calul calare

Ei se duseră de la faţa împăratului, care îi oropsise, cu lacrămile în ochi şi cu inima smerită, şi-şi aleseră loc de trai un bordei în care ţinuse împăratul nişte bivoli. Apoi aducându-şi aminte fata împăratului de ceea ce făcuse în grădină, îl îndemnă să-şi cheme calul. Argatul, ginerele împăratului, făcu precum îi zisese soţia, chemă calul şi-i porunci să-i facă nişte palaturi sub pământ, fără seamăn pe lume. Calul nu întârzie şi le făcu nişte palaturi înfricoşate. Nu se găsea la împăratul în casă ce se găsea în palaturile lor. Şi bogăţii, şi scumpeturi, şi tot ce ai poftit se găsea la dânşii.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare anevoinţă se dezlipi calul de stăpânul său. Umblă ce umblă şi se întoarse numaidecât. El vânturase văzduhul şi cutreierase pământul până nu apucase să i se urască băiatului; şi întorcându-se spuse băiatului că i-a găsit un loc unde să se bage argat. Îl şi învăţă ce să facă şi cum să dreagă ca să argăţească cu folos. Încălecă băiatul calul, când auzi că are să-şi găsească unde să se căpătuiască, şi porni ca vântul, precum şi venise. Ajungând la nişte zâne, făcu precum îl învăţase calul. Cele trei zâne, căci trei erau ele, se cam codeau să-l priimească; iară daca stărui, se rugă şi se făgădui că o să fie harnic şi credincios, ele îl priimiră. Aşezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă şi, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, îşi chema calul şi îi da ajutor.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah mat cu calul

- Stai să vezi ce-ţi fac, dacă mut un cal,
Am să-ţi pun capac, în ultimul hal;
- Hai, că nu te cred, prea te-ai lăudat,
Mut, şi mă reped, şi calul ţi-am luat;
- Atunci, mut nebunul, îţi atac regina
Tu mi-l iei cu turnul, şi faci ca găina;
- Cine te-a minţit, faci tu, ca o raţă,
Unde te-ai gândit: şah mat - mai învăţă!
- Calul tău, nu l-am văzut, eşti mai bun ca mine,
Astăzi, am pierdut, şi să plâng îmi vine;
- Linişteşte-te, nu-i bai, este doar o joacă:
Uiţi, că am doi cai, care,-n "L", atacă.

poezie de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mergi călare în timp ce prietenul tău merge pe jos.

Pitagora în Legile morale şi politice
Adăugat de Florin Mercaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ai să mergi călare, nu umbla la-mprumutare.

citat celebru din Anton Pann
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dis-de-dimineaţă o vezi pe drum, tîrîndu-şi calul de căpăstru. Femeia e înaltă, uscată, cu obrajii
stricaţi de vărsat, arşi de soare şi de vînt. Păşeşte larg, tropotind cu cizmele tari, pline de umflături
uscate. Calul o urmează cu gîtul întins, scobîlţind din picioarele ciolănoase. Poartă pe spinarea
adînc deşălată două coşărci desăgite. Sub coşărci, la fiecare legănare, se văd două petece mari,
pămîntii. Calul e alb, dar, sub coşărci, i s-a ros părul tot, şi pielea, de-atîta frecătură, e-o rană
tăbăcită, tare ca potîngul. Merge în urma muierii, adormit parcă de tropotul cunoscut al cizmelor ei.
Capul, mare cît o solniţă, nu şi-l mişcă nici la dreapta, nici la stînga. Nici femeia nu-i are grija, ci
păşeşte mereu înainte; doar în răstimpuri zice aşa, ca pentru sine:
- Ghii, mă Bator!

citat celebru din povestirea Fefeleaga de Ion Agârbiceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

revoluţie

Revoluţia? O vrăjitoare călare pe mătura istoriei.

definiţie aforistică de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-apucară să se aşeze bine, şi veni veste la împăratul că vrăjmaşii lui cu oştire şi mai mare s-au ridicat asupra lui. Se găti dară şi el de război şi plecă s-o întâlnească. Făt-Frumos iară se rugă să-l lase şi pe dânsul să meargă, şi iară fu huiduit. Dară daca dobândi voie, porni iară cu iapa lui. Fu şi de astă dată de râs şi de bătaie de joc, când l-a văzut oştirea că iară se înnomolise şi nu putea să-şi scoaţă iapa din noroi de fel, de fel. Îl lăsară înapoi dară el ajunse şi acum mai nainte la locul de luptă, prefăcut în Făt-Frumos, călare pe calul cu aripi, şi îmbrăcat în hainele lui cele cu cerul cu stelele. Oştile deteră în tâmpene şi în surle şi se loviră, iar Făt-Frumos, daca văzu că vrăjmaşii sunt mai puternici, se repezi din munte şi-i puse pe goană.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!