+demostene +botez

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă, deasupră-şi clatină verdeaţa,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
......

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruire

Omule, ce urci pe scheli mereu
Cărămizi, de dimineaţa până seara,
Cum aş vrea să-ţi port şi eu povara,
S-o-mpărţim - să nu-ţi mai fie greu!...

Omule, care-ai bătut la uşa mea
Gol şi flămând şi-aproape fără grai,
Ia-mi hrana mea şi cel din urmă strai
Şi bucură-te cât vei mai putea.

Omule, care-ai trecut pe lângă mine
Purtând tăcut dureri ce nu le spui,
Dacă-ai iubit durerea orişicui,
Dă-mi sarcina tăcerilor din tine.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

De drumuri lungi şi aspre obosit,
La capătul pământului, în soare,
Pe ţărmul mării cald am poposit,
Ca toamna, nişte pasări călătoare.

Înalte valuri – fiare mari de plug –
Spumoase brazde peste ţărm răstoarnă.
Ca nişte lanuri grele care fug
Din zare marea-ntreagă se întoarnă.

Vreau singur să pornesc în larg, şi parcă
Să-mi desfăşor tot sufletul în vânt,
Dar simt cumplit că trupul meu e-o barcă
Cu ancori grele prinsă de pământ.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Ma-ntorc acum spre viitor cu faţa.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Şi oamenii îmi sunt şi mai aproape
Şi parcă m-a luat de mână, viaţa.

Eu secolului meu i-aud povaţa;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca faţa unei ape
Când soarele răsare, dimineaţa.

Ca peste şesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Şi peisajul lumii viitoare.

Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.

sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere

Ma-ntorn acasă încărcat
Ca o albină,
De soare mult ce-am adunat
Pe dealuri de lumină.

În ochi port pulbere de soare
Şi-n gene,
Am strâns polen mărunt de zare
Ca-n lungi antene.

Şi ca un zbor privirea mea
Pluti pe zare;
Gândirea nu-mi mai pare grea,
Nu mă mai doare.

Mă-ntorn acuma obosit
Pe-aleie de tei.
Port tot pământul nesfârşit
În ochii mei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănitul dintre linii

Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul şi ce frânt,
Ce linişte e-n jur acum
Mi-e viaţa numai ca un fum.

Îmi cad pe faţă fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Şi nu-i nici ploaie, şi nici vânt,
Ce rece e pe faţa mea.

De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aş vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul şi ce bun.

Toate-s aproape şi departe
Şi parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare şi mi-e frig,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe deal

Pe dealul negru şi sălbatic
Ca pe-un grumaz voinic de fiară,
Privind apusul singuratic
Noi amândoi am stat asară.

De arcul fin al mâinii tale
Îmbrăţişaţi am stat sub pom,
Ca de departe de pe vale
Păream noi doi un singur om.

Pe coasta dinspre Cetaţuie
Cu fumul alb în nouri suri,
Vedeam un negru tren cum suie
Ca o omidă prin păduri.

Am aşteptat tăcuţi pe creastă,
Tremurători ca două ramuri,
Şi, proiectat pe zarea vastă,
Voalul tău, ca nişte flamuri

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără anotimp

Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu ştiu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
şi n-a fost zi cu soare.
Şi zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoţei
cu care am copilărit?...
Au înflorit şi anu-acesta teii,
cireşii şi vişini şi castani?
Şi au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalţi ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
şi-aud în mine ţipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost şi ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viaţa fără anotimp.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte pustie

Parcă-am rămas eu singur pe pământ,
În cer, ca-ntr-o clopotniţă uitată
E-un clopot greu care-a uitat să bată
Cu funia purtată-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu ştiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu ştiu cine să mă cheme.

Şi paşii mei rasună după mine
Ca nişte bulgări care nu m-ajung,
Răsună tot in jur aşa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singurătatea,
În jurul meu ca o mulţime mare,
Prin beznă cad furnici ce vor să care
În muşuroaie mari, pustietatea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta o catirincă

Cânta o catirincă în colţul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Şi fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.

Erau iubiri străbune şi parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de ţintirim.
Aşa purtăm cu toţii neştiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru şi totuşi îl trăim.

Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu şi banal,
Ce-l auzim în stradă şi-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopţi târzii de bal.

Aşa purtând povara, mi-am împărţit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet şi l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!