discretie

Discreţie

Nu vreau să ştii că te iubesc;
Voi suferi tăcut, discret –
Cochetele despreţuiesc
Pe-un franc poet!

Da-n veci închipuirea ta
Din sufletul meu n-o să moară,
Şi niminui n-oi arăta
A mea comoară...

Căci te iubesc, deşi nu-ţi spun:
Nu! n-ai s-o afli niciodată...
Şi arz de dorul tău nebun,
Mult adorată;

Dar tac, nu-ţi spun că te iubesc:
Ştiu bine că pe-un franc poet
Cochetele-l despreţuiesc...
Tac – sunt discret!

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul e că m-au atras întotdeauna cimitirele. De câte ori am avut timp şi există un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlneşti atâtea nume de oameni faţă de care tu ai o superioritate indiscutabilă: trăieşti. Orice ar fi făcut ei, oricât de mari ar fi fost calităţile lor, mediocritatea ta valoarează mai mult: e vie, respiră. În plus, nimeni nu-ţi strigă că nu eşti bun de nimic, deşi într-un cimitir sunt mai numeroşi oameni decât pe stradă. Cu morţii nu rişti niciodată nimic. Ei sunt foarte politicoşi şi discreţi; singurul pericol e să te plictiseşti de atâta discreţie.

Octavian Paler în Un om norocos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndurare pentru nababi: aceştia se impun drept noii regi ai timpurilor noastre, bătându-şi joc de legile obişnuite, bucurându-se de o putere şi un prestigiu nemăsurate, acomodându-se cu toate regimurile numai să trăiască în ele după cum au ei chef. Fie că provin din showbiz, fie din sport sau din finanţe, ei alcătuiesc o elită... care locuieşte în regatul încântător al opulenţei şi al divertismentului de lux. Un belşug privat inimaginabil se învecinează cu o sărăcie lucie jalnică sau cu nişte servicii publice deplorabile. Acolo unde odinioară o rămăşiţă de scrupule îi împingea pe dominanţi la discreţie, ba chiar la ipocrizie, acum domneşte ostentaţia. Nu e nevoie să te ascunzi, poporul trebuie să interiorizeze distanţa care-l desparte de zeii acestei lumi.

Pascal Bruckner în Mizeria prosperităţii
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate? De unde atâta discreţie şi atâta rezervă? Dacă aş avea conştiinţa unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziţii interne înspre plăcere, şi dacă aş simţi o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aş putea trăi numai în mine acele momente, ci le-aş împărtăşi într-un elan fără margini tuturora, m-aş risipi de bucurie în văzul celorlalţi, mi-aş consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încântător şi debordant. N-aş regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguşi, ochii ar orbi şi mersul s-ar împletici, n-aş regreta dacă funcţiile şi posibilităţile organelor s-ar epuiza şi focul din mine şi-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiţi n-au conştiinţa fericirii lor?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când rămâi gol

astă seară stăm cocoţaţi pe lună spargem seminţe
gândim la ţăranii care-şi duc dorul
leului vândut
a vieţii pierdute şi al coasei care a străpuns crucea
nimeni nu mai crede în nimic

"Dumnezeu în care spui că nu crezi
crede El in tine"
te rupe deasupra vânturilor şi se sărută
cu aceaşi discreţie prin care vrei să te naşti
a nu ştiu câta oară

back to december
inima e prea mică pentru toate astea
spargem cerul stând în rugăciunea sorţii
privim anotimpurile cum îşi schimbă florile
lumina păcătoasă erupe din fragmentele constelaţiei
te sărut pentru ultima dată
tu firava fiinţă care nu exişti
creată doar în interiorul exteriorului eşti peste tot

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Surugiu (16 august 2012)
Adăugat de Andrei Surugiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere de legi cosmice pentru poeţi

ar trebui adoptate prin legi cosmice
anumite privilegii pentru poeţi

cum ar fi sticle de uitare, la discreţie
căci numai Dumnezeu ştie prin câte săbii este trecută în fiecare noapte
conştiinţa lor

cum ar fi locuri de reculegere deferite de ochiul oricărui privitor
paturi în mijlocul oceanelor
care să fie neapărat străjuite de rezervaţii
de linişte

căci poeţii sunt ca nişte angajaţi ai adevărului cu normă infinită
căci numai cuvintele lor pot mângâia chiar şi străfundurile morţii
căci numai tăcerile lor pot fi auzite
chiar şi de ultima stea din Univers

şi dacă tot veni vorba de nefiinţă
ar trebui ca acolo unde sunt înmormântaţi poeţii
să nu poate păşi numai veşnicia

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Estetica decadenţei
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!