+brad +de +munte

Bărbat

Dacă mă plâng, nu se cuvine,
Căci rolul mi-e predestinat,
Şi când mi-e greu să-mi fie bine,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Să fiu un stâlp şi -un brad de munte,
Să fiu eu ăla vinovat,
Fie mai grele, ori mărunte,
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Să-l las pe ăla mic cu mama,
C-aşa este din cer lăsat,
O creşte el şi-şi va da seama...
Că vezi tu Doamne, sunt bărbat.

Va creşte el că vremea trece,
Şi dacă va fi înşelat,
Va trebui şi el să plece,
Poate mai limpede, mai rece,
Şi-ntr-un final va înţelege,

[...] Citeşte tot

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigoii

I
... că trece aceasta ca fumul de pre pământ.
Ca floarea au înflorit, ca iarba s-au tăiat,
cu pânză se înfăşură, cu pământ se acopere.

Sub bolta cea înaltă a unei vechi biserici,
Între făclii de ceară, arzând în sfeşnici mari,
E-ntinsă-n haine albe, cu faţa spre altar,
Logodnica lui Arald, stăpân peste avari;
Încet, adânc răsună cântările de clerici.

Pe pieptul moartei luce de pietre scumpe salbă
Şi păru-i de-aur curge din raclă la pământ,
CĂzuţi în cap sunt ochii. C-un zâmbet trist şi sfânt
Pe buzele-i lipite, ce vinete îi sunt,
Iar faţa ei frumoasă ca varul este albă.

Şi lângă ea-n genunche e Arald, mândrul rege,
Scânteie desperarea în ochii-i crunţi de sânge,
Şi încâlcit e părul lui negru... gura-şi strânge;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După scurgerea atâtor ani şi sfătuiţi de zeiţa Pallas, căpeteniile grecilor au înjghebat un cal înalt cât un munte... ale cărui coaste le-au îmbinat din scânduri de brad.

Vergiliu în Eneida, traducere de Eugen Lovinescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan, capitan de plai

Frunză verde de mălai;
Cine merge sus la rai?
Merge Dan, şoiman de plai,
C-a ucis el mulţi duşmani,
Un vizir şi patru hani.
Frunză verde lemn de brad,
Cine merge jos în iad?
Merg tătarii lui Murad,
C-au ucis în zi de mai
Pe Dan, căpitan de plai!
(Fragm. de cântec poporal)

I

Bătrânul Dan trăieşte ca şoimul singuratic
În peştera de stâncă, pe-un munte păduratic,
Privind cu veselie cum soarele răsare,
Dând viaţă luminoasă cu-o caldă sărutare,
Privind cu jale lungă cum soarele apune...
Aşa şi el apus-a din zile mari şi bune!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVIII

Dorind să văd şi-n jur cum e şi-n sine
divinul codru des şi viu, şi care
da zilei ce venea colori mai line,

plecând din margini, fără de-amânare,
trecui cu pas încet acea câmpie
ce plin tot locul de miresme-l are.

Şi-o dulce-aură, care-n veci nu ştie
schimbare-n curs, îmi flutura pe frunţi
nu mult mai mult ca boarea care-adie,

făcând ca frunzele-n mişcări mărunte,
în dulce tremur se plecau spre-o parte,
spre care-umbreşte-ntâi divinul munte.

Dar nu ieşeau din drit aşa departe,
ca-n vârful lor mărunta păsărime
să nu-şi deprind-a lor oricâte arte;

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

«După cum se ştie, Lemnul auriu-sacru (la "inimă" / "miez", floare etc.) este element de fundament de lume / lumi, păstrat drept axis mundi pentru cele zece ceruri în "panoul central" al Daciei trecute de la "politeism", la "monoteismul Zalmoxianismului cogaionic-tetradic" (din orizontul anului 1600 î. H.), axis mundi reprezentat de Brad (Abies alba), de Dăcin (Larix decidua) şi de alte (lemne de fac bune fructe) zeci de soiuri dendrologice corespunzătoare altitudinii formelor de relief armonic (din Matcă şi până în "creier de Munte", neapărat cu Gură de Rai): alun, carpen, dăcin, fag, măr, mesteacăn, molid, nuc, pin, plop, salcie, soc, stejar, tei, tisă etc., toate fiind rod al conlucrării dintre elementul Lemn şi celelalte patru ‒ Aer, Apă, Foc, Pământ ‒, din orânduirea Materiei Informe, materie "infinit-imperfectă", drept prim-înfăptuire întru Sacrul Întreg Cosmic, datorată lui Dumnezeu-Unu[l], Sacru Întreg Cosmic în care Pelasgo- > Valaho-Dacul se bucură că-i dumnezeiască parte...» ‒ (2) / 15 ianuarie 2022
(Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» ‒, Timişoara, Editura Waldpress [ISBN 978-606-614-329-5], 2022, p. 121 sq.).

Ion Pachia-Tatomirescu în Ion Pachia-Tatomirescu, «Aforismele celor cinci elemente de fundament cosmic» ‒ capitolul «"Af, capitolul «"Aforism-brazde" cu stihuri inspirate de toacă la Mânăstirea Elementului Lemn» (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Ion Pachia-Tatomirescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantoma

Sufletu-mi rătăceşte neîmpăcat
prin cabana cu vedere spre munte;
povara iubirii pierdute urcă anevoie
scările din lemn de brad.

Urmele paşilor lui s-au şters definitiv;
doar mirosul de vin cu scorţişoară
mă mai îmbată cu speranţă.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul de împărat fără stea

În vremi de mult trecute, când stelele din ceriuri
Erau copile albe cu părul blond şi des
Şi coborând pe rază ţara lor de misteruri
În marea cea albastră se cufundau ades;
Când basmele iubite erau înc-adevăruri,
Când gândul era pază de vis şi de eres,
Era pe lumea asta o mândră-mpărăţie
Ce-avea popoare mândre, mândre cetăţi o mie.

Domnea în ea atuncea un împărat prea mare,
Bătrân, cu ani o sută pe fruntea lui de nea,
Şi mâna lui zbârcită, uscată însă tare,
A ţărilor lungi frâuri puternic le ţinea.
Şi tările-nflorite şi-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se mişca.
Dar nu se miră lumea de braţu-i ce supune,
Ci de a lui adâncă şi dreaptă-nţelepciune.
În sala cu muri netezi de-o marmoră de ceară,
Pe jos covoare mândre, cu stâlpi de aur blond,
Cu arcuri ce-şi ridică boltirea temerară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un episod de viaţă

În zori a plecat de-acasă să cosească pentru boi
Iarbă bună, iarbă grasă, cu lucernă, cu trifoi,
Otavă din cea aleasă pentru vite, pentru oi.

Carul scârţâie alene, omu-ndeamnă la urcuş:
- Hai, Cezare! Haide, tată! Uite, ajungem acuş.
O să paşti liber băiete, nu te mai ţin la ţăruş.

Când ajunge sus, bătrânul slobodă calul din ham,
Strânge hăţul, ia mâncarea, o agaţă într-un ram,
Prinde coasa şi se-nchină către cerul ca de geam.

Să mai trăiască ar vrea, câţi ani cucul îi cuvântă.
Cântă coasa în trifoi, omul fluieră şi cântă,
Munca pentru el a fost, totdeauna treabă sfântă.

Cum culcă la pământ otava, brazdă după brazdă,
Se-opreşte. Priveşte sus şi nu-i vine ca să creadă
Că pe cerul cel senin se-adună norii grămadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (6 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oi şi pietre

Eu am o lanternă absurdă
din lumină de brad
şi urdă
şi o jumătate de gard.
Luna are o lumină absurdă
dintr-o lumină surdă
un gard dintr-un cer
şi o jumătate din
eter.
Mă flutur ca munte
Se flutură muntele
cu brazii
la dânsul cărunţi
la mine cărunte...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!