Sonetul 51

Iubirea mea îi scuză încetineala
Calului lent, când plec de lângă tine.
Când te-am lăsat, ce rost are iuţeala?
N-o să schimb calul ca s-alerge bine.
Iar când mă-ntorc, ce vină are oare
Dac-a lui fugă este cam greoaie?
Eu îi dau pinteni, însă chiar călare
Pe vânt de-aş fi, mişcarea nu-i vioaie.
Nu-i cal cu jalea mea să ţină pasul
Şi-atunci dorinţa (ruptă din iubire)
Va necheza în goană din tot glasul,
Dar dragostea îl iartă de amorţire.

Căci la plecare-a mers cu greutate,
Însă spre tine fuge-atât cât poate.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calul călare

Calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

La ora când toţi, în secunda când toţi,
bolnavi, sănătoşi, unii vii, alţii morţi,
ies noaptea din casele-n care
s-au dus să petreacă în destrăbălare
şi vor să încalece şi vor să se ducă
şi vor să-şi ia caii legaţi de ulucă,
o, şi-a găsit fiecare,
o, şi-a găsit fiecare
calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare,
calul călare pe calul călare pe cal,
calul călare pe calul călare pe calul călare.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 136

Când al tău suflet sfânt te va mustra,
Tu să îi juri că-n tine Will a fost,
Căci bărbăţia mea poate intra;
Eu din iubire mi-am făcut un rost.
Şi Will te va pătrunde negreşit,
Câţi te-ar avea, eu tot te mai doresc,
Un lucru este însă dovedit,
Când sunt prea mulţi, nu mă deosebesc.
Şi stau pierdut prin aste bărbăţii,
Deşi-ţi doreşti pe listă să fiu scris;
Dar dacă-n mână vrei ca să o ţii
Dulceaţa e a ta, cum ţi-am promis.

Tu al meu nume mult să îl iubeşti,
Căci eu sunt Will şi-ţi dau ce îţi doreşti.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legământ de iubire

Odată am jurat în faţa ta
Şi m-am legat să-ţi dau iubirea mea
Să te păzesc atât cât pot de bine
Şi-n fiecare noapte să stau doar lângă tine
Să te hrănesc, să te îmbrac şi să te încălzesc
Să te cuprind, să te sărut şi să te-adăpostesc
Să te ajut, să te îndrum, să-ţi netezesc cărarea
Să te veghez şi-n ochii mei să-ţi afli alinarea
Şi grijile să nu le simţi, să te feresc de ele
Să fac din tine un curcubeu din soare pân' la stele
Să-ţi dau dreptate, chiar de n-ai, căci mare e iubirea
Să-ţi aduc flori şi să nu ştim în veci ce-i despărţirea
Şi numele să ţi-l rostesc când nimeni nu-i pe-aproape
Atât de-ncet încât doar tu să prinzi acele şoapte
Să-mi simţi iubirea chiar şi-atunci când nu mai eşti cu mine
Şi-astfel să ştii că mi-ai luat şi inima cu tine.

poezie de Vesta Sikora, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 80

O! Cât de mic mă simt când scriu de tine
Ştiind c-un spirit mai înalt te cântă
Şi cu putere-n slavă el te ţine,
Iar eu stau mut, căci versul nu-mi cuvântă.
Tu eşti precum oceanul ca valoare
Pe tine multe pânze navighează,
Dar barca mea e mică, a lui mare
Şi pe întinsul tău mă eclipsează.
Dar chiar şi-o apă mică-mi dă plutire
Atunci când el despică profunzimea;
Ori mă zdrobesc de-atâta zguduire
Când nava lui se îngâmfă cu mărimea.

El înfloreşte, eu îmi văd sfârşitul,
Însă e rău că m-a distrus iubitul.

poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 36

Noi doi, mărturisesc, suntem două fiinţe
Chiar dacă în iubire formăm un singur tot,
Dar o să-ndur doar eu acele umilinţe
Făr' ajutorul tău, atât cât o să pot.
Iar ale noastre două iubiri au şi un rost,
Însă în viaţă ura pe noi ne-a dezbinat
Şi chiar dacă nu şterge iubirea care-a fost
Ea fură din dulceaţa amorului curat.
Şi n-o să-ţi pot permite mereu aşa ceva
Căci m-am căit de vină şi nu mai vreau scandal,
Iar tu nu eşti capabil să mă cinsteşti cumva
Că nu vrei să-ţi ştirbeşti prestigiul tău moral.

Dar eu atât de mult te îndrăgesc pe tine
Că simt că faima ta mă-nalţă şi pe mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 45

Iar celelalte două, aer şi foc, se ştie
Oriunde m-aş afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, şi-apoi dorinţa vie
Prezente şi absente, că vin şi fug de mine.
Şi când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Şi-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viaţa iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Şi care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.

Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, şi iarăşi eu oftez.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Si ploua...

O adiere-ncet îmi bate
În geamul ce cândva sticlea,
În minte-mi vine-un gând aparte
Ce-odată chiar mă bucura.

Privesc în gol, în depărtare
Alerg pe loc şi mă întreb
Cât timp voi mai trăi eu oare
Precum un singuratic cerb.

Din bezna nopţii-ntunecate
În mine s-a aprins o stea
Căci eu credeam că poate-n-noapte
Vei lumina privirea mea.

Mi-ai spus că-i soare, că e cald, e vară
Mi-ai spus că-i soarele pe cer afară;
De înţeles însă îmi dai
Că-i zi ploioasă, zi de mai.

Minţind îmi spun că nu te mai cunosc
Dar ştiu prea bine,-i fără rost;
Când îmi apari în zi sau noapte
Te simt mereu tot mai aproape

Din nou încerc să mă apropii
Te văd, aproape că-mi zâmbeşti
Dar tu mereu te ţii de şotii
Eu ştiu că tu mă păcăleşti.

Dar lângă tine când sosesc
Şi când încerc ca să-ţi vorbesc
De-odată se porneşte-un vânt
Iar de la tine nu scot un cuvânt.

Îţi spun că multe vreau mereu
Ca să-ţi transmit din gândul meu
Dar tu priveşti în depărtare
Numai de mine nu te doare.

Şi astăzi totul e la fel
Căci soarele-i pe cer afară
Îţi spun că tu eşti al meu ţel
La tine însă plouă iară…

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

O păsărică zboară lin,
Şi se opreşte lângă tine,
Eu c-o scrisoare te alin,
Şi sper, că n-ai uitat de mine.

Mi-e dor de tine, draga mea,
Nu pot trăi, nu-mi este bine,
Mi-e dor de tine, scumpa mea,
Şi inima se-aprinde în mine.

Căci eu de tine n-am uitat,
Dar soarta ne dezbină,
Iar inima eu ţe-am lăsat,
Şi sufletul-mi suspină.

Şi când din nou ne-om întâlni,
Distruşi de această despărţire,
Eu foarte fericit v-oi fi,
Că eşti alături, o, a mea iubire.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 39

Cum să-ţi ridic acum în slăvi valoarea
Când tu eşti partea bună ce-i în mine?
Şi cum să-mi preamăresc singur purtarea?
Nu mă slăvesc când te cinstesc pe tine?
Şi-atunci mai bine să trăim departe,
Iar dragostea în noi să fie una
Ca în acest prezent ce ne desparte
Să-ţi dau ce meriţi tu dintotdeauna.
Absenţă! Ce tortură, ce mâhnire,
Dacă n-ai fi atât de înverşunată
Să-mi dai tot timpul gânduri de iubire
Ca să mă-nşele dulce vremea toată,

M-ai învăţa cum unul doi devine
Când laud omul care nu-i cu mine.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Şi ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărţiţi vreodată.

Te găseam mai atrăgătoare decât viaţa
Căci tu însuţi îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranţa
Că poate va veni odată cu iubirea.

Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-şi vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Şi întreaga viaţă să fii numai a mea.

O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Şi-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoşteam.

Nu trecea o zi fără să-ţi spun că te iubesc
Căci aşa se face la iubire,
Iar când îţi afisa-i acelaş zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd şi o ultimă gândire.

Aş fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viaţa parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.

Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârşit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să priveşti mereu cu-n suflet răvăşit
Că eu m-am dus acolo între ele.

poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire veşnică

Şi când acea trăire
Ce ai avut-o ieri
Te umple de mâhnire
Eu nu plec nicăieri.

Când lumea ta-i căzută
Ca lacrima din cer
Eu sunt cel ce te-ajută
Şi singur mă ofer.

Iar când speranţa-i moartă
Şi totul pare gri
Paleta mea te-aşteaptă,
Culorile-i sunt vii.

Şi-atunci când iarna vine
Căci vremea-i nemiloasă
Iubirea pentru tine
Va fi mai luminoasă.

poezie de Douglas J. Olson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată dragostea mea

Visez să fiu iar lângă tine
O pasăre vie în noapte
Ce zboară pe ceruri senine
Şi-aduce iubirea în şoapte.

Visez să te mai ţin de mână
Cu stele-n privirea pierdută
Şi-n razele calde-o cunună
Din soare se vrea refăcută.

Visez fie zi, fie noapte
Să-ţi fiu valul şi-ntreaga mare,
Să şterg dintre umbre un poate
S-aduc pacea-n nume de floare.

Visez că sunt marea iubire
În sunet de frunze căzute
Şi caut în orice-amintire
Cărări ale vieţii pierdute.

Visez să ajung pân'la tine
Să-ţi dau toată dragostea mea
Şi zborul spre stele, ştii bine
În doi să-l avem de ai vrea.

Visez că sunt cântecul tău
Şi dorul mă cheamă la stele
Se pierde-n neant ce-a fost rău,
Când tu eşti în braţele mele.

Visez şi acum, dar şi mâine
S-aud glasul tău, vocea ta
Hai vino, te rog, lângă mine
Şi ia toată dragostea mea.

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 151

Iubirea-i prunc, nu are conştiinţă,
Deşi aceasta vine din iubire,
Şi-atunci nu judeca a mea dorinţă,
Decât dacă eşti pură în gândire.
Tu mă trădezi, trădez şi eu ca tine
Ce am mai nobil, pentru-n trup de tină;
Sufletu-i spune cărnii că e bine
Să caute iubirea fără vină.
Şi ea la al tău nume se ridică
Triumfătoare să îşi ia răsplata,
Umflându-se în pene, va să zică,
Şi să te mulţumească este gata.

Conştiinţa mea, iubită o numeşte,
De dragul ei fac tot ce-mi porunceşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi tu

Tu ai micile-ţi secrete, eu mă fac că nu le ştiu,
Ai privirile cochete ce mă cheamă ca să-ţi viu
Eu am spic în păr de-o vreme şi am zâmbetul şarmant
Şi mai am iubire multă în sărutul dezarmant

Tu ai temerile tale, eu încerc să ţi le-alung,
Mi te ţin mereu în braţe, lângă tine când ajung,
Şi accept o mângâiere, precum un copil o vreau,
Eu îţi dau în schimb oftatul şi la pieptul tău îţi stau

Tu mai vezi câte-o frumoasă ce-mi aruncă vreo ochiadă
Însă ştii, degeaba-ncearcă, numai tu îmi poţi fii dragă,
Iar eu văd că după tine se ţin scai mulţi cavaleri
Nu-mi e frică, ştiu prea bine, tu iubirea mea o ceri

Vom rămâne împreună, facă lumea ce o face,
Trece vremea, bat-o vina, însă dragostea nu tace
Şi-ai să-mi fii mereu aleanul, îţi voi fii mereu ales,
Adormi-vom în iubire, căci iubire am cules

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe frumoase

Au fost multe clipe frumoase
Şi cred că nu vor mai fi, ştiu bine,
Au fost desprinse ca din poveste,
Atunci când eu sunt cu tine.

Aş da tot, cât aş putea
Să vină din nou timpul, ştiu bine,
O clipă doar să pot să mă-ntorc,
Cu zâmbetul deschis la tine.

Speranţa mea nu mai are vlagă
Ea vrea să se stingă-n mine,
Dar domnul mi te-a scos în cale
Şi sunt acum cu tine.

Vreau să fiu bine dacă îţi dai seama
Şi vreau să ne fie bine,
Că uneori greşesc, tu iartă
Şi fii mereu cu mine.

poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an din viaţa mea

Am îmbătrânit măicuţă
Si-n curând la tine vin
Anii-mi sunt într-o căruţă
Care-mi lasă doar suspin

Şi nu-nţeleg bucuria
De-a mai aduna un an
În buchetul bătrâneţii
Când s-a dus clipa în van

Singurul motiv pe care
Sa il am, nu am putut,
N-a venit pe-a mea cărare
Şi copii nu am avut

Nu prea am fost fericită
Dar de viaţă-mi pare rău
Şi chiar de nu-i strălucită
Nu aş vrea să merg în hău

Însă timpul nu ma iartă
Clepsidra s-a cam golit
Deşi sufletul mă ceartă:
- Ce-i cu tine? Te-ai tâmpit?

Bucură-te cât poţi încă
De un zâmbet, de o floare
Şi fii tare ca o stâncă
Cât ai razele de soare!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşă deschisă...

Şi am lăsat uşor uşa deschisă,
Să poţi oricând să te strecori când vrei...
Dorinţa ta, ţi-a fost mereu admisă,
Şi când mă ai, să n-ai la tine chei...

Şi am lăsat uşor uşa deschisă,
Atunci când te retragi, să te întorci...
Dorinţa mea, nu mi-a fost permisă,
Din cauze greşite ce invoci.

Şi am lăsat uşor uşa deschisă,
Să fii cu mine, la bine şi la greu...
Dragostea mea, nu a fost cuprinsă,
De inima-ţi rigidă ca şi-un leu!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 27

Epuizat de trudă, grăbit mă duc în pat
Picioarele ostenite de mers să aibă odihnă
Însă apoi cu capul, la drum plec imediat,
Căci mintea e activă când trupul stă în tihnă.
Iar gândurile mele, de-aici din depărtare
Spre tine-ar vrea să vină într-un pelerinaj
Şi-mi ţin pleoapa deschisă, deşi atârnă tare,
Dar ele merg ca orbul în beznă, cu curaj.
Şi ochiul fanteziei, ce te-a găsit pe dată,
M-ajută să-ţi văd umbra, ce ca un giuvaer
Face ca noaptea neagră să fie luminată
Iar chipul ei în vârstă îl face tinerel.

Şi-astfel, ziua că merg, iar noaptea că gândesc
De grija mea şi-a ta eu pacea nu-mi găsesc.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!