Educatia plastica

Adierea

La fiecare adiere se pierd pretinse sentimente
Şi se adâncesc clipele
În care vor trece neobservate adieri luminate
Cu toţii ne vom ridica dintre ziduri şi vom spune
E meritul nostru că ei au reacţionat aşa
E meritul fiecăruia că şi-a însuşit educaţia
Şi că va privi spre cer, eliberat de joc
Un merit este al inimii că a putut accepta iubirea
Alt merit este al minţii că a păsit discret spre nebuloasă
A acceptat tumultul de sentimente şi a zâmbit
Când inima nu mai era a noastră
A crezut în vis şi adiere
A crezut în paşii de urmat
A plecat spre noi acoperăminte
A pierdut o veşnică lecţie de urmat,...
Dacă tu eşti cel pe care l-am cuprins
Dacă tu poti atrage universul în spini...
Dacă tu eşti cel pe care l-am simţit...
Eu rămân adierea în prag de drum
Luminate fiinţe inima o înalţă

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea în schimbare

Încerc să desluşesc astăzi în lume,
Noianul de schimbări, mai mult rele decât bune,
Ce au întins corzi ale timpului şi-au forţat un destin,
În care nu te mai regăseşti şi eşti străin!

Virtuţi ce odinioară aveau căutare,
Îţi dădeau o-nfăţişare şi te ridicau în rang mare.
Când cu ele croiai drumul bun în viaţă,
Acum zac pline de colb, doar în cărţile-n sertare,
Sunt caduce, nu mai au nicio valoare!
Nu sunt bune nici la piaţă!

Noul mod de viaţă hiperconsumerist,
Schimbă paradigma unui trai tihnit.
Pentru abundenţă au loc competiţii,
Unii ridică palate, alţii mestecă pesmeţii!

Se celebrează divertismentul şi plăcerile private,
Gata cu pudoarea şi cu interdicţii date!
Se aruncă în aer reguli şi principii,

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (11 iunie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedere din culise

Adeseori după muncă îl vedeam şezând pe un scăunel, cu faţa spre apus,
cu mâinile încrucişate, fără a scoate o vorbă.

Pe mine nu mă interesau femeile lui sau educaţia sentimentală
care stă la baza marii iluzii.
Pe mine mă frământa cum reuşise
să nu strângă nimic, să nu aibă nimic al său,
nici măcar un fiu căruia să-i spună:
- Du-te în lume şi vesteşte împărăţia nimicului!

Hainele sale erau de împrumut,
ca şi mersul şi bâlbâiala, când nu îşi găsea ţigările,
după ce tăia porcul. Îl jupuia de piele cum ai trage pe Isus jos de pe cruce,
de-aceea, când ne atingea, asudam sânge.

De-aceea, a exista poartă un singur nume,
care nu se poate rosti, nici visa cu adevărat, până la capăt.
În jurul lui ne-a cuprins frica
şi am devenit goi, şi flămânzi, însetaţi.
Lumea ne spune poeţi, dar nu suntem decât

[...] Citeşte tot

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva,însă, nu s-a schimbat

Domnilor parlamentari, pentru ca voi să puteţi trăi în lumină, îi ţineţi în întuneric pe cei săraci. Îi înfometaţi pentru ca voi să huzuriţi. Îi lăsaţi în suferinţă pentru ca voi să trăiţi în lux şi desfrâu.
Pentru cei săraci spitalele sunt cetăţi ce nu pot fi cucerite. Ei rămân pradă morţii pentru că nu au bani să se trateze. Pe ţărani i-aţi adus în sapă de lemn. Vă folosiţi de munca lor, ca să vă îmbogăţiţi.
E drept că tehnica a evoluat, că lumea s-a schimbat... Ceva, însă, nu. Societatea a rămas aceeaşi ca în vremea marelui Eminescu. Şi astăzi omenirea este împărţită în "mizeri şi bogaţi". Educaţia aluat-o razna. Respectul faţă de om, faţă de munca lui a dispărut cu desăvârşire. În locul lor, împroşcarea cu noroi, şi chiar crima au pătruns între părinţi şi copii, între fraţi, între cei apropiaţi. Ce să mai vorbim despre duşmănia între toţi.
Aura care odată era apanajul fiecăruia dintre noi, astăzi a devenit rugina care corodează tot mai mult sufletele, cândva curate.
Cât dezmăţ, câtă cădere a magnetizat societatea noastră!
Oare unde vom ajunge? Mai există loc până unde să coborâm?
Până şi vidul nu ne este suficient pentru alunecarea în hău.
Oare credinţa în Dumnezeu ne mai poate salva de la pieire?

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanii

1.

O rugăciune în plin deşert,
Astfel eu scriu ceva incert,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt cărămidă din zona Ciber,
O iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim şi mergem, eu, tu şi eu,
Stele nu-ntreabă de tine, de mine,
bufniţe- apatice par sibiline.

2.

Un don Quijote iertător,
Aproape sfânt şi muritor,
Visez mereu în alte lumi,
Unde dispar cei răi şi buni?.
Nu am regrete şinu mă vait,
Tot ce-am iubit, un Edelweis.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

locuim împreună
(era la patru luni după ce ne cunoscusem) clipa aia am numărat-o
ziua naşterii mele
.
îmi pierdusem credinţa
educaţia primită
aspiraţiile
memoria
toate astea le înlocuiseşi tu
şi-apoi
mă obişnuisem să mă schimbi
să fiu la înălţime
să-mi uit prietenii
să aştept cafeaua cum nu tu o faci
(precum tot ceea ce faci)
eu, doar cel care consumă şi astfel, toate
au contribuit pregnant la metamorfozele mele -
trăiam într-o poveste
.
şi deodată

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târâtură de naţie în sfântă de ţară

Nu-i deloc nouă hâda ruşine a spurcăciunii
Ce-mprăştie excremente împuţind harul lumii,
Dar parcă n-a mai fost în istorie o altă
Mai laşă, vanitoasă (la greu, te lasă baltă)
Şi fură şi se plânge că n-are bani de trai
Şi munca o urăşte, vrea traiul pe vătrai
Cerşind la infinit sponsor-izări... Temei
Având lenea de gaj, "full"-tâmpă de idei...
Politica o face doar prin trădări, ruine
Din cei de jumulit... Răul altuia îi e bine!
E pururea avidă, ca-ntr-un război civil,
Să-şi pună însăşi piedici, să-şi crescă pe copil
În cultu-escrocheriei, al şcolii păcălite,
Al furtului de-averi, de case neplătite....
Căci Terra îi e datoare să îi plătească dări
Ce-nfaşcă de prin bănci, visând falimentări
Să scape, ipocrita, făcându-şi legi nedrepte
Şi masochistic râde detronând vechi percepte
Ce alţii au tot clădit, cast, în naivitate
De vorbe strînse-n mână şi odă la dreptate!?...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai, ţara mea frumoasă

Vai, ţara mea frumoasă, bogată Românie,
Ce ai trecut prin veacuri, cu stimă şi mândrie!
Şi s-au luptat vitejii alor tale neamuri
Să-ţi apere pământul şi fiinţa, şi să-ţi aducă glorii!

Acum eşti umilită, eşti scoasă la mezat
Duşmanii dinăuntru te-au sacrificat,
Au jefuit şi au vândut a ta bogăţie,
N-a mai rămas nimic, din a ta faimă, Românie!

Duşmanii cei de-aici, ce cu impostură îşi zic români,
Ţi-au secătuit averea, muncită de bătrâni,
Uzine, fabrici, pământul şi petrolul au fost înstrăinate,
Şi peste tot în ţară se-mparte nedreptate.

Pădurile se taie, se fură în disperare,
Când cu buna ştiinţă legea nu se aplică,
Rămâne în urmă un dezolant pustiu, şi se explică:
De ce ecosistemul se distruge, şi fauna dispare?

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (8 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiul limitrof

Se spală putina des, se luceşte trotuarul
în paşaua asta plină de anahoreţi de mâna-doua,
care iau smalţul mătăniilor
frecându-le indiferent ca pe nişte iubiri comune.
E clar că perioadele tulburi nasc nebuni responsabili,
manierişti ai propriilor capricii, cu ochi dezlânaţi
şi chelii nedemne, lipite. Ceilalţi, teferi, nu-şi vorbesc:
umblă cu câte un şurub de tramvai în gură,
să se justifice în orice clipă.

Dimineaţa, în zori, miroase a cârpă arsă
şi-a grătare stinse de brumă şi flegmă.
Se feresc unii de alţii, ei aşa se trezesc, ferindu-se,
învăţându-se uitatul în pământ şi spaima de moarte.
Nu-şi mai fură miresele, ci sufletele, aşa, mascat,
feciorelnic, ca unul, ca plecaţi dintr-o obârşie.

Coboară, în casele părăsite, mâna lui Dumnezeu,
să-şi ia singură oul din candelă. Ou fiert
în untdelemn rece, tremurător la scârţâitul porţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!