Nu ceda, femeie, nu ceda!

Pe acordurile unei doine de jale,
arcuşul viorii sfârtecă nemilos carnea femeii,
pâna la os.
Sângele năvăleşte din abundenţă umplând cădelniţa,
lichidul incandescent amestecându-se cu aghiazma sfântă
devenind astfel o licoare nobilă
izvorâtă dintr-un trup sărac, prea sărac...
Picurii rubinii cad într-un ritm cadenţat
pe cearceaful alb imaculat al sufletului
ce-şi aşteaptă cuminte şi tăcut sentinţa.
Doina se înalţă în rotocoale
până în înaltul cerului,
vârtejuri de note ce dănţuie haotic
iau cu ele tot ce întâlnesc în cale:
doruri, sentimente confuze,
amintiri grizonate pe la frunte,
visuri îmbătate cu iluzii deşarte...
Şi arcuşul se zbate spasmatic în sus şi-n jos
fără a ţine cont de urletul de durere
al cărnii fumegânde
în care se adânceşte hăul apocaliptic
al unui destin searbăd,
împroşcat cu venin încă din fragedă pruncie.
Opriţi muzica!!!
Opriţi urgia ce s-a abătut cu sălbăticie
asupra unui trup plăpând,
lovit din plin de vicisitudinile vieţii!!!
Opriţi timpul
şi lăsaţi această făptură îndurerată
să-şi odihnească sufletul o clipă,
doar o amărâtă de clipă!
Lăsaţi această bucată de carne mergătoare
să respire aerul libertăţii,
să-i vedem zâmbetul, să-i simţim fericirea
ce ar trebui să i se reverse prin fiecare por
al fiinţei sale!
Desfaceţi-i lanţurile grele
cu care i-aţi ţintuit picioarele
pe tărâmul făgăduinţei deşarte,
împovărând-o cu ancora universului
ce a tras-o întotdeauna
către adâncurile întunecate ale necunoscutului!
Dezrobiţi-i inima încătuşată
pe care i-aţi amanetat-o abuziv
făcând-o sclavă pe plaiurile coşcovite ale sorţii!
Auziţi, gânduri tembele?
Eliberaţi femeia de stăpânirea diabolică
cu care aţi chinuit-o încontinuu
fără pic de remuşcare!
Daţi-i martirei bruma de speranţă,
de respect, de iubire, de-mplinire,
de izbândă, de glorie, de...
Zăbrelele coliviei au încorsetat-o
fără drept de apel,
i-au schimonosit chipul,
i-au îmbătrânit sufletul,
i-au încovoiat trupul,
i-au încercănat fiecare an de existenţialitate.
Lăsaţi femeia să fie liberă!
Nu ceda, femeie, nu ceda!
Fii puternică aşa cum te ştim cu toţii,
aşa cum ai fost de la facerea omenirii
şi cum vei fi cât lumea va dăinui!
Tu, femeie, al cincilea anotimp,
tu, care procreezi făpturi divine,
care înverzeşti pământurile sterpe pe care păşeşti,
care te pui în slujba tuturor
uitând să-ţi hrăneşti propriul suflet,
care modelezi cu mâinile-ţi de aur
frumosul nemuritor,
care plămădeşti din luturi rafinate
urmaşi ai urmaşilor noştri...
Tu, femeie,
de unde mai ai puterea
să lupţi curat într-o lume murdară?

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica este femeia care naşte, poetul este cel care fecundează... Muzica e femeie. Femeia înseamnă dragoste, dar o dragoste primitore şi care, atunci când primeşte, se dăruieşte pe deplin. Femeia devine ea însăşi abia în clipa când se abandonează... O femeie care nu iubeşte cu această mândrie dăruitoare e o femeie care nu iubeşte deloc. Iar o femeie care nu iubeşte deloc este cel mai respingător spectacol din lume.

citat celebru din Richard Wagner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care ştie să iubească

Am fost la început nepăsător,
Probabil neatent pentru o clipă,
În braţe de femeie şi uşor,
N-am mai putut să mă retrag în pripă

Ea aştepta tăcută să apar,
Cu trup parfum, privire răpitoare,
Un gust amestecat dulce-amar,
Pe buzele-i etern seducătoare

Şi le-am gustat naiv, fără să ştiu,
Că n-am să pot a le uita vreodată,
Căci fără ele nu mai pot să fiu
Decât acel ce le mai vrea o dată

S-a întâmplat cândva să-i fiu bărbat,
Femeii care ştie să iubească
Şi de atunci mi-e sufletul curat,
Iar inima continuă s-o dorească

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie

Copiii i-au adus pe adulţi în teatre
să-i reînveţe cum să fie copii
câinii i-au învăţat pe stăpâni să latre
şi să aducă-n gură jucării

uşile le-au arătat proprietarilor casei
cum să se deschidă fără scârţâit
eu am sărit pe coada coasei
care de iarbă s-a pitit

ziua, speriată de lumină a fugit
fumul din sobă s-a făcut jar, apoi copac
ce umbrea mâna-n care m-am trezit
că ţin un steag de cap de lup, de dac

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Care-şi prinde noaptea stelele în păr,
Dezlegând ispita ce mă-ntinereşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă,
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi rebele sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei, patima-mi topeşte
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... ce-o aştept demult.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are, flăcări de smarald,
Raze mii, de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, femeie...

Tu, femeie, al cincilea anotimp
Tu, care procreezi făpturi divine,
Eşti cadoul cel mai scump
Izvor de binecuvântări creştine.

Ai chipul cel mai blând pe-acest pământ
Cuvântul "mamă" ţi se potriveşte de minune,
Îţi ţii pruncul la piept, e tot ce ai mai sfânt,
Îl protejezi cu dragoste şi-afecţiune.

Parfum de fericire împrăştii-n jurul tău
În mirul dăruirii prefaci tot ce atingi,
O vorbă bună ai chiar şi pentru călău
Pocalul iubirii-l oferi, şi-l învingi.

Eşti jertfă sigură pe-altarul durerii
Şi totuşi ai puterea să zâmbeşti,
Joci rolul principal pe altarul iubirii
Tu, dulce femeie, mulţi ani să trăieşti!

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti femeia

Eşti femeia care mă înnebuneşte,
Ce îşi prinde noaptea stelele în păr
Dezlegând ispita, clipa când soseşte,
Eşti acea femeie... după care mor.

Eşti femeia care dorurile-şi poartă
Surâzând idilic... fulgilor de nea
Şi-ntărite sfârcuri înspre buze saltă,
Eşti acea femeie... ce va fi a mea.

Eşti femeia care sincer mă iubeşte,
Care poartă-n suflet lacrimi şi păcat
Şi în aşternuturi, vise, dezgoleşte,
Eşti acea femeie... ce m-a fermecat.

Eşti femeia care ştie ce-i amorul,
Ce deschide tainic porţile-nspre cer,
Luna scuturând-o, tandru, cu piciorul,
Eşti acea femeie... plină de mister.

Eşti femeia care sângele-mi stârneşte,
Aruncând o vrajă peste trupul meu,
În vulcanul coapsei patima-mi topeşte,
Eşti acea femeie... proaspătă mereu.

Eşti femeia blândă şi-ntelegătoare,
Plină de credinţă şi respect tăcut,
Ce-a ascuns în mine, ultima-ntrebare,
Eşti acea femeie... înger... renăscut.

Eşti femeia care lumea o înfruntătă
Şi-n privire are flăcări de smarald,
Raze mii... de soare, în alai de nuntă,
Eşti acea femeie... pentru care ard.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia dintre un bărbat şi o femeie care nu duce la o căsătorie sau către dorinţa unei căsătorii, poate fi experienţa de o viaţa a celor mai înalte valori ale celor doi, dar şi ale cercului lor de prieteni şi cunoştinţe, însă, într-o astfel de relaţie, sunt necesari un bărbat şi o femeie extrem de deosebiţi. Poate că ar trebui adăugat că fie bărbatul, fie femeia dintr-un astfel de cuplu de o viaţă trebuie să-şi găsească un partener foarte deosebit cu care să se căsătorească, pentru realizarea unei caramaderii în trei, plină de succes.

citat din Anna Garlin Spencer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuriile vieţii

Fiecare dintre noi vedem cum putem,
- Spală-te pe ochi în fiecare dimineaţă!
Când pleci să nu uiţi să-ţi cumperi un binoclu,
Prin care să înveţi să priveşti, dincolo de idealuri.
Am privit printre umbre, crezând că timpul e absent
Am să plec cu fiecare respiraţie, cu fiecare cadru afectiv
De mâine sunt vie, cum viu a fost vinul din care am băut
Maşinăria se vede pe verdele din ceaţă
O ceară din miere ce nu mă lasă să cred în atingeri
Am să respir prin fiecare por al iubirii divine,
Bucuriile fiecăruia dintre noi aduc alte bucurii
Respiraţia ta va fi o adiere de vânt,
De mâine vom zâmbi cu fiecare petală a sufletului
Până ce ne vom atinge în timpul zborului privit de sus
De mâine am să devin regina,
De mâine poţi zâmbi, fără a te opri.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenin

în viaţa anterioară
purtam o căciulă mare
cu urechi pentru că
trăiam undeva unde
era foarte frig

eram un mujic trist şi sărac
care muncea din greu
pe pământurile Mamei Rusia şi
aveam mâinile pline de
bătături de la coarnele
plugului

cred că
într-o zi
de acolo
din imensitatea glodului
l-am zărit pe Esenin
trecând
ca un boier
într-o trăsură
însoţit de o doamnă
frumoasă de care era
îndrăgostit

atât îmi amintesc
din acea viaţă în care
pentru o clipă
eu – mujicul
am invidiat Poetul
care trecea privind
peste noi
aşa cum priveşti
un lan de grâu
peste spice

tentativă de suicid

mi-am dus
de mai multe ori
sufletul pe marginea prăpastiei
şi am vrut să-i dau brânci
dar
de fiecare dată
a plâns şi m-a implorat
şi mi s-a agăţat cu disperare
de trup
să nu îl arunc

la noapte
târziu
după o seară de beţie
când va avea vigilenţa scăzută
o să încerc din nou

închisoarea

în închisoarea trupului meu
e cald şi bine

zăbrelele sunt subţiri şi moi
şi îmi permit evadarea
în orice clipă
iar gardienilor
le-am dat liber de mult

dar nu am de gând să evadez
pentru că îmi place să ascult
inima cum bate
tic-tac
tic-tac
până i s-o termina bateria

altă dimensiune

am vrut să trec în altă dimensiune –
aceea a fiinţei electrice care face naveta
între catod şi anod

dar nu mă puteam desprinde de
staţia de autobuz în care
te-am aşteptat

şi nici trenul
pe care voiam să-l îmbrăţişez
nu a venit

vremea fugii

nu-ţi mai împinge trupul spre
desfătări lumeşti! –
va veni vremea mlaştinii
va veni vremea fugii de cel ce ai fost
iar goliciunile trupurilor
nu ţi se vor mai părea frumoase!

întinde-te pe iarbă şi aşteaptă...
focul cărnii tale se va domoli şi
vei cunoaşte liniştea

atunci ispita va depune armele
şi te va lăsa să te odihneşti puţin
ca să nu mori prea obosit

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi poeţii

Lăsaţi poeţii-n lumea lor
De soare şi iubire plină,
Lăsaţi-i să ne dea lumină
Şi să ne vindece de dor.

Lăsaţi poeţii să viseze,
Nu-i mai opriţi din al lor zbor,
Că şi-aşa, prea devreme mor,
Viaţa n-o să mai rimeze!

Deşi, ei nu cer ajutor,
Când cad, ades, pradă minciunii,
Pe ei îi dor rănile lumii,
Lăsaţi poeţii-n lumea lor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice femeie

Orice femeie ar trebui să aibă
Destui bani, ca să se poată muta...
Să îsi închirieze un loc al ei, chiar dacă
Nu vrea să facă asta niciodată
Sau nu are nevoie...
Ceva perfect cu care să se îmbrace dacă un angajator sau
Iubitul visurilor ei i-ar spune că trebuie să se întâlnească într-o oră...

Orice femeie ar trebui să aibă
O tinerete pe care va fi multumită să o lase în urmă...
Un trecut savuros, pe care să îl povestească
La bătrânete...

Orice femeie ar trebui să aibă
Un set de surubelnite, o masină de găurit si un sutien negru, din dantelă...
Un prieten care o face mereu să râdă
Si unul care o lasă să plângă...

Orice femeie ar trebui să aibă
O piesă buna de mobilier pe care nu a avut-o nimeni din familia ei...
8 farfurii care să fie la fel,
Pahare de vin si o retetă care îi va face
pe oaspetii ei să se simtă mândri...
Sentimentul de control asupra destinului său...

Orice femeie ar trebui să stie
Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăsi,
Cum să renunte la un job,
Să se despartă de un iubit
Si să îsi confrunte un prieten
Fără să ruineze prietenia.
Când să încerce mai mult...
Si când e timpul să plece...

Orice femeie ar trebui să stie
Că nu îsi poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea soldurilor,
Sau natura părintilor săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă...
Dar acum, s-a sfârsit...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire...
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta...

Orice femeie ar trebui să stie
În cine poate să aibă încredere,
Si în cine să nu aibă
Dar si de ce ar trebui să îsi asume responsabilitatea...

Orice femeie ar trebui să stie
Spre ce se îndreaptă...
Poate fi masă de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure...
Si când sufletul ei are nevoie de alinare...

Orice femeie ar trebui să stie
Ceea ce poate si ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi...
O lună...
Un an..."

poezie de Pamela Redmond Satran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiţi !

Trăiţi cât mai frumos, cât mai curat,
Că de murit, nu e nici o scofală,
Aici eşti om sau nu, eşti onorat,
Ostracizat, cu fală, fără fală...

Trăiţi în aşa fel încât oricine
Să aibă-n voi doar un frumos exemplu,
Nu ţine de ceilalţi, de tine ţine!
De nu eşti drept, degeaba mergi la templu...

Trăiţi cu dragoste de oameni, empatie,
Fiţi săritori, politicoşi, galanţi,
Nu vă lăsaţi cuprinşi de apatie,
Şi nu vă număraţi printre perdanţi!

Trăiţi cu fapte care dovedesc credinţă
( Credinţa fără fapte este moartă )
Nu vă lăsaţi cuprinşi de neputinţă!
Sunt prea mulţi care lanţuri grele poartă...

Trăiţi cu chipul veşnic zâmbitor
Veţi fi în acest fel un pansament
De suflete rănite - slujitori,
În acest secol autist, dement...

Trăiţi în realitate! Virtualul
Vă va răpi, vampir, pe nesimţite
De lângă cei ce vă iubesc, cei din realul,
Palpabilul prezent. Vieţi ipocrite!

Trăiţi acum, aici, mergând desculţi
Prin iarbă, cum făceam odinioară
Sunt oameni tot mai reci şi tot mai mulţi
Care trăiesc doar pentru poza de afară...

poezie de Petrică Conceatu (26 octombrie 2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te îndrăgosti...

Nu te îndrăgosti de o femeie care citeşte, de o femeie care simte prea mult, de o femeie care scrie...
Nu te îndrăgosti de o femeie cultă, plină de vrajă, pasională, nebună.
Nu te îndrăgosti de o femeie care gândeşte, care ştie ea ce ştie şi, mai mult, ştie să zboare; o femeie sigură de ea însăşi.
Nu te îndrăgosti de o femeie care râde sau plânge când face dragoste, care ştie să-şi preschimbe trupul în spirit; şi, cu atât mai puţin, de una care să iubească poezia (ele sunt cele mai periculoase), sau care să stea o jumătate de oră contemplând o pictură şi care să nu ştie să trăiască fără muzică.
Nu te îndrăgosti de o femeie însufleţită, lucidă şi ireverenţioasă.
Să nu-ţi doreşti să te îndrăgosteşti de o asemenea femeie. Pentru că, atunci când te îndrăgosteşti de o femeie ca ea, fie că rămâne cu tine sau nu, fie că te iubeşte sau nu, de la ea, de lângă o asemenea femeie, nu te mai întorci... NICIODATĂ.

poezie de Martha Rivera
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne femeie

Femeia e un simbol a iubirii.
Toţi ştiu, dar mulţi nu aşa gândesc.
Ea este Eva cea pierdută în amintiri,
Care a fost la începutul neamului omenesc.

Femeia de mică e femeie.
Femeia e femeie când devine mamă,
Femeia rămâne tot femeie
Când e bătrână şi plânge în năframă.

Ne este dor de ea când suntem mici,
Ne este dor de ea când creştem mari.
Dar când suntem bătrâni şi bolnavi,
Plângem din nou după ea ca nişte sugari.

Căci ea este steaua care a răsărit
Pe cerul vieţii noastre.
E ca floarea care a înflorit
Sub bolţile albastre.

poezie de Vladimir Potlog (7 martie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, se simţise mândră că ea e obiectul acelei pasiuni frumoase, pasiunea pură şi adevărată a unui tânăr ale cărui gânduri aparţin numai iubitei lui, ale cărui clipe îi sunt consacrate numai ei, care nu are niciun ascunziş, care se roşeşte de ceea ce şi pe femeie o face să roşească, şi care cugetă ca o femeie, pentru care nu există nicio rivală şi care i se dăruieşte fără a se gândi nici la ambiţii, nici la glorie, nici la avere.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia indragostită

Aripi de vânt desenate pe cer,
Cârduri de cocori în zborul solemn,
Râul curcubeului cu şoapte de dor
Lunecă toate spre eternitate.
Soarele, luna şi stelele
Sunt stropi de rouă întârziată,
Iar tu, femeie, rătăcitoare eternă,
Alergi fără popas.
Rămân în urma ta, stinghere,
Umbra şi muzica sufletului tău.
Ceea ce este dincolo
Te cheamă-ntruna,
Te-ademeneşte mereu...
În această nesfârşită căutare,
Plină de pătimaşe dorinţe,
Roua cade peste tine.
Din când în când,
Florile-şi scutură petalele
Din grădinile anotimpurilor.
Cele de mac, în flăcări-văpaie,
Îţi strigă: "rămâi, femeie,
Şoaptă nescrisă a cuvântului!"
Tu nu le auzi chemarea,
Alergi mai departe,
Te avânţi în neant
Fără de tristeţi şi fără de temeri.
Pulberea pământului pe care păşeşti
Îţi sărută tălpile, mângâindu-le,
Căci în fiecare clipă
Moartea se transfigurează în viaţă.
O, tu, femeie,
Ce străpungi inima universului
Cu dansurile tale,
Aduci lumina pe pământ!
Calea Lactee plăsmuită este
Din urmele paşilor tăi.
Tu purifici neîncetat lumea,
Alungând moartea şi dând viaţă,
Pe când albastrul infinit
Umple sublim vastele ceruri.
Tu, pictore,
Eşti vrăjit de culorile suave
De la cingătoarea celei ce dă viaţă.
Paşii pe care-i urmezi
Sunt paşii celui hipnotizat,
Paşii căutătorului...
Tu le auzi muzica
În venele tale şi-n sufletul tău!
Dar nimeni nu înţelege
De ce sângele tău se-nfierbântă
Când pe femeie o cuprinzi în culoare.
Memoria ancestrală renaşte
Precum "phoenixul", în spiritul tău.
Din viaţă în viaţă,
Tu şi Femeia
Aţi călătorit, trecând
Prin nenumărate prefaceri,
Din splendoare în splendoare.
Din noapte spre zi, veţi tot merge
În zarea Luminii fără de sfârşit...

poezie de Floarea Cărbune (6 mai 2022)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!