+zambetul +femeii

Nu ceda, femeie, nu ceda!

Pe acordurile unei doine de jale,
arcuşul viorii sfârtecă nemilos carnea femeii,
pâna la os.
Sângele năvăleşte din abundenţă umplând cădelniţa,
lichidul incandescent amestecându-se cu aghiazma sfântă
devenind astfel o licoare nobilă
izvorâtă dintr-un trup sărac, prea sărac...
Picurii rubinii cad într-un ritm cadenţat
pe cearceaful alb imaculat al sufletului
ce-şi aşteaptă cuminte şi tăcut sentinţa.
Doina se înalţă în rotocoale
până în înaltul cerului,
vârtejuri de note ce dănţuie haotic
iau cu ele tot ce întâlnesc în cale:
doruri, sentimente confuze,
amintiri grizonate pe la frunte,
visuri îmbătate cu iluzii deşarte...
Şi arcuşul se zbate spasmatic în sus şi-n jos
fără a ţine cont de urletul de durere
al cărnii fumegânde

[...] Citeşte tot

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!