anotimpul regasirii

Anotimpul meu

Cum încă zâmbet am
iar lacrimi ştiu să-mpart
în van
iar pânza verde de pe geam
s-a spânzurat în noapte,
Cum încă ştiu să merg,
să simt, să mă apropii,
iar gândul scârţâie a lemn
cioplit
eu în depărtare plec
şi-adesea mângâi norii,
Cum încă vidul suflă-n anotimpul meu
iar frunze-nvie albastru,
şi roşu, şi auriu, ca un pictor...
eu pot scrie negru
pe fulgerul alb al timpului
golit,
înseamnă că n-am adormit
că ştiu a fi un
glas al vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Tălpău
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Cât vezi
Cu ochii
E verde
Şi pe deasupra
Mult albastru
Şi viaţa
Renaşte
Din orice poziţie
Şi trece mai sus
De orice limită
Şi incită doruri
Pe axa absciselor
Şi creşte cu sârg
Pe ordonată
În spaţiu regăsirii.

poezie de David Boia (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul alb

ninge ca în poveşti, o ninsoare pufoasă
se aşterne peste munţi şi peste văi
copiii poznaşi au ieşit din casă
pocnesc din bici în ritm de zurgălăi.

pe dealurile albe au făcut derdeluş
se dau cu sănii din vară lustruite
privesc pe fereastră prieteni de pluş
ore de veselie nu vor vrea să le uite.

e vremea şezătorilor lângă focul din sobe
se deapănă tradiţii şi se cântă doine
plăcinta de dovleac îndulceşte verbe
satul se înveşmântă cu argintate haine.

o lume de basm pătrunde între jerbe
e anotimpul alb care dezleagă taine.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul romanţei

prin momente muzicale îmi vorbeşte timpul
simt trecerea lui prin inimă şi suflet
îmi stăpâneşte regal gândirea şi trupul
în fiecare celulă vibrează un sunet.

timpul este sincer în iubirea de viaţă
muzica mă mângâie ca un înger gingaş
îmi este alinare prin ploaie şi ceaţă
mă călăuzeşte pe al zilei făgaş.

senzaţia de suferinţă se estompează
în culoarea luminii cu chip de luceafăr
tentaţia arzanda să ating o rază
e o perspectivă pentru sufletul teafăr.

melomania este lupta victorioasă cu timpul
anotimpul romanţei îmi fascinează chipul.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de iarnă

E iarnă,-i anotimpul vânătorii,
Mugeşte vântul apucat de furii:
Copacii gem în zbuciumul ninsorii,
E anotimpul dragostei şi urii.

Din neaua albă s-au nălţat paiaţe,
Cu nas hilar şi zâmbet strâmb pe feţe,
Cu mult nesaţ, Scufiţa strânge-n braţe
Pe Lupul sur, ce doar cerşea tandreţe.

Din corzi de harfe cânturi se revarsă,
Iubiţii-ar vrea în braţe să se strângă:
Când zbor săruturi, sânge nu se varsă,
E vremea Vânătorilor să plângă.

Scheletici stâlpii se-nfrăţesc cu drumul
Văd trenuri mistuindu-se în seară,
Iar sufletu-mi rătăcitor, ca fumul,
Zadarnic mai tânjeste spre o gară.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

mirosul grădinii
ascunse la colţul casei
anotimpul uitat sub zăpezi

poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1994)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul cu trifoi

Cândva strângeam dorinţe din trifoi,
hoinari copii în labirintul verde
şi ascundeam la sân un firicel,
cu patru frunze, pentru a nu-l pierde.

Ne amintim ades copilăria,
când alergam prin lanul cu trifoi,
şi-i căutăm pe tata sau pe mama,
pe fraţi, vecini, în liniştea din noi.

Dar i-am pierdut pe străzile oculte
şi-n forfota din spatele privirii,
sperând ca răsfoind acum imagini,
să-i revedem pe strada amintirii.

Soarta ieri părea că ne surâde,
azi hoinărim prin viaţă fără noi,
dorind să retrăim cândva speranţa,
pierdută-n anotimpul cu trifoi.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

Mirosul grădinii
ascunse la capătul casei
anotimpul uitat
sub zăpezi

poezie de Teodor Dume din Strigăt din copilărie (1994)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

Mirosul grădinii
ascunse la colţul casei
anotimpul uitat
sub zăpezi

poezie de Teodor Dume din volumul Strigăt din copilărie, (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când nu eşti
tremură inima în cele patru puncte cardinale
oprindu-se la fiecare
să întrebe de tine.
Nimeni nu ştie unde eşti
când dispari
doar poemul care
se zbate cu fiecare vers
pe buzele mele.

Crudă dispariţie
dulce poem
al regăsirii...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!