aprobare

Speranţă

Aştept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viaţă
Ce-am înşirat, necazuri, perlele pe-o aţă
Şi să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.

Mi s-a înceţoşat privirea în lungul aşteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs şi numere şi-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul aşternut cărării.

Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva şi aş fi vrut să pot să ştiu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Şi cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.

Stau neclintit, cu pesimist crez în speranţă
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Şi-l caut, când şi când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

«Cu privire la metodă». Pentru ca ceva să poată fi numit metodă, trebuie să fie un procedeu după principii. Metoda care domină acum în această ramură de cercetare a naturii poate fi divizată în metodă «naturalistă» şi metodă «ştiinţifică». «Naturalistul» raţiunii pure ia ca principiu că prin raţiunea comună, fără ştiinţă (pe care el o numeşte raţiune sănătoasă), se poate realiza mai mult în chestiunile cele mai înalte, care constituie problema metafizicii, decât prin speculaţie. El afirmă deci că mărimea şi depărtarea Lunii pot fi determinate cu ochiul mai sigur decât pe cale indirectă, matematica. Este o simplă misologie, redusă la principii, şi ceea ce este absurd e neglijarea tuturor mijloacelor tehnice, lăudată ca o metodă proprie, pentru a extinde cunoaşterea noastră. Căci în ceea ce priveşte pe cei ce sunt naturalişti, din lipsa unor vederi mai ample, ei nu pot fi acuzaţi cu temei de nici o vină. Ei urmează raţiunea comună, fără a se lăuda cu ignoranţa lor, ca o metodă care ar conţine secretul de a scoate adevărul din fântâna adâncă a lui Democrit. «Quod sapio, satis est mihi, non ego curo, esse quod Arcesilas aerumnosique Solones», versurile lui Persius constituie deviza lor, cu care pot trăi mulţumiţi şi demni de aprobare, fără a se îngriji de ştiinţă, nici a încurca treburile ei.

Immanuel Kant în Critica raţiunii pure
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!