adaposti

Am trecut în revistă câteva efecte în general pozitive ale "stilului Tozgrec"; dar este de asemenea necesar să-i menţionăm şi consecinţele negative, faptul că reprezintă o pedeapsă severă pentru cea mai mare parte a genului uman, ceea ce explică urcarea procentului de sinucideri, ca şi enormele dificultăţi pe care toată lumea le încearcă în a nu mai minţi sau în a adăposti în suflet angoasa că omniprezentul Tozgrec va veni să dezvăluie fiece faptă rea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimli: Ce fel de armată s-ar adăposti într-un asemenea loc?
Legolas: Una blestemată. Cu mult timp în urmă oamenii munţilor i-au jurat ultimului rege al Gondorului că vor lupta alături de el. Dar atunci când Gondor a avut nevoie de ajutorul lor, ei au fugit, ascunzându-se în întunericul munţilor. Astfel, Isildur i-a blestemat ca niciodată să nu-şi găsească liniştea până când nu îşi vor fi îndeplinit promisiunea. Cine îi va trezi acum din amurgul cenuşiu, pe oamenii de mult uitaţi?

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni de zăpadă

- Gicuţă, ce ne facem frate?
Că, uite, soarele-a ieşit
şi-am transpirat de nu se poate!
O fi căldura de sfârşit?

Ce faci acolo, dormi? Răspunde!
Ai tu idee ce va fi?
Că am pleca de-aici, dar unde
ne-am mai putea adăposti?

- Eu, Nelule, nu ştiu prea multe,
dar pot să-ţi spun că m-am gândit,
că nu e nimeni să asculte
durerea unui oropsit.

De-ascultă unul cu căldură
şi te ajută dumnealui,
nu te topeşti? Ia taci din gură
şi nu mai spune nimănui!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abel Melveny

Am cumpărat toate uneltele cunoscute –
Malaxoare, betoniere, semănători, maşini de cosit,
Mori şi discuitori şi pluguri şi combine –
Toate au stat în ploaie şi sub soare,
Lovite, ruginind şi deformându-se
Pentru că nu aveam unde le adăposti
Şi nici nu le foloseam.
Către sfârşit, când am înţeles că totul s-a terminat,
Lângă fereastra mea, m-am văzut limpede,
Pe când pulsul îmi devenea mai slab,
Privind una din morile cumpărate –
De care nu avusesem nici cea mai mică trebuinţă,
Cum s-a dovedit ulterior.
O maşinărie faină, cândva proaspăt vopsită
Şi gata să-şi facă treaba,
Stătea acum cu vopseaua căzută.
M-am văzut ca pe o maşină bună
Pe care Viaţa nu a folosit-o niciodată

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am vrut să omor visul din vis

(Eu eram Toamna şi tot eu eram Iarna)

Obişnuiam a-mi adăposti creştetul
Pe sânul Iernii, clipind cu crengile
Ce-şi încordau ghearele,
Spărgând sunete de gheaţă
Lovind ochii înrăiţi de lacrimi, dar
Toamna stătea în mâinile mele,
Frunzele se lipeau precum plăgile
Neinvitate, severe,
Mă muşcau şi posedau –
Eram crucea lor strâmbă,
Bucuroasă de-a cădea
În Ţara Neantului Promis.

Şi râdeau între ele,
Le vedeam tot mai galbene şi roşii
Amuţeau, mâncând pe săturate
Din fiinţa mea naivă.
Când am hotărât despărţirea

[...] Citeşte tot

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spaţioase, pentru a putea adăposti acele vietăţi. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alţi câini, Lucian privi încăperea cu şi mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colţişor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereţii erau ingenios ascunşi de plante, ca şi tavanul, acoperit în întregime de acelaşi verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezenţa ferestrelor, deşi chiar şi acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuşi într-o încăpere. Lumina, deşi nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuşi foarte naturală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom urî, ne vom ierta şi vom uita...

Au trecut anii peste noi, străino...
Şi, deşi credem că te-am cunoscut,
Azi, realizez c-a fost doar timp pierdut.
"Du-te", tu, fiind, iar eu fiind "vino"...

Au trecut anii, şi-au trecut degeaba,
Cu investiţii ce nu-şi aveau rostul.
Au trecut ani, pe lângă noi frumosul...
Din noi, rămânând doar cocioaba.

Au trecut ani, lăsându-ne pustii
Şi vor mai trece şi-alţii, din păcate...
Vor trece peste răni nevindecate
Şi nu ne vom putea adăposti...

Vor trece ani punându-ne în faţă,
Tot ce a prins, urât, viaţa din noi...
Vor trece ani, aruncând la gunoi,
Tot ce am investit fără speranţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (19 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună dimineaţa, Camelia

Pentru ce mi-ai zis pe nume, că se întâmplă să vorbesc mai repede pe limba ta?
Sau pentru că eşti foarte mirositoare de parcă cineva a vărsat peste tine paradisul?
Cred că dacă mi-aş lăsa păpuşa din mână s-ar adăposti
sub tine ca să n-o fure vântul.

Să nu te sperie copacii că tremură,
ei vestec vântul şi nu e interesat de păpuşi.
E aducător de nori şi ploaie.
Avem nevoie de prospeţime, deci spălare...

Mai rămân o vreme.
E tot ce îmi doresc la câte bogăţii mi-ai dezvăluit;
pun şi păpuşa lângă tine că s-o fi săturat de când merge pe deasupra pământului
Uite...
Dar câtă prospeţime se amestecă cu ierburile şi copacii!

Bună dimineaţa, Camelia!
Ţi-am spus pe nume pentru că devii mai înţeleaptă pe clipă ce trece.
Preţul prospeţimii mele este înţelepciunea omului de a mă avea împrejurul lui.
Aha! Stai să mă scarpin un pic în frunte ca să pricep cât de preţios e acest lucru.

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com (5 mai 2019)
Adăugat de IoanAIonut
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un pas mai aproape de cer

Pământul – îşi ia cu regularitate înapoi –
tot ce din trupu-i a fost zămislit:
cocioabe, palate, zgârie nori –
şi nu în această ordine...
şi lutul celor care...
cu mână vrednica – le-au ridicat –
spre a fi cu un pas...
mai aproape de cer.

Naivă şi zadarnică trudă!
Cerul este atât de înşelător!
Undeva... la orizont – pare – că se uneşte
cu Pământul.
Acolo, toate visele prind aripi
şi pot zbura – spre slava împlinirii!

Darnic şi rodnic este Pământul
pe care-l strivim făra urmă de resentiment...
cu tot ce ne stă în putere şi putinţă:
piciorul încălţat cu opinci

[...] Citeşte tot

poezie de Valery Becart
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!