Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

fructele toamnei

Poezii despre fructele toamnei, pagina 2

Petre Gigea-Gorun

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeții
Și îndelung se-aude aria tristeții
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Și e mai rece roua dimineții,
Sunt mai îngrijorați de-acum drumeții,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate țări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi și lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium și visare.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ottilia Ardeleanu

* * *

să-mi fi trimis și mie cineva
puțină dragoste la pachet
să fi mușcat din pulpa cocoșului prăjit în ceaun
să fi feliat un pandișpan
ori fructele copacilor din livadă să-și fi lăsat
coapsele rotunde pe buze într-o împreunare de roșu
să mă fi chemat un înger la poartă
cu coșul doldora de iubire
să fi povestit pe urmă din inima mea
atâtea versuri neclintite în
paragrafe celebre
chitarele să-mi fi făcut declarații
pe note sculptate din puncte cardinale
și toate batistele fluturate pentru
toate trenurile plecate la aceeași oră
din stații diferite să le fi luat vântul schimbării

dar cântecul din frunză e al toamnei

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Mihaela Banu

În poarta toamnei

În poarta toamnei tainic bate vântul,
Strângând în brațe frunze din hogașe,
Iar ramurile pomilor, golașe,
În peticit strai i-au vestit debutul.

Ea-și numără nerăbdătoare rodul
Si turnând vinul dulce în potire,
Închină pentru-a frunzelor nuntire,
Ce-n ceas târziu și-au acceptat exodul.

Ecoul rătăcind prin văi mai strigă,
Dar glasul lui se pierde în pustie,
Descătușând și ultima verigă

Ce păstra vara-n vârf de ierarhie,
Până pumnalul toamnei să se-nfigă
În pieptu-i crud, fără anestezie.

sonet de din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Culorile toamnei

Culorile toamnei ajung la fereastră
pe frunze purtate de vântul ostil,
garoafele-albastre uitate în glastră
dansează tăcute în ritm de cadril.

Afară se simte miros de zăpadă,
tăcinii din vatră spun încă povești,
stau cărțile-n rafturi gata să cadă,
aștept în tăcere, nu știu unde ești!...

poezie de din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crizanteme

Ciorchinii toamnei îmi încing casa
ca în poeziile lui Tao Yuanming.
Mă tot învârt în jurul gardului,
în vreme ce soarele alunecă-ncetișor spre apus.

Nu-i vorba că aș îndrăgi crizentemele
mai mult decât pe celelalte flori,
dar sunt singurele care înfloresc
după ce încep să bată vânturile toamnei.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul toamnei

mă rostogolesc prin câmpul de lavandă
hainele se îmbibă cu parfumul suav
n-am mai trăit frumoasă sarabandă
timpul este receptiv, cucernic, brav.

soarele e blând și orele au gust
sorb elixirul toamnei ca tot omul
visul se îndulcește cu un pahar de must
prind rădăcini peste veacuri ca pomul.

vântul împrăștie arome peste dealuri
și cântece vestește din grup de ceterași
se umple lumea mea cu terne idealuri
pe drumuri de iubire se fericesc nuntași.

râuri de împlinire curg valuri după valuri
azi scriu poemul toamnei pentru înaintași.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gânduri și muguri

Gândurile, de obicei
încolțesc în ferestrele
iernii, odată cu iarba
trezită de un soare plăpând
și timid.
Apoi, gândurile
încet se-nalță,
încep a le crește muguri,
odată cu ale pomilor
primăvara...
Mugurii încep a gângăvi
ca niște copilași,
iar gângăvitul se transformă
în chicote de bucurie,
estompând parfumul
dulce al primăverii...
Se scutură petalele...
rămân și cresc fructele,
s-așează gândurile...
se pârguiesc în cuptorul

[...] Citește tot

poezie de (17 mai 2015)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Heinrich Heine

Ceața toamnei, vis de jale

Ceața toamnei, vis de jale,
Peste munți și văi s-abate.
Vântul scutură copacii,
Seci fantome dezbrăcate.

Singuratic, trist, veghează
Un copac nescuturat -
Vârful lui cel verde pare
Că-i de lacrime udat.

Pustiirea din natură
Este inima-mi cernită,
Iar copacul verde, dragă,
E icoana ta leită.

poezie celebră de (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Fructele rămân pe ramuri și iarna

De când m-am născut
am pornit la luptă
fără armele necesare și fără dușmănie,
încât m-am biruit și am trecut mai departe.

Am suferit și înfrângeri, dar mereu m-am refăcut,
am depășit întotdeauna obișnuitelor obstacole
și nu m-am depărtat de moștenirea rămasă.
Până azi sufletul meu înflorește și se scutură,
fructele rămân pe ramuri și iarna
semințele lor încolțesc de fiecare dată lăstari.

Eu gust dulcele și amarul cu buzele arse
și-l invit și pe Dumnezeu la masă
să-mi binecuvinteze cuvintele rostite
dând glas slavei divine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Secretul toamnei

S-a întors toamna de unde
Nouă luni a petrecut,
Însă ceva grav ascunde:
Nu-i cea de anul trecut.

Asta e c-un an mai mică,
Și mai tânără apare,
Mai frumoasă, vasăzică...
Sau eu sunt c-un an mai mare,

Mai bătrân și mai urât,
Ostenit de poezie...
Sper că nu voi fi pârât,
De voi, toamnei, că nu știe.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!