Epistolă către prieteni

Vă înduraţi de mine, îndurare,
Atât măcar, prieteni, de-aţi avea!
În hrubă zac, nu sub un pom în floare,
Aici, în surghiunia cea mai grea,
Cum Domnul se-nvoi cu Soarta mea.
Cocote, crai, novici şi tinerei,
Voi acrobaţi, voi dansatorii cei
Mai iuţi ca strechea, ageri ca iatanul,
Cu voci ca zvonul unor clopoţei,
Aici îl lăsaţi pe Villon sărmanul?

Voi menestrei cântând în voia lor,
Craidoni, ce numai râdeţi şi glumiţi,
Şi risipiţi bani buni ori calpi cu spor,
Oameni de duh, oleacă aiuriţi,
Estimp el moare de mai zăboviţi.
Stihuitori de cântec, vers, oraţii,
De se va stinge, faceţi-i libaţii.
El zace, raze nu-i aduc aleanul,
Nici adieri, i-s ziduri grele fraţii.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Francois Villon, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul corsar

Anglia-i un loc bun pentru cei bogaţi şi-n funcţii plasaţi bine;
Însă Anglia-i un loc nemilos pentru cei săraci ca mine;
Iar cei mai mulţi marinari nu vor avea parte prea des,
De porturi la fel de plăcute ca cele de pe insula Aves.

Erau acolo patruzeci de nave robuste, iuţi, cu armament la bord:
Arme albe, puşti şi pistoale, cu tunuri la babord şi la tribord.
Şi-o mie de navigatori au făcut legi la Aves, cu bunăcredinţă,
Pentru-a-şi alege căpitanii, cărora le jurau ascultare şi credinţă.

De-acolo ne-am năpustit asupra Spaniolului plin de-aur, de ţesături
Bătute-n argint, comori smulse băştinaşilor prin groaznice torturi;
Apoi, am atacat căpitanii navelor comerciale, cu inimi de fiară,
Care biciuiau oamenii şi-i hrăneau cu coji de pâine-amară.

O! Palmierii în Aves creşteau înalţi, iar fructele păreau nişte sfere
De aur, păsările colibri şi papagalii erau minunaţi la vedere;
Iar tinerele negrese alergau spre-Aves, să scape de robie,
Şi-i întâmpinau pe marinarii sosiţi pe marea albastru-sidefie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Şi noroi,
Care curgeau la vale în şuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoşit pământul.
În tranşee

Cămăşi spălate s-au întins la soare,
Prin colţuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartuşe,
Baionete
Şi-n dezordine
Pe jos, îţi stau în cale
Saci de merinde, sape şi mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Şi-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!