+umbra +soare

Ceva rămâne

ceva rămâne
în frunzele ca nişte gâze sub soare
în liniştea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinţei şi furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruţător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceaţă în mână
şi vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respiraţie intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfinţitului
când umbra păşeşte în şoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuieşte

[...] Citeşte tot

poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare iberic

Om de pădure sunt şi-mi place frunza.
Dar în pădurea de pini
de la Estoril, sub soarele torid,
o umbră nu găseşti printre lumini,
să te apere de raze.
Aci izvoarele nu se deschid.
Vânturate de mori de vânt
miresmele fierbinţi ucid.
O clipă mă amăgesc cu
oceanul ce se vede-n zare, dar umbră nici apa nu are să-mi învelească inima bolnavă.
Să-mi învelească inima bolnavă mi-ar trebui de-aiurea dezmierdare, multă-nrourată slavă, a Vlahiei deasă, largă, reavănă dumbravă.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

În seara asta capul ca o lampă
îşi arde restul fumegos de gaz —
şi cineva a pus mâna pe clampă,
şi cineva m-atinge pe obraz.

În seara asta lungă, cineva
tuşeşte-n mine, scuipă şi-şi dă duhul,
şi nici măcar n-aş vrea să fug — n-aş vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!

Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aştept în geam să crape-un peisaj,
şi-mi ţin în mână sufletul de soare —
sărmanul paşaport pentru voiaj.

Mă doare liniştea crescută-n mine —
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiază caldă

Căci Dumnezeu
Mi-a dat să scriu
Aceste rânduri.
Credeam,
Numai să privesc.
Le public,
Şi poate,
Din umbra unei terase,
Într-o după-amiază
Tăcută, cu soare,
Va trece o pasăre,
Departe,
Ca printr-un parc...
Gândeşte-te atunci
La fastuosul basm.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Everestul meu

Nu răsăritul de soare îmi umple lăuntrul cu lumină,
Înseninându-i sufletul cu fâlfâit de raze, paloarei,
Ci curcubeul tău pus adăpost sub coastă
Reinventând inimei roşu în trup, regală culoare.

Nu miresme rare îmi suflă prin narine Infinitul
Nici vuietul mării când îmi cuprinde asurzitor timpanul
Tânguindu-şi durerea în spargeri de ţărm cu valu-i bătrân
Ci adierea aburului, sorbit din palatul gurii tale, veşnicie.

Nu murmurul neprihănitelor petale renăscând dimineţi,
Pierdute ca apoi să se reîntoarcă mai aromate,
Ci bobul de rouă nesfârşit de pe seceta buzelor mele
Când tu îl reverşi deasupra şoptire, sub formă de-alint.

E tresaltul inimei tale cuprins între adorări şi tumultul
Zbătăilor, răspândit prihană prin avuţia-mi fierbinte;
Nicio stea sprijinită pe margini de rai, necuvântul,
N-au reuşit să îmi pătrundă umbra ca tine, preasfinte!

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în suferinţă...

Pierdut în suferinţa nimicniciei mele,
Ca frunza de pe apă, ca fulgerul în chaos,
M-am închinat ca magul la soare şi la stele
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos;
Nimic să nu s-audă de umbra vieţii mele,
Să trec ca o suflare, un sunet, o scânteie,
Ca lacrima ce-o varsă zadarnic o femeie...
Zadarnica mea minte de visuri e o schele.

Căci ce-i poetu-n lume şi astăzi ce-i poetul?
La glasu-i singuratec s-asculte cine vra.
Necunoscut strecoară prin lume cu încetul
Şi nimene nu-ntreabă ce este sau era...
O boabă e de spumă, un creţ de val, un nume,
Ce timid se cutează în veacul cel de fier,
Mai bine niciodată el n-ar fi fost pe lume
Şi-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1876)
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

Frunză de lăstar, apus de cleştar,
piscuri de granit umbra ta ţi-o strig,
noaptea somnu-ţi cere prinsă-n înviere;
pământu-ţi foşneşte şi-n tine-amuţeşte,

cu soare te cheamă în verdea ta ramă,
vara-ţi dăruieşte şi-n călduri te creşte,
nuri i se deşteaptă şi te portă-n şoaptă,
ca o călatoare-n lumea ta să zboare

şi-apoi vine blândă în basm de osândă,
cu vise ce-ngheaţă culori pe-a ta faţă,
toamna ce te-adoarme în fum de cazarme,
rugina-i te curge, din stele se frânge,

cu cer pe pământ îngânând în vânt,
veşti îţi pune-n ploi cu dureri puhoi,
apoi zile-nchină soarta ta cu smirnă,
-'n albe simţuri line cu fulgi albi pe tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Petre (4 decembrie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!