+cand +vine +noaptea

Voci ...

(Argheziana)

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La trei zile când veniră ursitoarele, o ursiră ca ea să nu se poată mărita până ce nu se va găsi cineva care să petreacă o noapte în cămara ei şi să scape teafăr. Pasămite Dumnezeu pedepsea pe copil pentru păcatul părinţilor. Nu numai atât, dară ursitoarele întinse pedeapsa aceasta şi asupra împărăţiei. Ele zise că din ziua când va veni cel dintâi peţitor şi nu va izbuti să scape, toate oraşele şi toate satele să se dărâme precum le-ai văzut şi tu, şi toţi oamenii să putrezească, să le rămâie numai oasele. Aceasta ca să îngrozească pe juni, ca să nu vie în peţit. Vezi d-ta, şi fermecătorul acela care a făcut pe împărăteasă să nască fu pedepsit, căci umbra lui este care vine noaptea de munceşte şi chinuieşte pe bieţii tineri carii se încumet a rămânea în cămara domniţei. Mulţi tineri s-au încumes până acum a face cercare, şi toţi au pierit. Auzind unele ca acestea Făt-Frumos, zise portarului că ar dori să vază şi el pe fata de împărat.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, şi cu mare alai şi jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii ştiau ce glăsuie tatăl lor când îi ieşi sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, şi în puterea nopţii, pe când şi apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine şi vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă aşa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Şi lupte-se, şi lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoşii, acel cineva pieri ca o nălucă. A doua noapte, feciorul de împărat cel mijlociu păţi ca şi cel mare. Când se întâlniră ei, se vorbiră să spuie fratelui lor celui mic, păţania lor şi să-l îmbie a priimi ca unul din ei, pe carele îl va alege el, să-l însoţească în noaptea când va avea să păzească dânsul, de teamă, ca să nu se răpuie, ca unul ce era mai tânăr. Dară feciorul cel mic al împăratului nici nu voi să asculte de unele ca acestea...

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nucul

Tot mai ceri puţin-rămasei
Inimi să mai simtă mult?
Nucule din dosul casei,
Tot al meu şi-aici şi-aorea:
Ziua-n vânt îţi văd doinirea,
Noaptea ţi-o ascult.

Umbra ta învelea rotundă
Masa cea de nu ştiu când,
Şi-amândoi pe banca scundă,
Eu robind suflarea-n gură,
Şi, eu acu-n cusătură,
Mama-mea cântând.

Jale tu, din legănată
Doină, ce de-amar omori!
Dar tu ştii că niciodată
Nu cântam, urmându-i cântul,
Numai, nuce tu, şi vântul
O însoţeai aorea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata tristă

Firul gândului frumos
Un suspin mi-l taie,
Că de-atâta vreme cos
Singură-n odaie.

Şi doar mâna mea, cu greu,
Flori de fir împarte.
Flori aleg, — dar gândul meu,
Gândul mi-e departe!

Uneori, când ţin la piept
Strânsă cusătura,
Închid ochii şi-l aştept
Să-mi sărute gura.

Iar când umbra serii vine
Dorul creşte-n mine
Şi tristeţea mă doboară
Grea, ca o povară...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşterea Domnului şi a Creştinătăţii

NAŞTEREA DOMNULUI ŞI A CREŞTINĂTĂŢII

Când vezi că vine iarna cu viscol şi ninsoare
Iar viaţa din natură o trece-n hibernare,
Fii om bun şi omenos la sfântă sărbătoare,
A Naşterii lui Hristos şi-a lumii creştinare!

Când obicei te-ndeamnă la veselie mare,
Din cornul abundenţei dă şi celui ce n-are,
De întâlneşti prin viaţa scurtă şi trecătoare,
Destin nefast la oameni supuşi la îndurare!

Şi străduieşte-te să faci din fiecare zi
Trăirea ideală, neştiind cât îţi va fi
Pe cale, firul vieţii cu visul nemuririi!
În rugăciuni cinsteşte praznicul veşnicirii!

Tradiţia revine în anotimp de iarnă,
Cu destine umane, uitarea o să cearnă
Ţărâna pe morminte sau cenuşa în urnă,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri româneşti (2008)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clopotele

Sună clopotele...
Sună clopotele-n depărtare.
Clopotele!... Clopotele!...
Câte clopote să fie?
Câte voci nedesluşite mor în zori, iar noaptea-nvie?
Câte voci blesteamă foamea
Zilelor din postul mare?...
Clopotele, clopotele...
Tac şi-n urmă sună iară.
Sunt trei clopote de-aramă, sau trei clopote de-argint?
Şi ce Crist vorbeşte-n glasul clopotelor ce ne mint
De atâţia ani de-a rândul
Şi la fel ca-n prima seară?...
Ce nebun profet mai vine să ne spună că-i trimisul
Celui ce făcu pământul din nimic?
Şi ce minciună
Iar schimba-va faţa lumii?...
Sună clopotele,
Sună
Ca şi-n noaptea când surâse pentru prima oară Sfinxul!...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Convorbiri critice, nr. 8-10 (15 mai 1907)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

În noaptea tristă care ne desparte,
Tu poate simţi în jurul tău suspine
Şi fâlfâiri de aripi şi de şoapte...
E dorul meu ce vine de departe
Şi ostenit adoarme lângă tine,
Cuminte ca un fluture de noapte
Ce s-a lăsat la capul tău, pe-o carte
Închisă de la sine
Când ai simţit că somnul ne desparte...

poezie celebră de George Topîrceanu (1919)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesomnul meu şi insomnia ta...

Această noapte care mă provoacă,
mai bine m-ar tăia, şi-apoi m-ar bea
aşa cum stau, în propria mea umbră,
căzut ca într-o ceaşcă de cafea...

De-atâta timp, eu nu ştiu decât bezna.
Că sarea pe o rană a căzut
pe simţurile mele dimineaţa
în fiecare noapte din trecut.

Ridicol te iubesc, în tot nesomnul,
De parcă mă-nspăimant, ca-n zori de zi
dac-aş dormi, aş fi sortit să aflu
că-n veci de veci, n-am să te pot gasi...

Probabil noaptea vine de la tine,
de e atât de tristă şi de grea,
cum stă în geamuri şi contemplă-n hora
nesomnul meu şi insomnia ta.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noaptea şi nu vede nimeni, mi-e teamă de orice: de viaţă, de moarte, de dragoste şi de lipsa ei, de faptul că toate lucrurile noi devin obiceiuri, de faptul că pierd cei mai buni ani din viaţă într-o rutină care se va repeta până la moarte şi de ideea de a înfrunta necunoscutul, oricât de surescitant şi de aventuros ar fi.

citat din romanul Adulter de Paulo Coelho (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!