eugene bell jr.

Eugene Carman

Sluga lui Rhodes! Vânzând încălţăminte şi stambă,
Făină şi şuncă, salopete şi rochii, zi de zi,
Câte paisprezece ore pe zi, timp de trei sute şi treisprezece zile pe an
Pentru mai mult de douăzeci de ani;
Îngăimând "Yes ma'm" şi "Yes, sir", şi "Thank you"
De o mie de ori pe zi, şi asta pentru cincizeci de dolari pe lună;
Locuind într-o cameră împuţită din secţia de vechituri de la "Commercial"
Şi obligat să merg la Sunday School şi să ascult
Mai mult de o oră
Predica preotului Abner Peet de o sută patru ori pe an –
Pentru că Thomas Rhodes, pe lângă magazin şi bancă,
Administra şi biserica.
Aşa că în dimineaţa aceea, în timp ce îmi legam cravata la gât,
Brusc, m-am văzut în oglindă:
Părul îmi era tot alb, faţa arăta ca o coajă de pâine uitată în ploaie.
Am blestemat şi-am tot blestemat: "Tu, hodorog bun de nimic,
Javră fricoasă! Tu, sărăntoc nenorocit!
Scalvul lui Rhodes!" Până când Roger Baughman,
Crezând ca mă bat cu cineva,
A privit pe fereastră tocmai la timp

[...] Citeşte tot

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos poem

dacă mai suntem şi nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălţimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se desluşea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârşitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneşă dinspre izvoare
răsfirându-ţi viaţa
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wynken, Blynken şi cu Nod

Wynken, Blynken şi cu Nod, aventurieri din fire,
S-au îmbarcat ieri noapte pe-un pantof de lemn
Şi-au navigat pe fluviul razei cristaline
Spre marea cea de rouă. Cuprinsă de-un curios îndemn,
Luna i-a întrebat, "ce vânt v-aduce, ce dor nu vă mai încape?"
"Am venit să pescuim hering," au răspuns ei,
"Un peşte care se zbenguie-n aceste minunate ape;
Avem năvoade ţesute cu fire de aur şi de-argint, ehei!"
Şi-au zâmbit
Wynken,
Blynken
Şi cu Nod.

Luna a râs şi-a fredonat un cântecel,
Iar pantoful i-a legănat întreaga noapte –
Şi vântul, cu aripi uşoare de porumbel,
A ciufilit valurile de rouă peste poate.
Heringii erau steluţe şi se vedea-n apă, ca prin geam,
Cum înotau-n marea-aceea luminoasă.
"Noi aruncăm plase printre insuliţe de mărgean,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugene Field, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!