cite

Paradisul

-" Grădina se chemase Paradis şi Rai.
Acolo totdeauna-i mai, -
Oftează Eva a pustiu,
Cînd povesteşte, mai tîrziu,
Copiilor ţinuţi în poală,
De cîte ori îi culcă şi îi spală, -
Acolo anul ţine, fără greş,
De la caise pînă la cireşi,
De la cireşe pînă la caise.

De două luni e anul, pare-mi-se,
Ba, mi se pare, nici de-atît.
Nu-i viscol, ger şi timp urît,
Doar poame bune, cu toptanul,
Cît e grădina şi cît ţine anul.

Un rîu de miere şi un rîu de lapte
Se-mpreunau în miezănoapte.
Şi am văzut şi altceva:
Bomboane-n flori şi gîrle de cafea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vezi rîul...

Să vezi rîul lunecînd pe rîuri
iar lumina pe lumine
Oh, ce lacrime senine
cîte ape peste ape.
Să vezi cerul traversînd
numai ceruri înstelate
O, ce moarte în curînd
fi-va-vor departe
Şi să-l vezi pe omul tristul
cum îşi înconjoară bustul
să vezi limba cea secată
şi mai cuminţeşte gustul
Totul aleargă pe totul
doar nimica stăpînind
cu o gură mare lată
surîzînd.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O necurmată bătălie s-a dat între oameni şi ogoare, în umbra grandiosului lanţ de piscuri. Ieşind din zorii zilei cu plugul, ei le-au arat o dată, şi încă o dată, şi ori de cîte ori a fost nevoie, doar se vor trezi la viaţă, doar vor deveni roditoare. Pentru ca boii să poată trage brazde atît de adînci şi înverşunate, i-au ales mari şi puternici, dintre cei ce sînt fala Ardealului.

Geo Bogza în Ţara Făgăraşului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă te-aş împărţi cu întregul ai ieşi un minus adânc,
dar clar ai însemna un rest vag,
Ai însemna ceva.

Dacă te împart cu o jumatate,
Te pot întâlni în cîte o zi să afli despre adunate,
Despre urme şi umbre, despre neluate.

Dacă te împart cu mine pot spune că suntem un întreg.
Ai putea să te aduni de prin spaţii închise,
Din limite şi universuri, spre lumi interzise...
Până spre azi, prezentul infinit al gândului meu.

poezie de Silviu Petrache (11 noiembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte

Cum să vă părăsesc? Şi totuşi va s-o fac
dar fără voia mea, vai, fără voie
cum se urcau împinse de mai rău
acele animale, cîte două
în arca monstruoasă a lui Noe

voi merge înainte neştiind
unde mă duc şi către care drum
şi nici o stea să-mi vină-n ajutor
nici de argint şi nici de plumb
şi înainte fum şi-n urmă fum
sau nici atît

şi o să las în urmă cîteva
cuvinte în zăpadă
cîteva zbîrcituri de sunete
pe care fără grabă, liniştit,
o să le şteargă vîntul.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marile tăceri

La geamul sufletului tău
Se-ngrămădesc părerile de rău.
Le uiţi un timp, dar ele se adună
Şi se şoptesc alături împreună.
Voiai să uiţi de tot, să uiţi de toate,
Şi, încercînd, văzuşi că nu se poate.
Să fie leac? Să ţi-l aducă cine?
Că morţile, şi ele, se-ngrămădesc în tine.
Şi lacrima-i amară,
O lacrimă de rouă şi-o lacrimă de ceară.
Că am aprins în geam o lumînare
Şi-o candelă, la ce-a mai fost şi doare.
Au tremurat ca două stele,
Într-o-ngînare mută între ele,
Mîhnirilor şi vieţilor trecute,
Răbdate pe tăcute.
De cîte ori, trăite, ai murit?
Mîhnirile ascunse le-ncepi şi n-au sfîrşit.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheaţă o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca şi moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie

I-a fost dat acestei vetre de sfinţenii
să rodească pâine, vinuri de rubin,
blănuri pentru limba vânătă a iernii
şi din giuvaieruri tot cîte puţin,
vitele au crupe ca de minotaur,
zămisleşte maica prunci cu chip de zeu,
dar acestui templu înnăscut în aur
i-a fost dat să fie jefuit mereu!

Potrivirea unei vitrege istorii
la răscruci asemeni cumpenei ne-a pus,
să vestim cu-o clipă mai devreme zorii
şiroind din răni ca soarele-n apus.
Inima atâtor preacinstite naţii
fără jertfa noastră ar bătea mai rar –
tuturor le-aş spune: tălpile pupaţi-i
neamului acesta brav şi legendar!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagănul de piatră al legendei, muntele din care izvorăşte Oltul, se vesteşte — peste larga desfăşurare de privelişti a Ardealului — cu o forţă fascinantă şi covîrşitoare. Magnet de granit, el atrage privirile din prima clipă, iar privirile se întorc mereu într'acolo, de parcă ar fi ace de busolă, ori de cîte ori s-au îndreptat, din greşeală, în altă parte. Sub farmecu-i violent, oamenii nu încetează sa-l vadă, şi îl văd întruna, chiar şi atunci cînd îşi privesc holdele, chiar şi atunci cînd, privindu-se în ochi, stau de vorbă unul cu altul. Totdeauna prezent pe retina şi în conştiinţa celor ce trăiesc în raza lui, punînd în umbră restul firii, — aşa ia chip părintele orgolios al Oltului.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Hăşmaşul Mare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!