damă

Epigramistul

- Dusă-i vara, ce-ai făcut?
L–a-ntrebat voioasa damă,
După un voiaj plăcut.
- Ţi-am făcut o... epigramă!

epigramă de Ioan Şiman din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigrama în vacanţă

Dacă epigrama-ar fi
O "damă de ambianţă"
Cei ce-o fac s-ar înmulţi.
N-ar pleca nici în vacanţă!

epigramă de Toma Gross-Rocneanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e o curvă ordinară; mulţi fac sex cu ea, puţini fac dragoste, iar şi mai puţini reuşesc să o aducă în pragul orgasmului; îmbrăcată decent, poate deveni o damă de companie drăguţă, chiar o mică prinţesă.

aforism de Vasile Ciorogar (10 septembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice psihanalist ştie cât de des, constituind chiar o regulă, că tânăra fată care intră într-o casă ca femeie de serviciu, damă de companie sau educatoare, se abandonează conştient sau inconştient următoarei reverii: Stăpâna casei dispare dintr-un motiv sau altul, ea luându-i locul, ca soţie, pe lângă stăpânul casei. Conţinutul reveriei îşi are originea în Complexul Oedip.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Frumos ca un erou de melodramă,
El se expune-n poze studiate:
Profil... trois-quarts... din faţă... de la spate.
Şi tuturor surâde ca o damă.

Ştiu până şi vardiştii cum îl cheamă,
A devenit o personalitate.
Cotidiana lui celebritate
Ca un balon se umflă din reclamă.

Şi scrie... scrie... şi nimic nu şterge,
Având mereu impresia că "merge"
Şi că-ntr-o zi va cuceri Parnasul.

Zadarnic, totdeauna, la intrare
Cu politeţă i se taie nasul,
Că-i creşte iar, din ce în ce mai mare!

sonet de George Topîrceanu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere la patru ace

Cuvântul ăsta mi-e prea mic
tăcerea însă-i mult prea mare
şi-mi pişcă fruntea câte-un pic
noaptea când vine la culcare

Tăcerea asta-i mult prea mare
se-ntinde vai ca şi o lepră
habar nu am dacă şi doare
destul că unii-o cred celebră

Se-ntinde vai ca şi o lepră
şi-mi strânge viaţa câte-un pic
păi concurez la ultima tenebră
destin din ce în ce mai mic

Tăcerea-i însă foarte tare
ca orice damă de onoare

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi

Cu câte-o floare, câte-o damă,
Cu câte-un foc ori un absint,
Te mai distrezi din timp în timp,
Jucându-ţi rolul într-o dramă.

Pe frig, în verde irizează
Absintu-un suflet afumat.
Iar florile ce i le-ai dat
În iarnă, dulce-l parfumează.

Apoi sărutu-l nu-ţi mai place,
Doar a durat un anotimp.
Şi vin trădări, şi trece-un timp,
Şi-amorul singur se desface.

Arzi flori, scrisori, şi vine rândul
Să-ţi dai şi ţie însuţi foc.
Rămâi - când scapi, când ai noroc -
Doar cu sughiţul, cu absintul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Cros din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banchetul reginelor

Regină şi damă,
Regină silfidă,
Regină aleasă,
Regină perfidă.

Regină de rouă,
Regină de pică
Să vă dea vouă
Un Lear, spaimă, frică?!

Regină şi rege
Şi tură de var,
Nebunul, pionul,
La clownul precar.

Othelo şi Hamlet
Şi-Ofelie bună,
Cunună de spini
Şi crinul cunună.

[...] Citeşte tot

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hanny

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grăbit
Spre locuinţă.

El îi oferă braţul său,
Dar ea-i răspunse: "Domnul meu,
N-am trebuinţă!

N-ascult de tinerii frumoşi,
Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,
Cu-o vorbă dulce

Ei te seduc, te-adorm uşor
Ca mamele copiii lor,
Când vor să-i culce..."

El o priveşte drăgăstos,
Răspunde ea privind în jos:
"Mă cheamă Hanny...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Miron Radu Paraschivescu din Cântice ţigăneşti (1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinaţii

E dimineaţă din nou
Şi roua stăpâneşte
Al surâsului ecou,
Al culorii ce domneşte,

Iar răsaritul este însoţit
Ca de fiecare dată
De omul răscolit,
De-al gândului pată.

Liniştit bărbatul trece
Spre străduţa cu băncuţe,
Mai ales când ploaia rece,
Aleargă fetele drăguţe

Şi cu acelaşi gest iară
Îşi aprinde o ţigară,
Se uită în spate...
Merge mai departe,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!