Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

canicula

Poezii despre canicula, pagina 2

Trei zile

de caniculă se abate pe capul
omului toropit de lapte și miere
oferite de conducere cu nesaț
care visează fântâni unde curge
bere rece cu spuma albă
ca zăpada din povestea ce revine
în minte prin aburii slabi

trei zile de înghițit în sec și crezi
că autostrada se îngustează
arzând de dimineață până seara
în adierea bicisnică a vântului
plimbă scaieții amestecați cu paie

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vladivostok

Pe căldurile astea înăbușitoare,
Toți pe străzi și în bloc se coc
Lumea-i leșinată de atâta soare,
M-aș muta cu drag în Vladivostok!

În patru direcții damele-s plecate
Nu mai vezi o vampă în oraș deloc,
Respir aerul cald cu dificultate,
Și-mi aduc-aminte de Vladivostok!

Așa c-am stabilit, de vara viitoare
Când e caniculă, și totu-i de foc,
Pentru mine va fi ca o sărbatoare
În îndepărtatul oraș Vladivostok!

poezie de (august 2021)
Adăugat de Alex DospianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Caniculă

O căldură cu forme lascive
de femeie planturoasă
cucerește străzile prăfuite și pustii
oamenii stau ascunși ca șobolanii
între pereții de beton ai blocurilor
speriați de tirania soarelui muribund
nici măcar câinii maidanezi nu și-au făcut apariția
aerul clocotește deasupra asfaltului fierbinte
pare un oraș părăsit
sau cuprins de vreo molimă
care a dus la dispariția temporară a vieții
totul este împietrit
iar timpul s-a oprit și el
sub razele ucigătoare ale soarelui
care stă să moară.

poezie de din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Untaru

Caniculă

Arde ziua peste poate
Aerul ca un cazan de smoală
Că și umbra se răscoală
Cât mai poate să înoate

Nicăieri o boabă de răcoare
Sugestia n-ajută la nimic
Se depune zațul în ibric
Lâncezeala taie din vigoare

Bâzâie țânțari în jurul feței
Nici un vânt prin ramuri nu adie
Lumea întreagă pare adormită. Și e
vai de cei ce ies la secerișuri, bieții!

Ei strâng recolta țării în hambare
Niște eroi! Dar nu-și dau seama
Iar la împărțire vor primi doar zeama
Din partea domnilor cu stare

poezie de
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Caniculă

Cerul e gri –
cenușă neclintită,
obosită,
amorțită,
anesteziată,
adormită.

Aerul tremură ușor...
Prin lentila
murdară,
prăfuită,
a zilei de vară,
vezi,
amestecați
într-un leneș dans,
vaporii fierbinți,
enervanți.

Vrei să respiri...
Plămânii

[...] Citește tot

poezie de din Trăiri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihaela Banu

Rondelul afaceristului pe caniculă

Trebuie să îmi cumpăr o banchiză,-
Cu-așa călduri nu mai e de trăit.
O să-mi sporesc venitul cu-o franciză;
Găsesc eu unii buni de aburit.

Aud că și la Polul Nord e criză,
De când, global, planeta s-a-ncălzit,
Dar tot vreau să îmi cumpăr o banchiză,-
Cu-așa călduri nu mai e de trăit.

Mă-ntreb de statul o să-mi ia acciză
Și dacă o să scap nedijmuit?!
Mai am un hop, îmi trebuie și viză,
Să pot pleca la pol nestingherit,
Că trebuie să-mi cumpăr o banchiză.

rondel de din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Savin

Degeaba

degeaba repar cuvintele ologite
de vântul oval aventurat-n canicula iubirii
ori reorientez sentimentul spre întâiul strigăt,
când suavele gânduri cu paniere în mână
culeg bunătăți din flora metafizicii.

de prisos voi cercei și voi nimburi,
căderi din matinalul zbor al stelei târzii,
călătorită prin intrinseci...
degeaba plonjonul păsării în zarea tălpii
redesenând dimensiunea zborului,
fără garduri și delicvent prin hăul negației...

degeaba tu și eu,
neîntrebați întâmplării sosiți
și prin crăpăturile gravitației căzuți
în brațele celuilalt,
când un fatal cântă dintr-un caval!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Stăm la soare și ne puricăm de cuvinte

o altă zi în care ne puricăm de cuvinte
ne înghesuim catrafusele în umbra pașnică a detaliilor fără sens

ologim sentimente le trimitem la cerșit în intersecții
iubirea e doar un laitmotiv de lamentare sâcâitoare

iubim atât de mult singurătatea
încât nu acceptăm nici musca să bâzâie în preajmă
în sezonul ăsta victimizarea se poartă pe dos
asortată cu ștrasuri colorate pentru recunoaștere

bălegarul social se vinde în ambalaje discrete
cu o doză fresh de culpabilitate florară

ne tragem întunericul pe ochi precum orbul dioptriile pe poartă
și suntem atât de nefericiți în fericirea noastră molcomă
ca o amiază într-un oraș plictisit de canicula verii

poezie de
Adăugat de Any TudoranSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Vara

Pe-o caniculă ca asta,
A intrat Grivei Sub șură...
În zadar strigă nevasta,
Să-i arunce o friptură.

E sătul de-atâta soare
s-a-ntins ca o potaie,
Nu mai vrea nici de mâncare,
Stă pe locul ud sub paie!

Transpirat, copt de căldură,
Acum nu mai e în stare
Doar decât să-i poarte ură,
Că-l momește cu mâncare!

Și când strigă Badea, câinii
Geaba cată-n bătătură,
Căci grivei lasă străinii,
Care fură pe căldură!

[...] Citește tot

poezie de din Zbor fără aripi (2011)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Dragomir

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spațiului.
M-am așezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streașina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălțării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleași coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanței.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi ești ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poți lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieții!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de (6 august 2019)
Adăugat de Iulia DragomirSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook