+vai +de

Pamflet în izolare. - Varianta a 2-a

Foaie verde dă cicoare,
Dă când stau în izolare,
Nu-i zi dă la Dumnezeu,
Să nu mă cert cu al meu!
După ce că stă degeaba,
Şi doar io fac toată treaba,
Comentează... "cu năduf",
Parcă mă-sa-l ţinea-n puf...
A uitat când mânca terci,
Face nazuri la ciuperci,
Şi se vaită, vai de mine!
Bă, dar nu i-ar fi ruşine?
Ziua-ntreagă dă cu bere!
De-ar amesteca cu mere,
... Cât ar fi ziua de lungă,
Ar tăcea şi-ar sta pe budă.
Dar îmi stă mie pe ţeastă,
"Nu ştii nimica, nevastă!"
Dânsul? Priceput la toate,
Dar să fac-un plod nu poate,

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheorghe-al meu, ce Moş Crăciun!

O-ntâmplare-ntâmplătoare s-a-ntâmplat întâmplător,
(Dacă nu vă zic acuma, ce şi cum, parol, că mor!)
M-am trezit de dimineaţă, la cumpărături să merg-
Era frig, era şi ceaţă, ochelarii dau să-i şterg,
Dar, îi scap din mână, iaca, calc pe ei şi îi strivesc-
Na, că nu mai pot acuma preţurile să citesc.
Intru-n Mol mă uit în stânga şi în dreapta mă chiorăsc,
Ce să iau, să umplu coşul, încă nu mă hotărăsc.
La intrare chiar pe dreapta, Moş Crăciun lângă un brad
Zâmbea tâmp, c-o blondă-n braţe, slabă şi cu ochi de jad.
Mă opresc şi mă uit bine, chiar şi fără ochelari,
Moşu-o mângâia pe fese şi pe sânii ei cei tari.
Măi, să fie, parcă-i Gheorghe, Gică-al meu, privesc şaşiu-
M-a văzut, se înnegreşte, nici nu pot să vă descriu,
Cum se schimbă feţe feţe şi-o aruncă pe blondină,
Peste sacii cu cadouri, lângă mine o vecină:
-Aoleu, ăsta nu-i Gheorghe, Maricico, ce-i cu el?
Că eu îl ştiam mai mare, acu'i tare mititel,
Parcă a intrat la apă şi-i cam galben, vai de el!
Gheorghe tremura ca varga şi suna din clopoţel.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lenea

Eu sunt Lenea!
Şi-am venit la adunare
S-o reclam pe-o doamnă care
M-a făcut "Cucoană mare
Care n-are de måncare!"
Vai de mine! Ce ruşine!
Ea să-şi bată joc de mine!
A! Dar am uitat să spun
Că această doamnă care
Spală, calcă şi găteşte
Şi... pe seama mea cârteşte
Hărnicia se numeşte.
Vai de mine! Ce tupeu
Să îmi spună tot mereu
Să mă spăl, să mă-ngrijesc,
Părul să mi-l descâlcesc,
Rufele să le cârpesc;
Să gătesc şi să fac patul,
Să învăţ şi să şterg praful.
Recunosc! Am dezordine-n sertare

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Sorinela Didu din Călător în Lumea Versului (2 februarie 2015)
Adăugat de Alina Sorinela Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anotimpuri, ce castele

Ce anotimpuri, ce castele
Ce mândruliţe zac în ele!

Ce anotimpuri, ce castele!

Şi ce student cu studii grele
Mai dă examen la belele!

Trăiască Ea, beleaua mea,
Mai faină decât orice stea!

Să n-o doresc, zău, nu pot-
Căci pentru mine: Ea e tot!

O vrajă, da, ce s-a-ntrupat-
Şi pentru Ea, eu sunt bărbat.

Ce? Nu-nţelegi fără cuvinte?
Priveşte, deci, şi ia aminte:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Ultimele versuri, traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet brutal

Zenitul polichrom se irizează-n spasm,
Şi lungi şi partice cobor din el săgeţi;
Iar eu, citind adânc pe frescuri din pereţi,
Văd conturându-se din alte vremi un basm.

Da! Homo... fui! da, viaţa mi-e sarcasm!
Sunt toate vechi, nimic nou nu mai poţi să-nveţi!
Când toate intră-n ea ca lichidu-n bureţi,
De Calipige n-am de loc entuziasm!

Lucească ochii ei în focuri de smarald,
Pembele varii dungi aştearnă-şi în bibiluri,
Îi curgă lacrime în van de sânge cald!

... A! prea brutală-a fost când m-a metodoxit!...
Mă tachinează-n van cu amplele-i profiluri:
Vai! Faunul, răpus de Eros, a murit!

sonet de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai făcut nesfârşită

Tu m-ai făcut nesfârşită
aşa a fost plăcut înaintea Ta:
o gingaşă cupă ce-o deşerţi
şi o-ndestulezi mereu cu proaspătă viaţă,
un flaut de trestie ce sună pe dealuri şi prin văi
melodii veşnic noi suflând peste ele.
La nemuritoarea-ţi atingere,
inima-mi îmbătată
inundă şi-n valuri de nespus se revarsă.
Pentru darurile-Ţi nesfârşite,
ca să le pot primi,
am doar mâinile acestea strâmte.
Şi timpurile trec
şi tu-mi dăruieşti
şi mereu rămâne loc pentru a umple.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea îmblânzită se afla în colivie; pasărea sălbatică era în pădure.
Soarta a făcut să se întâlnească.
Pasărea sălbatică strigă: "Vino, iubito, să zburăm în codru."
Pasărea îmblânzită murmură: "Vino aici, să trăim alături în colivie."
"Printre aceste gratii unde aş avea loc să-mi întind aripile?" spuse pasărea liberă.
"Vai! strigă prizoniera. Nu ştiu unde m-aş putea aşeza pe bolta cerească."

"Draga mea, vino să îngânăm melodiile pădurii."
"Rămâi lângă mine! Te voi învăţa o muzică savantă."
Pasărea pădurii răspunse: "Nu, nu! Cântecele nu se pot învăţa niciodată."
Pasărea din colivie grăi: "Vai, eu nu cunosc cântecele pădurii."

Le este sete de iubire, dar niciodată nu vor putea zbura aripă lângă aripă.
Prin gratiile coliviei ele se privesc, dar zadarnică li-i dorinţa de a se cunoaşte.
Ele bat din aripi şi cântă: "Vino mai aproape, dragostea mea!"
Pasărea liberă strigă: "Nu pot, mi-e teamă de uşa închisă a coliviei tale."
"Vai, spuse captiva, aripile-mi sunt neputincioase şi moarte."

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913), traducere de George Popa
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI

Pasărea domesticită sta în colivia ei - iar pasărea liberă în pădure.
Întâmplarea le întâlni când vremea apropierii lor se născu.
Pasărea sălbatică strigă: "O! Draga mea prietenă - hai să zburăm prin largul pădurii".
Pasărea din colivie şoptea: "Vin-o aici, aici amândouă trăi-vom în astă colivie".
"Oare între zăbrele - putea-voi să-mi întind larg, larg, aripile mele?" - spunea pasărea liberă.
"Vai! - n-aş şti în ce loc să-mi fac cuib sub întinsul acestei bolte înstelate" - spunea pasărea întemniţată.

Draga mea - vino să cântăm - cântarea pădurilor.
Apropie-te de mine şi te voi învăţa vorbirea celor ştiutori.
Pasărea pădurilor răspunde: "Nu - niciodată cântecele nu se pot învăţa".
Pasărea din colivie spune: "Vai! deloc nu cunosc încă al pădurii cânt".

Sunt dornice de atâta dragoste - dar niciodată în zborul lor nu-şi vor putea atinge aripile.
Printre zăbrele se privesc şi dorinţa de a se pătrunde le e zadarnică.
Îşi flutură aripile şi neîncetat îşi cântă: "Vino lângă mine, dragostea mea!".

Cea cu aripile libere strigă: "Nu - nu pot - mi-e teamă de porţile zăvorâte ale coliviei tale".
Cea întemniţată rostea: "Vai! cât de vlăguite şi pline de moarte-mi sunt aripile!".

poezie celebră de Rabindranath Tagore, traducere de Silvian Lorin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Microscopică

Când pleca odată la război un om,
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
- Du-te la bătaie, pentru ţară mori,
Şi-ţi va da nevasta un copil din flori.
Omul,
Auzind acestea, n-a mai vrut să plece,
Deci a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte şi executat.

Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!