eseu eul meu

Relativ

Grăbitul pas p-un colţ de paradis,
pe celălalt cu mine mă împac,
un orologiu parcă amuţit
şi părăsit pe-o margine de veac.

Dintr-un cuvânt clepsidra se întoarce
şi acel cuvânt se cheamă Dumnezeu
ce-mi dăltuieşte trupul meu din astre
şi peste toate cele... Eva, "Eul" meu.

Din când în când atingem apogeul
, şi ne întoarcem la minus infinit,
abia în punctul zero apare curcubeul,
firescul întrebării... oare am trăit?...

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un Ficior de plai

Crescut în brazdele din glie
Şi alergând pe câmp mereu,
'Cercam condeiul pe-un eseu
Visând la marea poezie.

Împins şi de umorul meu,
Satirizam cu ironie
În vers, cumplita tiranie
Încă din vreme de liceu.

Când văd că azi ca şi 'nainte
De jos pân' la Palat se minte
Sunt revoltatul fără grai.

Eu ripostez cu pana mea
Ca un ficior, oltean sadea,
Crescut pe-acest picior de plai.

sonet epigramatic de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gramatică

Am învăţat atâta gramatică,
încât fiinţa mea
însetată de abstract,
se conjugă din ce în ce mai des
la timpul trecut
şi parcă, cel mai bine
mi se potriveşte
perfectul simplu...
Pe când eul meu, mai optimist,
va învăţa să conjuge
doar la viitor?!

poezie de Dumitru Gherghina din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destăinuiri

Am adunat atâtea-n suflet,
Şi mă apasă-atât de greu...
Voi mă cunoaşteţi după umblet
Că nu mai sunt în eul meu.

Prea multe inima-mi sugrumă.
Prea mult mă mustră cugetul
Că n-am putut să las în urmă,
Tot ce-mi apasă sufletul.

În inimă, ca-ntr-un sipet
Am să le-nchid când voi pleca.
Le voi purta ca pe-un secret.
Nici cerului nu le voi da.

Când voi pleca la Domnul sfânt,
Chiar dacă sufletul mi-e greu,
Îl voi sluji cu crezământ,
Că el este stăpânul meu.

poezie de Dumitru Delcă (18 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis argintiu...

Se făcea
că eram boabă de rouă,
ce se plimba pe nori
sau se topea de drag
în braţele soarelui...

Eul meu era un abur
ce plutea dincolo de mine...

Mai apoi,
pogoram
pe umărul unui ghiocel
să-i potolesc setea
şi să-i mângâi chipul...
******
Acum,
se ivesc zorile...
dar visul poate continua...

poezie de Ana Iordache (22 februarie 2022)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce – destul de probabil – s-a mai scris?

Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.

Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers şi să mi-l confunde unii cu o cugetare?

Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc în cugetul meu

Am coborât adânc în cugetul meu
M-am descoperit un prunc fără a fi zeu
Fără întrebări, fără să mă caut mereu
Amintirile lipseau, pluteam peste eu

Cu timpul eul meu a trecut deasupra
Amintirile-n timp şi-au adunat zestrea
În nopţi îmi plecau revenind cu primi zori
Acum nu-mi mai pleacă dorindu-şi locul lor

Mereu în faţa ochilor să le privesc
Ochii mei de gheaţă prin ele răscolesc
Gheaţa îmi arde sufletul cu-al ei torent
Doar corpul stafidit îmi rămâne absent

Zi de zi sufletul se chinuie de-un rău
Îl simt cum se zbate să nu cadă în hău
Hăuri lângă mine, între două lumi
Hăuri în cer, hăuri aici, restul tăciuni

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, undeva, în fruntea unei mulţimi

erau lucrurile mele preţioase.
mândria îmbrăcase pielea de miel, să nu se vadă cât e de proastă
obişnuinţa de-a vorbi singur m-a făcut remarcat;
nu gesticulam,
era o conversaţie tristă între eul meu părăsit de noroc
şi celelalte lucruri făcute în pripă
cum ar fi să te iubesc fără să cer,
să înţeleg fără să iubesc?

în lumina amurgului, din braţul meu ca un mangal
înecăcios
roiul de licurici urmărea apariţia lunii,
reacţia florilor,
îmbogăţirea aerului cu cea mai blândă otravă -
dorinţa de somn,
nevoia de oameni.

într-adevăr, nimănui nu-i place să piardă.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!