+mar, +toamna

Azi vreau să uit...

Azi vreau să uit...
Toamna la răscrucea iernii,
O stea zăvorâtă în lacrimă,
Un măr, stingher, pe claviatura pianului,
O floare adormită în versuri cu rimă,
Un ultim vals rămas în aburul ceştii de cafea,
Un spic de grâu în leagănul valului albastru,
Un fir de nisip cules din clepsidra timpului
şi încuiat în pandantivul meu inimă...
O amintire, veşnic încriptată pe o piatră funerară,
O literă rătăcită de cuvântul neterminat,
Adierea vântului, captivă într-un evantai,
O lumânare aprinsă în temniţa sufletului
... şi zborul captiv într-o pană...

Azi vreau să uit
Ca şi când mi-aş aminti totul...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna aurie

Când toamna aurie
Îşi arată zâmbetul,
O dulce nostalgie
Îmi inundă sufletul.

Frunzele în dansul lor
Îşi cântă despărţirea,
Iar crenguţele de măr
Rămân cu amintirea.

Au ruginit frunzele-n vii,
Curând în horă vor zburda.
Peste ogoarele pustii,
Zile şi nopţi vor colinda.

Va juca cu ele vântul
Până iarna le-înveleşte.
Chiar când doarme-întreg pământul,
Vântul tot nu odihneşte.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celibatarul la vârsta a treia

Privea în prag de toamnă mărul
Aromitor, cu dulce sevă.
De mult ştia el adevărul...
Azi are măr, dar n-are Evă.

epigramă de Viorica Găinariu din Armele lui Cupidon, culegere de epigrame (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

poezie de Ion Horea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Ce-aş vrea?
Să treacă înc-o dată prin visele-mi pustii,
O zi de toamnă caldă, cu frunze ruginii...
Cu azuriu în zâmbet şi soare blând în măr,
Cu plenitudini, ţeluri şi miez de adevăr...!

Ce-aş vrea?
Aş vrea să vină iarăşi septembriele-mi drag,
Cu serpentine-n pantă şi geamantane-n prag,
Cu doruri de luceferi şi înţelepte brume...
Aş vrea o toamnă lungă şi dincolo de lume...!

Aş vrea...
Dar, dincolo de prag, visu-mi e-n serpentine...
Frig e în geamantane şi-n dorul meu de tine...
Nori negri-mi trec prin zâmbet şi ţelu-mi e-n aval...
Ah, unde sunteţi brume, cu spasm autumnal?!

poezie de Iulia Mirancea din Du-mă cu tine la capătul lumii (10 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă. Beznă compactă. Se-ntinde mîna Evei. Pe creangă nici un măr

Marta Petreu în Apocalipsa după Marta, Există mecanismul funcţionând, p. 283 (2011)
Adăugat de Kocsis Francisko
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt viu şi nevătămat...
Ies din casă
şi mă urc direct pe cer;
las plimbarea-n doi pi er
şi mă fac că nu îmi pasă
de-adevăr;
mă simt ca sunt bătut măr,
şi, năuc
îmi zic că nuc,
doar ăsta ce e bătut
toamna, când n-a mai putut
ca să-şi ţină fructele;
la lumină
văd ca sunt căzut din pom;
dar sunt om
mi-am zis acum...
şi pe drum
trece o căruţă plină
cu rachiu;
deci... sunt viu!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măr copt

Am desfăcut bucată cu bucată
Nevolnica mea viaţă de hoinar,
Oricum era să fie sfâşiată,
De n-ar fi fost iubirea ta, frunzar.

Şi chiar în noaptea asta, când acoperi
Cu braţ fierbinte umărul meu gol,
Din toate căile tu mă răscumperi
Şi-nchei cu Universul protocol.

Ştii ce? Pecetea să ne fie mărul,
Măr copt în prag de toamnă, aburind,
Siropul buzelor, dezmierdătorul,
Să copleşească-al trupurilor jind.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!