+sfarsit +de +iarna

Când crivăţul cu iarna...

Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate
Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...

Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti,
Să cuget basme mândre, poetice poveşti.

Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud.

Orlogiul să sune ­ un greier amorţit ­
Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur şi sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac; şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cucoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rănchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea V

Biblia ne povesteşte de Samson, cum că muierea,
Când dormea, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
De l-au prins apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
Ca dovadă de ce suflet stă în piepţii unei rochii...
Tinere, ce plin de visuri urmăreşti vre o femeie,
Pe când luna, scut de aur, străluceşte prin alee
Şi pătează umbra verde cu misterioase dungi,
Nu uita că doamna are minte scurtă, haine lungi.
Te îmbeţi de feeria unui mândru vis de vară,
Care-n tine se petrece... Ia întreab-o bunăoară —
O să-ţi spuie de panglice, de volane şi de mode,
Pe când inima ta bate ritmul sfânt al unei ode...
Când cochetă de-al tău umăr ţi se razimă copila,
Dac-ai inimă şi minte, te gândeşte la Dalila.

E frumoasă, se-nţelege... Ca copiii are haz,
Şi când râde face încă şi gropiţe în obraz
Şi gropiţe face-n unghiul ucigaşei sale guri
Şi la degetele mânii şi la orice-ncheieturi.
Nu e mică, nu e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, cu ochi albaştri

Cad pădurile de teamă că securea se ascute,
Mor izvoarele de sete, iar poienele ni-s mute;
Florile se-ascund în iarnă, dar zăpadă nu mai este,
Ninge-n noi cu resemnare, şi ni-s visele poveste.

Româneşte-mi cântă frunza, doina în genunchi se roagă
Să-i rămână pur cuvântul, să îi fie ţara-ntreagă;
Dar, ce vulturi se adună, ciugulind din cântul dulce
În morminte mi-l aşază şi mi-l răstignesc pe cruce.

Nu mai înverzeşti pe ramuri şi poverile se-adună,
Grijile te-ngenunchiază şi din ele-ţi faci cunună;
Muşcă corbii, strânşi grămadă peste trupul fără vlagă
Nu e nimeni să-ţi aşeze mângâiere peste plagă.

Plânge-albastrul peste galben, roşul, maci, împovărează,
Somnul nu te mai găseşte şi ţi-e noaptea tot mai trează;
Un colind se-aude jalnic, ca un scâncet de durere,
Ruga s-a sfârşit în lanţuri, râde Iadul de plăcere...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa trudise mama

Pe câmpia roditoare. din întinsul Bărăgan
Unde râd copii în soare şi se coace grâu-n lan,
Măicuţa din greu munceşte, să adune în hambar
Pâinea care se dospeşte, învelită în ştergar.
Cu mâna dusă la frunte, priveşte mama spre sat,
Ştergând faţa cu marama, uşor scapă un oftat.
Ea aşteaptă să-i aducă, apă rece de băut,
Că din zori până-n amiază, multă vreme a trecut.
Cu mâncare proaspătă, foamea să şi-o potolească,
Până soare scapătă, un pogon să mai cosească.
Vin copiii, urcă dealul şi la mama au ajuns,
Mama priponeşte calul şi de masă, iute-a pus.
Când termină de mâncat, cu apă se răcoreşte,
Dă traista la un băiat şi la muncă iar porneşte.
Copiii se-întorc acasă, sărind şi ţipând pe drum,
Mama asudă la coasă şi-n privire are fum.
Tot aşa, din zori în seară, câteva zile la rând,
Mama adună în vară, grâul de pe-întregul câmp.
Curge sudoarea pe frunte, în sfârşit, a reuşit
Să aducă iar în curte, rodul care l-a cosit.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (16 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiems

E iarnă, urlă crivăţ; în vatră-i foc sărac;
şi ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârşit de veac,
natura-şi dă solemnă agonicul răsuflet,
şi-atâta somn şi moarte şi-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.

De frig te-nghemi, şi-o raclă îţi pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuieşte roată
şi ciori ca de funingeni aşteapt-un hoit trântit;
şi gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.

poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana

În semn de iubire şi recunoştinţă,
Eu îţi ofer holistic tot ce am,
Eu nu am vile şi palate,
Dar dragostea ţi-o dau în dar.

Eu nu am lucruri materiale,
Dar ştiu ce pot să îţi ofer,
Îţi dau şi soarele şi luna,
Până şi stelele din cer.

Până şi bolta cea cerească,
Ce ajunge până la zenit,
Până acolo te iubesc,
De fapt glumesc, la infinit.

Aş vrea să îţi ofer o rază,
Şi o scânteie fără de sfârşit,
Care să strălucească în tine,
Până în eternul infinit.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşinăria, vârtelniţa timpului scotea rebuturi. Ghemuite, parcă deformate de paralizie, zilele se năşteau cu seara la început şi dimineaţa la sfârşit. Ani cu două ierni şi o toamnă între ele, şi mai rău, trei veri la rând şi o iarnă atârnând jalnic. Dar cel mai trist era să vezi timpul scurgându-se invers.

Ismail Kadare în Umbra
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

Când dimineaţa mă trezesc şi privesc la cer.
Văd soare, nori şi cum cad stropi reci din el.
Văd copaci şi câmpii înverzite,
Văd oameni harnici, cu suflete înflorite.

Când dimineaţa mă trezesc
Şi privesc în ochii tăi, mamă,
Văd atâta bunătate, văd un sfârşit de iarnă,
Care şi în sufletul meu încet se destramă.

Când dimineaţa mă trezesc şi deschid ochii încet
Şi văd cum o zi nouă se naşte, dispare orice regret.
Atunci mă simt ca Iisus în zi de Paşte.

poezie de Vladimir Potlog (29 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!