Cel mai frumos poem

dacă mai suntem şi nu am plecat pe drumul fără de întoarcere
se întâmplă pentru că l-am visat pe eugene ionesco
în vis
începusem să-i dau dreptate
păsări de pradă planând de la foarte mari înălţimi
dând răspunsul cuvenit speciei
trecând vămile zilei de azi
răspunsul acesta nu are putere de lege
în vis
se desluşea felul în care voi scrie
cel mai frumos poem din lume
alcătuit după legea hiperboreilor
începutul va fi deja sfârşitul
petrecut la marginea râurilor
verile contemplându-le
curgerea leneşă dinspre izvoare
răsfirându-ţi viaţa
de acolo
de la hiperborei
n-ar mai fi trebuit să ne mai întoarcem
poate doar la apusul soarelui roşiatic
prelins pe gâturi lungi de răpitoare
veşnicele inaripate ale sufletului
ca pietre de râu urnindu-se cu greu
printre străini în devălmăşie şi aparentă libertate
viaţa se oprise la jumătate încetasem
să mai conversăm despre scaune despre masa de brad
despre poezii & nobleţea eroului jertfit la majadahonda
pentru flori de cireş din livezi de pe steaguri japoneze
despre steaua de mare pe care am scos-o din nămol regesc
şi pentru care toate reginele lumii au declarat stare de asediu oceanelor
dintre mine şi tine ascult şi acum valurile
izbindu-se de monştrii marini pescăruşi argintii
conjugă nedubitativ la prezent verbul a fi de mai suntem hiperborei

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!